Home » Deutsch » Gedenkstätte » „Das Meer der Bitterkeit“ » Familia Caraiman din Gârdoaia Mehedinţi

Familia Caraiman din Gârdoaia Mehedinţi

Familia Angelica şi Gheorghe Caraiman, ţărani din Gârdoaia (jud. Mehedinţi), au fost deportaţi în 18 iunie 1951 în localitatea Rubla (jud. Brăila), unde au stat până în 1961.

Au fost deportaţi împreună cu fiul lor Bebe şi fiica Ileana (de numai 5 luni).
În deportare li s-a născut cel de-al treilea copil, Gheorghe.

 

 

Cine trece acum prin Câmpia Bărăganului,  pe drumul dintre Brăila şi Slobozia, între satele Viziru şi Însurăţei, pe partea stângă a drumului cum vii dinspre Brăila, se vede, cam la 1,5 Km  depărtare de şosea, o casă. Un călător indiferent nici nu ia în seamă acest lucru. Nici n-ar avea de ce, acea construcţie putând să fie orice. Mai sunt însă în viaţă câteva zeci de oameni pentru care casa aceea înseamnă enorm.  Ea reprezintă ultima dovadă că în acel loc, cu decenii în urmă, la 18 iunie 1951, au fost abandonaţi într-un câmp cultivat cu bumbac, sub cerul liber, mai multe sute de români aduşi cu forţa de regimul comunist din judeţele Timiş, Caraş Severin şi Mehedinţi.
Casa care se vede acum de la şosea este singura care a mai rămas dintr-un sat de aproximativ 400 de familii. 
Satul, care s-a ridicat din nimic, a primit numele Rubla ( oare, de ce ?) şi a însemnat locul de veci pentru aproape un sfert dintre cei stabiliţi forţat acolo în vara lui 1951, locul de naştere pentru aproape  o sută de copii, locul pătimirii pentru toţi cei care au trăit în acel loc o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, după cum au hotărât comuniştii. Prof. Ileana Mateescu (n. Caraiman), Arhiva CISAC