Home » Deutsch » Zentrum für Studien » Ein Buch pro Tag » Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan

Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan

posted in: Ein Buch pro Tag

Se împlinesc în aceste zile 59 de ai de la „Rusaliile Negre”. În noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusă în mişcare cea mai amplă acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după cea întreprinsă în ianuarie 1945 împotriva etnicilor germani din România. Un număr de cca 45000 de persoane au fost ridicate din căminele lor şi deportate în Bărăgan. Au fost duşi români, germani, sârbi, bulgari, refugiaţi din Basarabia şi Nordul Bucovinei, aromâni. Oamenii au fost încărcaţi în vagoane de marfă, puse sub pază militară, iar după zece-paisprezece zile de mers au fost aruncaţi în câmp şi lăsaţi să-şi construiască prin forţe proprii case din chirpici sau pământ bătut, acoperite cu paie sau stuf. Pentru a justifica această izolare totală, Securitatea a lansat zvonul că este vorba de deportaţi coreeni! În aceste aşezări – optsprezece la număr – majoritatea deportaţilor au fost reţinuţi cinci ani, până în 1956, însă alţii au rămas aici pentru totdeauna.

 

Locurile de deportare (18 comune speciale):
Raionul Călăraşi: Dropia, Pelicani, Ezerul şi Olaru
              Brăila: Măzăreni, Zagna
              Călmăţui: Rubla, Schei, Bumbăceni
              Galaţi: Brateş
              Slobozia: Fundata, Viişoara
              Lehliu: Dălga Nouă
              Feteşti: Salcâmi, Valea Viilor, Răchitoasa, Movila Gâldăului, Lăteşti

 

Publicăm în această săptămână fragmente dintr-un impresionat jurnal a unei femei, Elena Spijavca, deportată în Bărăgan împreună cu întreaga familie. Este un jurnal care ne povesteşte  cum au reuşit cei mai mulţi dintre deportaţi să supravieţuiască acestui lagăr îngrozitor.

 

Familia Spijavca, in fata casei lor din Baragan

       „Textul insolit pe care îl trimitem tiparului astăzi, la o jumătate de secol de la scrierea lui, este un jurnal. Nu un jurnal intim, dar nici unul conceput pentru a fi făcut public. Este spovedania zilnică a unui condamnat la moarte naturală şi, în acelaşi timp, o unui continuu supravieţuitor. Seismograma unei sensibilităţi vulnerabile, dar în acelaşi timp a unei disperări tonice care face ca forţa vieţii să învingă mereu în lupta cu umilinţa socială şi vitregiile naturii.
Povestea uneia din familiile deportate din Banat în Bărăgan în sinistra noapte a „Rusaliilor Negre” este narată clipă de clipă în aceste pagini. Autoarea lor (născută la 10 mai 1918 în Basarabia, la câteva săptămâni după unirea provinciei cu ţara-mamă; decedată la 12 octombrie 1990 la Hamburg, unde emigrase de curând) se numeşte Elena Spijavca. Este o femeie încă tânără, absolventă de gimnaziu, obişnuită să citească, să asculte muzică, să gospodărească şi să-şi educe copiii. La 33 de ani, când este deportată, are un copil de 10 ani, Virgil, pe care încearcă zadarnic să-l facă scăpat din surghiun, trimiţându-l la şcoală în alt raion, şi un altul de numai 2 ani, Adrian (Dan), care deschide ochii în captivitate, împărţind cu familia predestinarea de paria al luptei de clasă. Soţul Elenei, Valerian Spijavca (Liusic), este un om instruit, fost secretar al plasei Sânnicolaul Mare, unde se refugiase din Basarabia. După cum cititorii vor vedea, el duce greul existenţei, deşi i se refuză orice funcţie calificată: lucrează pe unde poate ca zilier, sapă şanţuri, sparge stânci, curăţă fântâni, scoate buturugi, ară, pliveşte, culege bumbac şi porumb, cară în spate copaci, execută munca „voluntar-obligatorie” a familiei.” (Romulus Rusan)

 

 

Munci şi zile în Bărăgan

1951

29 august
Pe şantierul Iustin Georgescu suntem de 2 luni. Azi am făcut 125 chirpici, până la ora 7 seara.
Liusic a săpat şi a scos pământul din pivniţă, apoi eu am scos apă din fântână şi el a făcut imala. Greu, foarte greu a mers, nu putea scoate picioarele din imală, avea impresia că-i vor rămâne picioarele în noroi!
Acest lucru se repetă mereu, de la 23 august 1951.
Eu în primele zile ameţeam de mai să cad jos, dar cu voinţă mergeam înainte!
Tot azi am aşteptat banii, care până la urmă n-au sosit… Am împrumutat de la Luca 500 de lei până vom primi şi noi.
Virgil împlineşte 9 ani. Îi doresc din suflet mai mult noroc lui, dacă noi am fost aşa de oropsiţi. Seara n-am avut ce mânca, adică   n-am primit pâine.

 

31 august
În primul rând, ce am mâncat, că aici este mai important ce am mâncat ca orice lucru.
O supă rămasă de ieri şi am făcut tăieţei cu brânză de oi 240 lei/kg.
Apoi spre seară am cumpărat nişte pepeni şi înainte de a cina am mâncat pepeni cu pâine. Înainte de a termina de mâncat, a venit factorul poştal şi ne-a adus bani, 1000 lei de la Valy şi 1000 lei de la     I. Popescu.
Tot azi a fost un neamţ Martin să ne aducă pachetul de la Cioara trimis din 26 iulie, dar ghinion, l-a uitat acolo!
Am făcut 97 chirpici şi am spălat puţine rufe.

