Home » Deutsch » Zentrum für Studien » Ein Buch pro Tag » Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan

Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan

posted in: Ein Buch pro Tag

Primele zile de deportare. Baraci

1952

11 mai
Duminică. Trist şi pustiu, nici de-ale mâncării n-ai, apoi e şi mai trist. N-avem pâine, asta ne chinuie mereu. Am făcut o ciorbă din ajun şi o mâncare din cartofi cu făină. Am uitat, am cumpărat pe datorie 5 kg cartofi ieri de la Nedelcu pe datorie. Pe data de 31 mai am expediat lui Victor o carte poştală.

13 mai
Chiar am ajuns să nu avem nici pâine, nici mămăligă. Am umblat cu Norica după   1-2 kg de mălai şi cu mare rugăminte am găsit 2 kg. Apoi tot azi am făcut mare curăţenie în bucătărie. Poşta nu ne aduce nimic!

(…)

15 august
Sfânta Maria Mare. Liusic tot s-a dus la lucru, iar eu cu copiii am rămas acasă. Am fiert fasole proaspătă şi mâncăm pepene pe săturate.

17 august
Duminică.

18 august
Am făcut cu Liusic chirpici, mari şi mici. Virgil a fost la cârmit bumbac, el singurul care câştigă la ziua de azi. Am expediat o recomandată Valei.

(…)

28 august
Nu primim nimic de nicăieri. Am făcut mâncare, sos de roşii cu cartofi fierţi şi un rest de urloi, am făcut o mămăliguţă. Apoi chirpici şi iar chirpici. Avem roşii pe săturate şi pepeni la fel. Cu ardeii stăm cam prost. Udăm la ei în fiecare zi şi tot sunt slabi. Am cumpărat 0,5 kg zahăr, cooperativă.

29 august
Ziua lui Virgil. Ca pentru ziua lui am făcut o budincă de tăiţei. Facem chirpici. La lucru nu ne ducem, căci nu este ce de lucru.

(…)

29 – 30 septembrie
Am terminat cu văruitul casei şi am cărat pălării de floarea-soarelui. Virgil cu Liusic la cules bumbac – Lişcoteanca. Nimic deosebit.

1 octombrie
Ei tot la cules bumbac iar eu am terminat definitiv cu lipitul prispelor şi am cărat pălării de floarea-soarelui de trei ori.

2 – 3 octombrie
Azi am fost la strâns bumbac, eu la Rubla iar Liusic la Lişcoteanca. Prima zi am strâns 18 kg bumbac, iar a doua zi 21 kg. Dar vai şi amar când vin acasă, totul e val-vârtej.

4 octombrie
Ne-am dus amândoi cu Liusic la Rubla, dar a bătut un vânt rece, apoi a început ploaia şi ne-am împrăştiat acasă, totuşi am strâns împreună 16 kg bumbac.
(…)

20 octombrie
A fost ud după ploaie şi nu ne-am dus la cules bumbac, în schimb am cărat beţe de floarea-soarelui.

21 octombrie
O zi tot frumoasă, dar nu ne-am dus la lucru pentru a căra beţe, am spălat rufe şi am copt pâine.

22 octombrie
Ne-am dus la cules bumbac, dar ne-am întors, echipa noastră a plecat la cules porumb şi iar am cărat beţe. E un lucru foarte greu pentru mine, în general îmi este foarte greu la cărat ceva.

23 octombrie
Azi am cules împreună cu Liusic 26 kg bumbac. Am primit 50 lei de la Valea – noi am numit-o pensia viageră, care ne prinde foarte bine.

24 octombrie
Tot la cules, dar când să terminăm, a venit o bună ploaie de vară, care ne-a udat bine. Am cântărit – 25 kg împreună cu Liusic, dar a trebuit să aşteptăm cu mâncarea care a venit noaptea, apoi vino spre casă orbecăind în întuneric şi noroi….

25 octombrie
M-am dus la piaţă, de la ora 4 prin întuneric şi noroi, apoi ca să fie chiar de pomină mi se mai rupe şi bareta la pantof pe la mijlocul drumului. Am cumpărat 1 kg ulei, 5 kg ceapă, 5 kg morcovi, o cunună de usturoi 7 lei.

 

1953

15 ianuarie
N-am scris de mult nimic, că nimic deosebit nu s-a întâmplat. Viaţă pe bărăgan, goală şi amară. De câteva zile, bate un vânt puternic de ne scoate fumul îndărăt, parcă ar fi bordei ţigănesc. Chiar azi Liusic punând pe foc, adică mai mult suflând, i-a venit ideea cu ciurlanii, a adus 3 lăzi cu ciurlani şi a încins soba de nu puteai să pui mâna. Dar vântul continuă să bată cu putere. De la 1 ianuarie a.c. Virgil a avut vacanţă, dar de la 12 ianuarie a început şcoala, dar ghetele lui fiind la reparat, abia azi a putut pleca la şcoală. Dar ăsta e un eveniment, el fiind acasă, face viaţa imposibilă.
Trăim cu alimentele trimise de Arcadie, altfel nici nu ştiu ce aş fi preparat, cu toţii avem poftă de mâncare. Noi avem făină şi mălai şi cu cele primite pot combina vreo mâncare. Lapte luăm zilnic.
Dănuţ e foarte drăguţ, spune şi vreo 3 poezii. „Căţăluş cu pălu cleţ“. „Păsălică albă-n ţioc“, „Doi boboţi micuţi de laţă“, apoi are mare luptă cu căciulile.

