Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » 15 noiembrie 1987-15 noiembrie 2017. 30 de ani de la revolta muncitorilor de la Brașov. Eugen Tudose

15 noiembrie 1987-15 noiembrie 2017. 30 de ani de la revolta muncitorilor de la Brașov. Eugen Tudose

posted in: Din "marea de amar"

lăcătuș, n. 1960, Sibiu

 

Eugen Tudose: Lumea ni s-a alăturat. Pe drumul spre Prefectură, în aproximativ 4 km, din două-trei sute de persoane, câți am ieșit din uzină, ne-am trezit cu o mulțime de mii de oameni, 6-7.000. Tot scuarul din fața Prefecturii era înțesat de oameni, până la Modarom, Liceul Unirea, parcul care separă strada de Primărie.

Romulus Rusan: Ce ați făcut după manifestație. Cum ați fost arestat și anchetat?

ET: Am părăsit piațeta aia, scuarul din fața Prefecturii, cam la o oră de la sosirea la Prefectură, tot împreună cu Florin și cu Deneș. Mi-aduc aminte că le-am și spus: „Văd că nu se întâmplă nimic, nu iese nimeni să dialogheze cu noi“. Ba, mai mult, am observat că apăruseră și forțele de Securitate, am zis: „Hai să mergem înapoi la uzină“.

La uzină am aflat, așa cum relata și Dan, că se făcuse prezența și mi-am dat seama, am aflat că de fapt începuse să se facă prezența celor care lipsesc de la locul de muncă, chiar din momentele în care noi nu părăsisem încă uzina. Începuseră să se intereseze cine lipsește de la locul de muncă. Și asta de mai multe ori, în câteva ore s-a făcut reactualizarea prezenței. La revenirea în uzină am fost anunțat de maistrul meu că știe că am participat și că n-are ce face, m-a trecut deja pe tabelul în care la poziția mea era menționat „a părăsit locul de muncă“. Încă de la plecarea de la Prefectură am observat grupuri de oameni care stăteau compact și mi-am dat seama că reprezintă ori persoane din conducerea administrației, ori persoane din conducerea partidului sau, mai mult ca sigur, oameni ai Securității, ai Miliției. Spun asta pentru că într-un asemenea grup am observat că era și Ferenc Mihai, un mare șef al UTC pe municipiu sau secretar de partid. El începuse activitatea în secția Sculărie, unde lucrez acum și unde lucram și atunci. Datorită rezultatelor politice, a avansat la conducerea partidului în uzină și după aceea la municipiu. Probabil pentru că avea cunoștință directă cu persoanele din uzină, a fost debarcat acolo. L-am observat cum își nota. Am trecut pe lângă el, l-am și salutat și am revenit la uzină. Îmi dădeam seama, lucrul era evident, omul, dacă ne-a și văzut… Așa cum spunea și Dan, mai mult ca sigur că am fost fotografiați, poate și filmați, pe tot traseul ăsta de la Roman SA până la Prefectură.

 

Fragment din masa rotundă organizată la 8 noiembrie 2002 de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet. Au participat  11 dintre miile de manifestanţi de la Braşov, care au narat în fata istoricilor şi ziariştilor întâmplările prin care au trecut atunci.

Transcrierea dezbaterii moderate de Romulus Rusan, directorul CISAC, a fost publicată în cartea „O zi de toamnă, cândva… (15 noiembrie 1987), Fundația Academia Civică, 2004