Ioan Flaviu Pătrunjel
15 ani
Sibiu
PUTEM SPERA LA O SCHIMBARE?
Fiecare om are visele sale, fiecare om are propriile dorinţe pe care le ţine ascunse sau le spune în gura mare. De multe ori aceste dorinţe nu se îndeplinesc deoarece depind de anumiţi factori care fac acest lucru imposibil.
În România, toată lumea visează la ceva: fiecare copil vrea o anumită jucărie, fiecare părinte vrea un salariu mai puţin mizer, orice pensionar doreşte să nu moară de foame – dar intervine factorul conturbator, căruia îi voi spune „România actuală”. Ei bine, „România actuală” împiedică oamenii să obţină ceea ce în alte state fiecare cetăţean are din start – şi atunci copiii, şomerii, mamele, pensionarii, veteranii, într-un „cuvânt”, toată floarea ofilită de necazuri a României are o singură dorinţă: „o altă Românie”.
Român fiind, visez şi eu la o Românie în care aş vrea să trăiesc, dar cum vârsta jucăriilor a trecut şi de murit de foame nu mor, idealul meu de ţară se axează mai mult pe schimbarea mentalităţii românilor şi al modului de trai al tuturora.
În patria mea sunt lucruri care lipsesc: „paraziţii” şi lucruri noi introduse de mine cărora le voi spune „anticorpi” sau „vitamine”. La fel cum vitaminele ajută corpul să lupte împotriva microbilor, aşa şi „anticorpii” mei ajută ţara să scape de paraziţii ce-o sufocă de mai bine de zece ani.
Primul parazit de care trebuie scăpată România de astăzi pentru a face un pas spre idealul meu de ţară este „şpaga”. Acest parazit „extramultiped” a cuprins România extrem de repede şi extrem de sigur. I-a cuprins pe toţi: pe cei de la conducere, pe bogătaşi, pe săraci, pe unii profesori – mai puţin presa, pe alţi profesori şi pe nevoiaşii care nu o acceptă, dar au suferit. Şpaga se hrăneşte cu banii puturoşilor şi cu lenea acestora, şi, cu aroganţa celor sus-puşi care sunt surzi la toate urletele din popor, în afară de „dulcele şoptit” al şpăgii – de altfel singurul zgomot la care sunt sensibili. Paradoxal este că în timp ce dă sau ia şpagă, fiecare susţine sus şi tare că n-ar face aşa ceva nici în ruptul capului. Interesant! Oricum şpaga lipseşte în statul visat de mine şi ar trebui administrate nişte „vitamine” şi României de astăzi ca să mai respire şi ea…
Un alt parazit al României contemporane care nu se găseşte în patria mea de vis este şi sindromul „pică pară mălăiaţă…” sau „boala aşteptatului ca din nimic să iasă avere…”: hocus pocus! Acest sindrom este foarte periculos, atacă toate păturile societăţii, îndeosebi sărăcimea, şi are ca sursă de hrană în special jocurile de noroc: pariurile, sălile de bingo şi jocurile de bingo televizate; – de precizat este faptul că puţini sunt cei care prind „para”, iar restul rămân cu gura căscată sau se revoltă înjurând televizorul că s-au lăsat duşi de nas. Nimic rău în show-urile bingo televozate, dar oamenii cu gândul la câştig uită să mai şi lucreze, sau dacă lucrează nu încearcă să facă ceva mai profitabil, ci se vaită aşteptând marele premiu de la Teleeurobingo show. Tot aşteptând şi nefăcând nimic, populaţia se leneveşte şi ţara se duce de râpă. Categoric acest sindrom este periculos şi pentru a scăpa România de el recomand anticorpii concepuţi de mine pentru idealul meu de ţară. Aceştia sunt: realismul, încercarea de a face ceva în viaţă, munca, iar ca antidot pentru şpagă recomand ca fiecare să ajungă unde vrea doar prin forţe proprii, iar sus-puşii să facă bine să-şi îndese în urechi nişte „dopuri anti-mită”, dopuri care au atât proprietatea ca purtătorii lor să nu mai dea atenţie şpăgii, cât şi proprietatea ca urechile lor să înceapă să le fie sensibile la tot ce este drept şi corect. În ţara mea de vis – atenţie nu există furt. De ce? Pentru că este o ţară de vis. În România de astăzi acesta are o amploare fenomenală şi ar fi o naivitate să credem că va dispărea vreodată în totalitate. Dar, dat fiind că statul dorit de mine se bazează pe anumite principii voi încerca să povestesc cum, în concepţia mea, dintr-o ţară ca aceea în care trăim, unde domnesc nesiguranţa, hoţia, înşelăciunea, foamea şi violenţa – toate datorate unei democraţii prost înţelese şi lipsei responsabilităţii şi moralei tuturor celor care au fost la conducere din ’90 încoace, cum dintr-o astfel de ţară am reuşit să creez imaginar un loc ideal în care pacea, bunăstarea, libertatea şi corectitudinea se simt în largul lor.
