Home » Français » Centre d’Etudes » La mémoire des déportations » Expoziţia Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan la Drobeta Turnu Severin

Expoziţia Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan la Drobeta Turnu Severin

Joi, 19 mai, orele 14, la Muzeul de Artă din Drobeta Turnu Severin s-a deschis expoziţia “Rusaliile Negre: deportarea în Bărăgan”, expoziţie a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, în memoria deportărilor de acum 60 de ani, din 18 iunie 1951.

Au participat la deschidere Maria Bălăceanu (născută în septembrie 1951 în Bărăgan, la 4 luni de la deportarea părinţilor ei), directorul Muzeului de Artă, Ioana Boca, directorul executiv al Fundaţiei Academia Civică, Grigore Drăghia (deportat la 14 ani împreună cu familia din Ilovăţ la Pelican), preşedintele AFDPR Mehedinţi, prof. Ileana Mateescu (deportată la vârsta de 5 luni împreuncă cu familia din Mehedinţi la Rubla), preotul Mihai Zorilă, a cărei familie a fost deportată în Bărăgan în 1951, Dumitru Dragomir, fost deţinut politic.

Au fost prezenţi la eveniment foşti deportaţi, foşti deţinuţi poltici, dar şi foarte mulţi tineri  de la liceele din Drobeta Turnu Severin.

 

Maria Bălăceanu s-a născut în în septembrie 1951 la Zagna. Familia (mama, tata şi bunicii) au fost deportaţi în iunie 1951 din Salcia (jud. Mehedinţi) în Zagna (jud. Brăila).

Grigore Drăghia avea în iunie 1951 14 ani. A fost deportat împreună cu familia din Ilovăţ Mehedinţi în Borcea Nouă. Tatăl, Vasile Drăghia a murit în deportare , în noiembrie 1951, la vârsta de 47 de ani.

Ileana Mateescu a fost deportată împreună cu părinţii ei Angelia şi Gheorghe Caraiman din Floreşti, Mehedinţi în satul Rubla din Bărăgan. Au rămas în localitatea de deportare până în 1961. 

 

Fotografii de la deschiderea expoziţiei