țăran din Bicaci, Bihor
a fost ucis de trupele de Securitate în 2/3 august 1949, în timpul înnăbușirii răscoalei țărănești din Bicaci
***
În iulie-august 1949 au izbucnit simultan răscoale în foarte multe comune din țară. Intensitatea maximă a fost atinsă în judeţele Bihor, Arad, Botoşani şi Suceava.
Securitatea a acţionat cu o violenţă ieşită din comun, pentru a împiedica generalizarea rezistenţei ţăranilor la colectivizarea forţată.
Adunările de protest ale ţăranilor au fost reprimate nemilos, au fost făcute arestări şi apoi, dintre arestaţi, cei consideraţi periculoşi prin influenţa pe care o aveau în sat au fost executaţi demonstrativ şi lăsaţi la vedere, pentru înspăimântarea consătenilor.
În timp ce peste 1600 ţărani au fost deportaţi, câteva sute au fost condamnaţi, iar ţăranii nepedepsiţi au fost obligaţi să predea cotele însoţiţi de lăutari.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie
Proiect Recviem pentru țăranul român
© CISAC