posted in: Din "marea de amar"
În 1948, în încercarea de a scăpa de comunism, familia inginerului agronom Narcis Economu a fugit din România, trecând în mod clandestin graniţa cu Iugoslavia. Odată ajunşi pe malul celălalt al Dunării, au fost reţinuţi de sârbi şi închişi în mai multe lagăre. Ajunsă la începutul anului 1950 într-un lagăr din regiunea Bitola (Macedonia), de unde ar fi trebuit să urmeze eliberarea, întreaga familie, compusă din soţii Elena şi Narcis Economu şi doi copii, Liliana şi Sandu, a fost inclusă în noaptea de 30-31 ianuarie 1950 într-un grup de aproximativ 20 de persoane care, aparent, trebuia să părăsească lagărul pentru a se îndrepta spre Grecia. Eliberarea s-a dovedit a fi o înscenare. Toţi membrii grupului au fost ucişi de gardienii lagărului şi aruncaţi într-o groapă comună.
foto profesoara Elena Economu
ECONOMU Alexandru, din Arad, elev, 17 ani; † 31 ian. 1950, Iugoslavia, împuşcat de sârbi la frontieră (CI; EŞ; AIOCIMS 3259; ACIMS fmd; JS-DM)
ECONOMU Elena, din Arad, profesoară; † 31 ian. 1950, Iugoslavia, împuşcată de sârbi la frontieră (CI; Mem6; AIOCIMS 3259; ACIMS fmd; JS-DM)
ECONOMU Liliana, din Arad, elevă, 15 ani; † 31 ian. 1950, Iugoslavia, împuşcată de sârbi la frontieră (CI; EŞ; AIOCIMS 3259; ACIMS fmd; JS-DM)
ECONOMU Narcis, din Arad, inginer; † 31 ian. 1950, Iugoslavia, împuşcat de sârbi la frontieră (CI; Mem6; EŞ; AIOCIMS 3259; ACIMS fmd; JS-DM)
Cartea morţilor, Fundaţia Academia Civică, 2013
Despre acest episod întunecat, doamna Ingrid Fotino (n. Popa), aflată la data respectivă în lagărul din regiunea Bitola (Macedonia) îşi aminteşte:
(…) a plecat grupul acesta, cu familia Economu şi i-au pus să iasă pe ferestră, fereastra de unde dormeam. Unul după altul au trecut pe fereastră, ultimul era un tânăr student de medicină, care s-a întors spre tata, şi a zis: „Ce să fac, domnule Popa? Să merg, să nu merg, nici nu am pantofi cu care să merg prin noroiu acesta”, şi tata a zis: „Uite-te, mi-au rămas pantofi de la părintele” – să fi fost părintele Boştinariu, acela era catolic, nu mai ştiu – îi rămăsese o perche de pantofi şi i-a dat pantofii şi a plecat.
Şi noi ne-am culcat, precum vă închipuiţi, visând la Grecia. Aveau să mânance portocale, sardele, măsline, ce vis…
Când ne-am sculat a doua zi dimineaţa, era o zi superbă şi iarăşi ne gândeam ce mănâncă ei în astă dimineaţă, ce noroc pe ei… şi au venit ţăranii la lucru şi ne-au spus că au fost chemaţi în timpul nopţii să facă o groapă să înmormânteze un grup de douăzeci şi ceva de persoane şi ne-au descris hainele lor şi am ştiut că era grupul care plecase cu o seară înainte. Finalmente, pentru că ţăranii au venit, ne-au spus, ne-au descris hainele, drujii (gardienii, n.ed.) au zis: „Da, e adevărat, a trebuit să îi omorâm pentru că au încercat să fugă”. „Păi cum au încercat să fugă, doar voi i-aţi scos de aici”. „Păi, dovada că au încercat să fugă e că au ieşit pe fereastră”. (…) Deci au făcut montajul acesta, iar totul era numai minciuni. În fine, comunismul s-a bazat mult pe minciuni.
Fragment din interviul nr. 3259 cu doamna Ingrid Fotino (n. Popa) din Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului, realizat de Andreea Cârstea în octombrie 2012.
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.