(…)

8 februarie
Ieri am copt pâine în cuptor afară, s-a topit în parte, adică dezgheţat, şi foarte greu circulăm pe fericitul nostru bărăgan! Liusic urma să se ducă la piaţă, dar dimineaţă era cu ploaie şi nu s-a dus. Apoi n-avem ulei, dar am găsit la Marta 1 kg, cu 25 lei, ceapă am găsit cu mare greu 2,5 kg câte 1 leu kg. Mâncare ca vai de ea, arpacaş cu varză şi puţin ghiveci conserve.
De la 20 ianuarie până ieri am lucrat la perna-chilim care a fost în ladă la Dna Pantea, adică i-am umplut fondul.

9 februarie
Chiar de cum s-a înserat, a început cu ninsoare, dar spre ziuă s-a transformat în viscol. Nu ne-a prea speriat, căci avem experienţa din anul trecut, apoi nici n-a fost cu aşa intensitate. Spre seară s-a potolit aproape complet. Luna februarie nu ne-a adus încă nici o scrisorică, deci nu ştim cum stăm. Cu alimentele stăm iar prost, nu mă pricep ca să înjgheb, cu toate că cartofi mai avem, dar nu prea abuzez de ei, căci se vor termina prea iute. Cârpesc. Musafiri.

(…)

7 aprilie
S-a început ziua cu mari emoţii, foarte mari. Miliţia ne-a înconjurat satul şi ne-a „vizitat“ din casă în casă, fără să ştim pentru ce!

(…)

28 – 29 aprilie
Am spălat rufele de pat şi corp, de m-am necăjit trei zile. Trăim cu speranţa cartelelor, căci n-avem nici un pic de făină, când         n-avem pâine, eu cel puţin veşnic sunt flămândă!

(…)

21 mai
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Dar ce mare ironie! Altădată făceam torte şi multe alte bunătăţi şi mulţi se înveseleau la noi. Acum aş vrea, ca din toţi acei prieteni măcar câte un kilogram de pâine să ne trimită şi tot aş fi mulţumită.
Acum n-avem măcar mălai, iar trebuie să împrumut la Dl Lucov. Toată ziua de azi am plâns. Apoi a fost şi poşta, a adus pachete, dar la noi nimeni nu se gândeşte! Nimeni nu se gândeşte că avem doi copii şi n-am nimic ce să le dau, au slăbit şi ei mult de tot!
Mare-i Dumnezeu şi bun, vom scăpa noi şi de asta, numai speranţa asta mă ţine.
Iulie şi iar iulie, în el cred că vom scăpa!…
Toată ziua de azi am uscat covoraşele din casă plouate ieri şi rufele pe care le-am spălat.

(…)

19 noiembrie
Jumătate de zi m-am luptat cu coşul şi până la urmă a trebuit de curăţat soba şi a tras ca mai înainte. Până în seară am avut o durere de cap!
Liusic a lucrat la Rubla. Au cântărit lemne. Virgil se luptă cu şcoala – lecţii. A început să tuşească.

20 noiembrie

Am dat cu var în bucătărie.
21 noiembrie
Călmăţui.

22 noiembrie
Duminică.

23 noiembrie
A venit iarna geroasă. Cărăm fire de bumbac şi căutăm lemne.

24 noiembrie
Am fost şi am adus curpeni de bumbac.
(…)

 

1954

(…)
22 februarie
Iar un mare vifor, urmat de ger. Toate drumurile înfundate de atâta zăpadă. N-a mai fost poşta de la sfârşitul lunii ianuarie. Am expediat două scrisori, una Valei, alta lui Arcadie, scrise din 29-31 ianuarie. Lemnele mereu ne sunt pe terminate, dar aducem cu spatele crăci de la pădure.

28 februarie
Am ajuns şi la ultima zi din iarnă, cu speranţa să scăpăm de ea! Avem o zăpadă groasă şi cât vezi cu ochii, se topeşte câte puţin în fiecare zi. Noaptea e ger, iar ziua cald, de se topeşte.

1 martie
Luni. O zi foarte frumoasă de primăvară şi baba mea! Liusic a fost la cizmar de a pingelit ghetele, deci n-a fost la lucru. Eu  mi-am întors rochia bleu de lână.

2 martie
Am topit zăpadă – care este din belşug – pentru ca să ne spălăm seara.

 

Din Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan, Fundaţia Academia Civică, 2004