1 septembrie
Toată ziua am aşteptat pachetul. Seara târziu a sosit. 91 chirpici am făcut.

2 septembrie
Duminică. De dimineaţă Liusic a adus pachetul într-un hal fără de hal!
Am copt o pâine minunată şi o plăcintă şi ghiveci la cuptor.
Am fost la pădure şi am adus lemne.

3 septembrie
Totul ar fi fost bine, dacă nu dădea o ploaie destul de bună, a fost trecătoare şi ne-am urmat lucrul, am făcut 100 chirpici.
Muncă şi mâncare, atâta tot.
Dimineaţă am scris şi expediat 2 cărţi poştale, una Valei şi alta Dnei Pantea – Sibiu.

 

4 septembrie
O zi extrem de grea. Eu cel puţin nu mai puteam merge, căci în special mă dureau picioarele, Liusic la fel.
Mereu aşteptăm bani, pachete şi scrisori care nicidecum nu vin, suntem aproape disperaţi. De azi se face muncă voluntară – obligatorie… Azi am făcut 106 chirpici.

5 septembrie
Azi a sosit poşta mult aşteptată. Liusic a alergat într-un suflet să vadă ce-am primit, dar, culmea, n-am primit nimic! Muncă şi iar muncă, făcurăm 100 chirpici.
Dănuţ e bolnav de diarie, mereu curge şi mereu trebuie spălat.
La sfârşitul zilei am auzit frântură de muzică – acordeon.
Cât eram de obosită, dar toată palpit la auzul unui acord de muzică.

6 septembrie
Tristeţe mare la noi, n-avem bani să zidim casa. Am făcut 80 chirpici. Dănuţ e la dietă mare, toată ziua a mâncat numai pesmeţi.

7 septembrie
Ne-am sculat de dimineaţă la ora 4 şi am plecat după pleavă, dincolo de pădure. Am descoperit rufele mucegăite în şifonier, le-am scos şi le-am spălat. O jale în ele. Pe la ora 10 au sosit pachetele, Liusic a alergat dar s-a întors cu buzele umflate, n-am avut nimic. Am făcut 230 chirpici din cei mici pentru sobe.

8 septembrie
Sfânta Marie Mică. Dar lucrăm de dimineaţă parcă nici n-ar fi sărbătoare. Liusic e la muncă obligatorie pentru paie de orez. Eu car pământ în camere, ca să umplu soclul. Dănuţ se simte ceva mai bine. E cald şi bate vântul de se usucă chirpicii noştri.   N-am primit nici azi nimic din afară… L-am lăsat pe Dănuţ să doarmă, el s-a sculat, a răsturnat o cratiţă cu supă ce era sub pat. A mâncat şi el până s-a săturat cu mânuţele, dar până în seară a curs tot mereu din el.

9 septembrie
Am făcut o pâine, o plăcintă şi am făcut o supă şi un ghiveci.
Am avut de limpezit nişte rufe spălate din ajun. După ce am stat la masă ne-am dus la pădure şi am adus un cărucior cu lemne. Apoi am scris o scrisoare Valei. Altceva nimic deosebit!

10 septembrie
Marele eveniment s-a întâmplat. Am primit 3000 de lei de la Alice, pentru ziditul casei, dar n-am găsit lucrători decât pe joi.
Liusic a lucrat la muncă obligatorie iar eu am cusut plăpumioara lui Dănuţ.

11 septembrie
Nimic deosebit. Liusic la muncă pe şantier, iar eu am descurcat la lână – gheme.

12 septembrie
O mare, mare surpriză, am primit de la Valia 8000 lei, căpătaţi pe brăţară, aşa că avem cu ce ne clădi casa.

13 septembrie
Azi am început clăditul casei şi m-am luptat pentru un geam mare dublu.

14 septembrie
Ziua Sfintei Cruci şi casa noastră e gata clădită.

15 septembrie
Am cărat scânduri pentru pod. Dar poşta ne-a adus o carte poştală de la Dna Pantea, o lădiţă cu făină şi ceva haine, aşa-zise de la Alice. Apoi o telegramă, cum că avem un pachet la Cioara. Apoi seara l-am tuns pe Dănuţ.
 (…)

19 septembrie
Liusic, obligat să meargă la cules bumbac. A venit vai de capul lui, n-a mâncat nimic toată ziua, dar a făcut 19 kg bumbac.
Am fost toată ziua neliniştită, că nu se sporeşte nimic la casă, am spălat rufe şi altele mărunte, apoi şi Dănuţ îmi umple ziua.

20 septembrie
De la ora 1 noaptea plouă şi până dimineaţă, plouă peste tot în bordei.
Liusic s-a sculat cu nişte epitete şi vorbe proaste pe capul meu.
Pachetul de la Cioara n-a fost adus şi a trebuit Liusic să meargă după el.
Am fost pe ploaie cu Dănuţ în braţe.
În fine a sosit şi Liusic cu lada la ora 9 seara. Lada cu cartofi, o punguţă cu fasole, una cu griş şi o bucată de săpun, dar noi aşteptam cu totul altceva, ceva gras, ca clisă, şuncă sau aşa ceva.
A fost o deziluzie amară, căci suntem tare secătuiţi, numai cu cartofi şi fasole toată ziua. Desigur aşa ne e dat, să nu murim de foame…
Am aflat, mai târziu, că în ladă au mai fost şi două borcane cu grăsime, dar care ne-au fost sustrase… Mare blăstămăţie şi cu furturile astea!

 

Din Elena Spijavca, Munci şi zile în Bărăgan, Fundaţia Academia Civică, Bucureşti, 2004