Student la Facultatea de Arhitectură din București
A făcut parte din grupul „Rugul Aprins”, al cărui lider spiritual era călugărul Daniil (Sandu Tudor)
A fost arestat la 18 septembrie 1958 și condamnat la 5 ani muncă silnică pentru ”crimă de uneltire împotrica ordinii sociale”. Închis la Jilava, Periprava, Salcia și Gherla. A ieșit din închisoare în septembrie 1963.
După eliberare a reușit să își termine studiile de arhitectură. A profesat ca arhitect
După 1990 s-a implicat în activitatea Asociației Foștilor Deținuți Politic
Emanoil Mihăilescu s-a stins din viață miercuri, 27 februarie 2019.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Emil Mihăilescu era student la arhitectură și fusese condamnat în lotul select al “Rugului aprins”. Purta ochelari și, de sub lentila lor, te întâmpina privirea ușor rezervată a unui tânăr delicat și amabil, căruia i-ar fi stat mult mai bine într-o bibliotecă decât la roabă. Cel ce ar fi putut să proiecteze catedrale, palate sau piețe publice, împodobite cu fântâni cântătoare și coloane de marmură, se mulțumea totuși și cu săpatul gropilor în malul inospitalier al Dunării. Înfățișării sale civilizate îi răspundea, în straturi mai profunde, un înalt simț al dreptății. Nu a protestat atunci când i s-au smuls rămășițele puloverului de om liber, dar nici nu a acceptat abuzul. A ieșit din rând și, apropiindu-se de grămada de cârpe, și-a luat înapoi ceea ce știa că este al său. Lumea aparține celor îndrăzneți. Prin îndrăzneală se pot întemeia imperii, se pot cuceri cetăți, pământuri și bogății nemăsurate, se pot obține multe și minunate lucruri, dar nu mânecile unei flanele. Grupul de comando a reacționat fulgerător. Paznicii zdrențelor s-au năpustit asupra temerarului, i-au smuls mânecile interzise, l-au dezbrăcat de cămașă și izmene, l-au doborât la picioarele lor și au prins să se ia la întrecere în lovituri. Doar căciula și ochelarii i le-au lăsat la locul lor. Nesăbuința trebuia pedepsită. Loveau cu sete, pentru că așa se cuvine să fie lovit un dușman al poporului, dar și pentru că le era frig și voiau să se încălzească. Se foloseau de trupul celui căzut ca de o minge. Numai că mingea aceea, lipsită de rotunjime și elasticitate, sângera prin toate cusăturile. Până și căciula, căciulă cazonă cu urechi, legată sub bărbie, îi înflorise sub lovituri; prin pielea ei scorojită, smocurile de păr ieșiseră la iveală, cum ies florile sălbatice pe creastă de deal. Emil Mihăilescu nu se gândea să își apere pieptul, nici fața, nici ochii, ci bâjbâia cu mâinile printre cizmele caraliilor, în căutarea ochelarilor care îi săriseră, în cele din urmă, de pe nas. Cu un trup schilodit își putea continua liniștit anii de pușcărie, însă fără ochelari se simțea mai mult decât neputincios.
Din Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înțelesul tuturor, Fundația Academia Civică, 2011
...Am primit cinci ani muncă silnică. Că se putea obţine: corecţional, muncă silnică, temniţă grea. Astea erau cele trei grade de… Nici până azi nu ştiu de ce muncă silnică. Sună cam dur aşa. „Cinci ani muncă silnică”. De asta nici nu pomeneam când eram întrebat de gardieni, de caralii, ce condamnare am, spuneam „cinci ani”, simplu, fără să mai adaug muncă silnică, că asta dintr-o dată crea suspiciuni, că cine ştie ce pericol social aş putea să fiu.
…Nu pot să văd pâine aruncată pe jos, când ştiu ce valoare avea o bucată de pâine în puşcărie. Adică risipa asta de pâine, de mâncare… Am o durere… Când fumam, fumam până la chiştoc, până la refuz, ştiind… că în puşcărie cât era de greu de procurat ţigările şi cum se fumau aşa … o ţigară o fumau cinci, şase, şapte, opt trăgând fum pe rând… câte un fum. Deci ştiind toate lucrurile astea… Nu fac risipă de pastă de dinţi. .. pentru că pasta de dinţi acolo era mare lux. Primul lucru care mi l-am pus când am fost arestat: „Ce-am să mă fac fără pastă de dinţi, c-o să se termine tubul ăsta?” Şi atunci l-am amestecat cu săpun, cum făceau şi alţii, şi pasta de dinţi amestecată cu săpunul ras, făceam un gogoloi cum este săpunul de bărbierit. Aşa. Şi-l înveleam în plumbul ăla de la pasta de ras… pasta de dinţi, pardon, şi cu ăla frecam cu periuţa săpunul ăla. Bineînţeles că avea un gust îngrozitor, dar… te spălai… Că nu mi-aş fi imaginat ca cinci ani să nu mă spăl pe dinţi….
Fragment dintr-un interviu cu Emanoil Mihăilescu (AIOCIMS, interviul nr. 504, realizator Andrei Popovici, 18 ianuarie 1997)
