Demolarea Spitalului Brancovenesc, al doilea ca vechime din Capitala, a insemnat pentru generatia mea semnul ca vor indrazni orice?, a declarat, ieri, Ana Blandiana, in deschiderea dezbaterii-evocare a 20 de ani de la demolarea Asezamintelor Brancovenesti, organizata de Academia Civica. Arhitectul Aurelian Triscu a propus marcarea locului in care au existat Asezamintele Brâncovenesti cu o placuta de bronz, iar inginerul Nicolae Noica – amplasarea unei machete a fostului spital in curtea Bisericii Domnita Balasa.
“Demolarea Spitalului Brancovenesc, al doilea ca vechime din Capitala, a insemnat pentru generatia mea semnul ca vor indrazni orice”, a declarat, ieri, Ana Blandiana, in deschiderea dezbaterii-evocare a 20 de ani de la demolarea Asezamintelor Brancovenesti, organizata de Academia Civica. Arhitectul Aurelian Triscu a propus marcarea locului in care au existat Asezamintele Br?ncovenesti cu o placuta de bronz, iar inginerul Nicolae Noica – amplasarea unei machete a fostului spital in curtea Bisericii Domnita Balasa.
“Distrugerea spitalului a insemnat si distrugerea unei mari familii de medici. Inceputul declinului Spitalului Brancovenesc a inceput in perioada guvernului Groza. Nu e vinovat nici Tovarasu?. S-a inteles gresit. Mi-a spus dupa demolare Tamara Dobrin”, sustine academicianul Constantin Balaceanu-Stolnici, presedintele Fundatiei Asezamintelor Brancovenesti.
Inginerul Nicolae Noica a descris cercetarile pe care le-a facut asupra structurii de rezistenta a cladirii. “Spitalul nu era doar un monument istoric, ci si o constructie remarcabila, pentru ca in anul 1904 planseele din lemn au fost inlocuite cu plansee din beton armat. Constructia ar fi rezistat ani indelungati”, afirma inginerul Noica.
Spitalul Brancovenesc a fost ridicat intre 1836-1837 de Safta Brancoveanu. De la inceput a functionat in regim
privat de pe urma veniturilor de la mosiile donate de Safta Brancoveanu. Dupa exproprierea mosiilor, in 1921, au inceput dificultatile materiale ale spitalului. Regele Carol al II-lea a acordat venituri importante asezamintului, intervenind insa in organizare. In perioada celui de-al doilea razboi mondial a functionat ca spital militar cu 500 de paturi. Mihai I i-a restabilit autonomia, insa doar pentru scurt timp, intrucit in 1946, sub guvernul Groza, spitalul a trecut in proprietatea statului. Pe 29 martie 1984, din ordinul lui Ceausescu, cladirea a fost demolata, iar personalul medical imprastiat la celelalte spitale din Capitala.
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/646240/Demolarea-Spitalului-Brancovenesc—semnul-ca-vor-indrazni-orice/ luni, 29 martie 2004