posted in: 2023, Evenimente, Jubileu 30 ani
Expoziția „Trei decenii de memorie. Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei“, organizată de Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului, este prilejuită de împlinirea a 30 de ani de la începuturile Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei şi prezintă, cu ajutorul imaginilor şi documentelor, istoria şi activitatea acestei instituţii.
„Ideea emblematică a Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, de la propunerea înaintată Consiliului Europei, în urmă cu trei decenii, până la instituţia de azi, cunoscută în toată lumea, este «Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria însăşi poate fi o formă de justiţie». Ea conţine nevoia de a resuscita memoria colectivă pentru ca, astfel, să se facă dreptate, căci Memorialul este un muzeu al istoriei comunismului văzută din punctul de vedere al victimelor“ declara Ana Blandiana, care va fi prezentă miercuri, 7 iunie, la deschiderea expoziției.
Expoziția va putea fi vizitată până în luna septembrie.