„Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei”, documentar (29´) realizat în redacţia „Religie – Istorie” a TVR2 de Nicoleta Epure. Imaginea Alexandru Iorga. Imagini din Memorial. Secvenţe din procesul Iuliu Maniu. Declaraţii şi impresii de Maria Brătianu, Ana Blandiana, Alexandru Zub, Romulus Rusan, Dan Puric, Ioana Boca, Adrian Cioroianu.
La Praga, în „Primul simpozion de studii româneşti în Cehia”, în cadrul secţiei de Istorie, prof. Dr. Libuše Valentová, unul din cei mai distinşi colaboratori ai Fundaţiei noastre, a prezentat comunicarea „Sala Cehoslovacă – parte integrantă a Memorialului Sighet”.Un articol asemănător a fost publicat de doamna Valentová în revista bucureşteană „Magazin istoric”.
O evocare impresionantă a Memorialului Sighet a fost semnată de scriitorul budapestan Gaál Aron, în timpul vizitei făcute în octombrie 2005, cu ocazia festivalului internaţional de poezie de la Sighet
Cineastul Sorin Ilieşiu a folosit structura de capitole a Memorialului Sighet într-o propunere făcută preşedintelui statului de a convoca o comisie care, pe baza acestui punctaj, să creeze un raport necesar condamnării crimelor comunismului în România. Din păcate, nici el, şi nici alţi douăzeci de expeditori de cereri similare n-au primit răspuns de la Palatul Cotroceni.
Profesorul Armand Goşu publică un articol în care, rememorând activitatea ştiinţifică de după 1989, acordă o apreciere deosebită cărţilor editate de Fundaţia „Academia Civică”:
„Singurele care şi-au făcut datoria au fost organizaţiile societăţii civile. Memorialul de la Sighet a editat câteva rafturi de cărţi. Nimeni n-ar îndrăzni să-şi închipuie scrierea istoriei recente fără fundamentala colecţie de studii şi mărturii, publicate de Romulus Rusan sub titlul Analele Sighet”
(„Istoria comunismului” în „Averea” din 5 noiembrie 2005).
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei se bucură de o măgulitoare atenţie în ghidul intitulat Au pays des Villages Roumains editat de Martine şi Jean Bovon-Dumoulin în Elveţia, sub auspiciile venerabilei asociaţii Opération Villages Roumains. Singura observaţie este că denumirea Memorialului este cea de mai sus şi nu cea pe care o folosesc, eronat, autorii. Oricum, le mulţumim!