Este visul meu, aşa că mă voi pune în postura de preşedinte. Înainte de toate schimb guvernul parazitat de interes propriu asociat de mită şi dezinteres pentru ţară. În locul vechiului guvern voi pune unul care apără interesele ţării, îmi este credincios, mă aprobă în deciziile bune pe care le iau şi are în urechi dopurile „anti-şpagă” şi un surplus de Simţ al datoriei, Conştiinţa curată, Putere de muncă şi Corectitudine – toate acestea fiind de fapt vitaminele şi anticorpii pe care voi încerca, şi voi reuşi, să-i administrez tuturor cetăţenilor.
Cu ajutorul acestui guvern ideal voi pune în aplicare proiectele cu care voi transforma într-un stat ideal. După cum spuneam, furtul este un real pericol; el trebuie stopat! Întrebarea este: cum? Iată cum: cu ajutorul poliţiei. O nouă poliţie, bineînţeles.
Ţinând cont de proverbul „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba”, nu am căutat să schimb părul lupului cu un altul, respectiv să schimb cadrele poliţiei cu altele, ci am căutat mai degrabă să-i schimb năravul – greu lucru!
Greu deoarece de când poliţia se numea miliţia, „Apărătorii legii” în uniforme au acceptat de multe ori să „închidă ochii”, pentru câte ceva „băgat pe sub mânecă” şi astfel nelegiuiţii nu au putut fi prinşi; singurii puşcăriaşi fiind doar cei care nu le-au plătit tributul poliţiştilor. În plus, ân rândul „chipiurilor de circulaţie” se practică adunatul ciubucului din amenzi – aşa, când mai este vreo sărbătoare…
Oricum nu există boală fără leac, aşa că le-am găsit domnilor poliţişti modul în care să le administrez dozajul de simţ al datoriei şi dorinţei de a face dreptate, pentru că România mea are comisii care investighează foarte des şi neanunţate acţiunea forţelor de ordine; în caz că se iveşte vreo neregularitate, poliţistului cu pricina i se va tăia salariul pe jumătate de an, va fi pus la munci voluntare, va trebui să-şi satisfacă serviciul în continuare şi nu i se va plăti decât masa. Dacă este vorba de ceva mai grav, poliţistul va primi închisoare pe viaţă, eventual o eliberare pentru bună purtare, după 15-20 ani minim.
Totodată, poliţia va fi mai bine dotată cu materiale şi aparate corespunzătoare.
Cu o poliţie necoruptă putem spera la oprirea infracţiunilor, la dispariţia organizaţiilor mafiote – care iau amploare –, la o viaţă liniştită.
Oprind corupţia în stat „banii nu se mai pierd”, ci încep să vină acolo le e locul: în buget.
Bugetul dacă creşte înseamnă că şi bunăstarea ţării creşte, se măreşte pentru că voi aloca fonduri tuturor instituţiilor care au nevoie; fondurile fiind satisfăcătoare, instituţiile îşi vor rezolva problemele şi imaginea ţării începe să se schimbe, devenind un model de stat.
Pe scurt, iată cum ar arăta România la care visez: curată, cu o şosea fără gropi şi denivelări, cu atractivităţile turistice amenajate la standarde mondiale – problemă rezolvată de ministrul turismului, fără jungla dintre blocurile oraşelor, unde aşa-zişii „băieţasi de cartier” se credeau stăpâni – asta până la intervenţia noii formule de poliţie, formulă incoruptibilă, care ar opri toate nelegiuirile şi toţi infractorii: de la hoţi de buzunare, la bande de cartier, mafii ţigăneşti şi neţigăneşti, criminali, stopând bătăile în familie, furturile mărunte şi jafurile uriaşe, teroarea, instaurând pacea socială şi făcându-şi datoria.
Într-o astfel de Românie nu există aurolaci, drogaţi cerşetori şi copii ai străzii, deoarece au fost create de instituţiile cu pricina, centre de recuperare şi locuri de muncă pentru cei care nu aveau serviciu şi trăiau fără un acoperiş deasupra capului. Aceste centre se ocupă de cei cu probleme nefolosind violenţa, ci înţelegerea, compasiunea şi – de ce nu? – dragostea.
În România mea ar fi o mulţime de legi care urmăresc conservarea mediului; natura trebuie apărată, fiind cea mai de preţ nestemată lăsată de Cer neamului nostru.
Totodată, se vor construi parcuri de distracţie asemănătoare cu cele din Occident, împlinind visele generaţiilor de copii.
Ce să vă mai spun, o astfel de Românie nu ar cunoaşte sărăcia, ba chiar mai mult: i-ar face concurenţă până şi Americii. Şi nu m-aş mira ca, ajuns să trăiesc în astfel de vremuri, să văd vreun câine proaspăt spălat de stăpân, cu zgarda anti-purici şi cu…covrigi în coadă umblând ţanţoş pe trotuar, pe lângă garduri frumos vopsite şi cu bancnote de 100 mii de lei, atârnând printre zăbrele!
EPILOG:
La o adică, dacă s-ar putea opri corupţia la noi, am putea-o vedea şi pe asta – Nu?!?!
Din volumul Exerciţii de speranţă (România în care aş vrea să trăiesc), eseuri ale elevilor participanţi la Şcoala de Vară de la Sighet din 2000, postfaţă Ana Blandiana; editor Romulus Rusan, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 2001
