La plecarea din Moscova spre București, pentru a pune în aplicare acordul inter-aliat de la Potsdam privitor la România, ambasadorul SUA la Moscova, Harriman, i s-a adresat lui Vîșinski, trimis special și adjunct al ministrului de Externe sovietic, cu care venise împreună la București, în ultimele zile ale lui decembrie ’45, cu întrebarea: cât crede că va câștiga Partidul Comunist? Cinic, Vîșinski a răspuns: 78%, cât a câștigat în Finlanda, dar de fapt va câștiga marea majoritate, dacă nu chiar 90%, pentru că guvernul sovietic nu poate tolera în preajma lui niște formațiuni politice sau niște guverne ostile. Lucru pe care îl consemnează în memoriile lui acest ambasador american, Harriman. Pe de altă parte, Sir Clark Kerr, ambasadorul Regatului Unit la Moscova, a avut întâlniri cu Maniu la care, întâmplător, am participat, și a încercat să-l convingă pe Maniu că tot ce au putut obține aliații anglo-americani de la sovietici a fost să completeze guvernul deja constituit al lui Groza cu câte un ministru țărănist și liberal și că se vor asigura alegeri libere. Maniu i-a răspuns: „Domnule ambasador, eu știu că alegerile libere nu se vor garanta, știu că nici Anglia, nici SUA nu vor mobiliza flota pentru a asigura legitimarea alegerilor românești, de aceea nu pot accepta soluția pe care ați preconizat-o dumneavoastră, care este o capitulare în fața unor exigențe rusești catastrofale pentru poporul român”.
Archibald Kerr i-a răspuns: „Domnule Maniu, dar dumneavoastră nu aveți încredere când cele trei mari națiuni aliate vă garantează libertatea alegerilor?” La care Maniu a răspuns: „Nu, n-am nici cea mai mică încredere, fiindcă sunt convins că alegerile nu vor fi libere și eu, personal, refuz aranjamentul pe care l-ați făcut dumneavoastră”.
Ambasadorii au cerut ca atât PNȚ cât și PL să discute în organele de conducere acceptarea acestei formule, care a fost până la urmă acceptată, deși Maniu a spus că el votează contra și nu are nicio încredere. În memoriile lui Sir Archibald Kerr, publicate postum, se menționează:
„Cu multă strângere de inimă a trebuit să-l mint în față pe acest om curajos și iubitor de țară care era Iuliu Maniu și să încerc să-l păcălesc. N-am reușit să-l păcălesc, dar tot timpul călătoriei de întoarcere am binecuvântat cerul că nu m-am născut român”.
Greșelile majore pe care aliații le-au făcut în aranjamentele din timpul războiului i-au determinat la un moment dat să se afle în situația de a fi obligați să menajeze toate susceptibilitățile rusești. Exista teama că rușii nu se vor opri pe Oder și vor ocupa toată Europa, lucru pe care îl puteau face cu multă ușurință pentru că, să nu uităm, Legea de împrumut și închiriere, adică legea care a aprovizionat URSS cu hrană, cu materiale de război, cu armament, cu îmbrăcăminte, cu rezerve pentru 10 ani, a rămas în vigoare prin naivitatea aliaților. N-a fost blocată, n-a fost suspendată. La ora la care campania sovietică era îndreptată împotriva Germaniei și se apropia de centrul Europei, aliații nu mai aveau armată care să reziste unui atac sovietic. De aceea, au hotărât să menajeze de asemenea manieră susceptibilitățile sovietice, încât ei să fie mulțumiți și să li se asigure toate privilegiile pe care le doresc. Sigur că aceasta denotă o greșeală de fond, pentru că Legea de împrumut și închiriere nu ar fi trebuit să funcționeze după interesele producătorilor care, având o supraproducție americană, voiau s-o plaseze cu orice chip. Și unde s-o plaseze? La ruși. În timp ce armatele aliate nu dispuneau nici de oameni, nici de armament, rușii mai aveau rezerve pentru ani de zile.
Din Corneliu Coposu, „Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Vremea, București, 2014
