Un interviu cu Ana Blandiana, președinta Consiliului Director al Fundației Academia Civică.
Realizator Iulian Ciocan
Iulian Ciocan: „Doamnă Ana Blandiana, au existat crimele fascismului şi au existat crimele comunismului. Cu acelea ale fascismului totul pare limpede. Ele au fost condamnate pretutindeni, şi în Vestul Europei, şi în estul Europei, şi în Germania chiar. Acelea ale comunismului sînt însă deseori tratate cu un soi de indulgenţă ciudată. A existat cumva în crearea Memorialului Victimelor Comunismului motivaţia ca crimele comunismului să fie la fel de cunoscute ca şi crimele fascismului?”
Ana Blandiana: „Evident, chiar de la asta s-a pornit, de la această idee, atunci cînd am propus Consiliului Europei acest proiect. Avantajul condamnării crimelor Holocaustului, crimelor fascismului, vine, pe de o parte, din faptul că această condamnare a început printr-un proces de tip juridic, prin procesul de la Nurenberg, care a putut fi organizat la sfîrşitul unui război în care forţele criminale fuseseră învinse armat, ceea ce nu s-a întîmplat cu comunismul, unde totul a rămas mai confuz, pentru că lucrurile s-au petrecut printr-o înţelegere, cea mai bună dovadă este că Gorbaciov locuieşte acum în Statele Unite.
Pe de altă parte însă, ceea ce mi se pare şi mai important e faptul că, în timp ce nu mai există în lume ţări naziste, mai există ţări care se revendică de la ideologia comunistă, ba chiar Rusia, urmaşa Uniunii Sovietice, o scaldă între condamnare şi continuare. De aici vine toată această confuzie. Este clar însă că lucrurile trebuie să evolueze spre un paralelism, pentru că crimele comunismului au fost la fel de îngrozitoare şi mai numeroase pentru simplul motiv că a durat mult mai mult timp decît dominaţia nazistă. Şi pentru că numai în felul acesta putem să înţelegem istoria omenirii.
În ceea ce ne priveşte pe noi, istoria Memorialului, senzaţia mea este că lucrurile evoluează într-un fel foarte pozitiv. În 1997, a avut loc o conferinţă despre memoria europeană, organizată de Consiliul Europei în Grecia, unde au fost nominalizate primele trei locuri ale memoriei europene. Şi ele erau în următoarea ordine: Memorialul de Auschwitz, Memorialul de la Sighet şi Memorialul Păcii din Normandia ”.
Iulian Ciocan: „Aveţi deja 17 ani de activitate. Deja se pote trage, probabil, nişte concluzii. Ce impact are această activitate în societatea românească şi poate chiar în rîndul tinerilor care nu prea cunosc atrocităţile comise de comunişti?”
Ana Blandiana: „N-aş vrea să par nici prea optimistă, nici prea pesimistă. În aceşti 17 ani Memorialul de la Sighet a devenit o instituţie a memoriei europene. De exemplu, studenţi din universităţile germane vin, mai ales din universitatea de la Jena, care trimite zeci de studenţi în fiecare vară să facă practică pentru cunoaşterea comunismului în Memorialul de la Sighet. Din păcate, se întîmplă mai puţin cu studenţii români. Dar impactul, cred eu, trebuie socotit după numărul de vizitatori, iar numărul acestora e într-o continuă creştere”.
Iulian Ciocan: „Cum aţi putea să-l intrigaţi pe un cetăţean din Republica Moldova, care a auzit de acest Memorial, dar pe care nu l-a văzut niciodată? Ce aţi putea să-i ziceţi ca să-l faceţi să vină?”
Ana Blandiana: „Cred că mi-ar plăcea să-l pun în legătură cu tinerii din Moldova care au participat la şcoala de vară. Avem o legătură foarte strînsă în acest sens. La patru ani după ce a început Memorialul, ne-am dat seama că trebuie să creăm o legătură cu cei care nu au trăit comunismul. S-a înfiinţat şcoala de vară, care îl are ca rector pe Stephan Courtois, autorul „cărţii negre a comunismului”, cel mai cunoscut istoric al comunismului din lume şi care vine an de an şi conduce la modul cel mai propriu această şcoală şi-n care 100 de adolescenţi participă prin concurs. Întotdeauna sînt mai mulţi pe un loc. Concursul reprezentînd o lucrare pe o temă care se anunţă în presă.
În primul an, noi nu ne-am gîndit decît la tineri dintre actualele graniţe ale României. Întîmplarea doar a făcut ca revistele din Chişinău să preia anunţul din revistele româneşti şi să ne trezim cu mulţi concurenţi din Moldova, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Şi an de an avem partcipanţi din Moldova care sînt foarte buni. Aş putea zice chiar că adolescenţii de la Chişinău au o anumită seriozitate în plus faţă de cei din România, poate pentru că condiţiile erau mai grele şi asta le dădea gravitate. În orice caz, în fiecare an există teme legate de Republica Moldova, există istorici care vin, bunăoară, Anatol Petrencu a venit în mai multe rînduri, va veni şi în vara asta. De altfel, există săli dedicate Basarabiei şi represiunilor de pe teritoriul ei”.
