Născută la 13 mai 1931, în Lăpuşul Românesc
Pădurarul Nicolae Pop din Lăpuşul Românesc a condus grupul de rezistenţă din Munţii Ţibleşului. Fugit în munţi în 1949, Nicolae Pop i-a avut alături pe fiul său Achim şi pe fiica sa Aristina. La 1 martie 1953 a paralizat şi a fost lăsat, la dorinţa sa, la marginea drumului în apropierea satului Poiana Botizii. A fost dus de un localnic la postul de miliţie, de unde a fost preluat de Securitate. Grav bolnav, a murit la scurt timp.
Achim Pop (născut la 14 martie 1927, în Lăpuşul Românesc) a fost arestat în 1953 şi condamnat la 22 ani muncă silnică.
Aristina Pop a fost arestată în 1953 şi condamnată la 20 de ani muncă silnică. Trăieşte la Bucureşti. Motivul: a activat în organizaţie contrarevoluţionară.
A fost declarată „drept al popoarelor” (împreună cu părinţii săi) pentru că, în anul 1944, au ascuns de prigoană şi deportare copii de evrei. Aristina Pop, căsătorită Săileanu, trăieşte în prezent la Bucureşti şi a fost înregistrată de departamentul de istorie orală al fundaţiei noastre-
„M-am născut în Lăpuşul Românesc, judeţul Someş, în anul 1931, la 13 mai, dintr-o familie de ţărani, tată-meu ţăran, mama mea la fel. Am fost nouă copii, dintre care patru au murit, cinci suntem în viaţă. Locuiam în afară de comună, la paisprezece kilometri. Acolo aveam o casă de lemn cu două camere, o bucătărie de vară, tot cu două camere … Şură, grajduri, coteţe de porci, de păsări, era o gospodărie frumoasă. Părinţii mei au fost foarte muncitori. Tatăl meu a mai lucrat în domeniul silviculturii, era pădurar.
(…) Ce se-ntâmplă – la un moment dat eu m-am tot uitat în jos, aşa, şi am văzut, cam pe la ora 12 ziua cum câmpul era plin de armată. Eu când am văzut aşa, m-am speriat, am lăsat-o pe mătuşa cu frăţiorul meu, care era de doi ani, m-am dus la moară, care era în pădure, şi am spus: “Tată, ce fac, căci vin zeci de securişti, sunt… e plin câmpul de ei.” Taică-meu a spus: “Vino cu mine. Vino la mine.” M-am urcat prin pădure, m-am dus la el. Şi-am plecat cu tata. Armata a venit, a devastat tot, a bătut-o pe mătuşa, băieţelul de doi ani, frăţiorul meu, a plâns, toată lumea ce-a întâlnit… era multă lume, veneau oamenii de la munca câmpului, erau oameni la noi acasă, veneau la lucru, i-a luat pe toţi, i-a bătut. (…) Fratele meu era la stână, şi când a ajuns acolo armata la stână, a întrebat care este băiatul lui Pop. Şi atunci i-au spus ciobanii: “Uite, Achim, că e Securitatea şi a întrebat de tine.” Stâna era în pădure; şi-atunci el a fugit (…) Şi frate-meu a dat de noi, şi-am rămas cu tata.
Vă daţi seama ce era în sufletul mamei, soţul şi cu cei doi copii pe munţi, iar armata ne căuta, nu vă puteţi da seama ce-a fost în sufletul mamei. Şi armata mereu pe munţi după noi.
Aşa am stat patru ani…”
Aristina Pop despre tatăl său, Nicolae Pop: „A venit Securitatea, n-au vrut să creadă că-i bolnav şi că nu poate vorbi, au zis că nu vrea să vorbească, unul i-a dat cu patul armei în faţă şi i-a curs sânge pe gură şi pe nas, vă daţi seama, cred că de-aici i-a fost moartea. De atunci nu mai ştiu nimic; l-au dus la Securitate, o fi murit, nu ştiu unde este înmormântat, însă ţin să spun că a fost un om extraordinar, care şi-a jertfit întreaga familie şi pe el însuşi pentru a face bine aproapelui lui. Nu a fost un om egoist, un om să fie numai pentru el, vă spun, a fost un model.”
(fragmente dintr-un interviu aflat în Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei)
Fişă de încarcerare
