In Romania, glasul copiilor a coborat aproape de soapta. In tara care are si un minister al familiei, violenta domestica a atins noi cote de avarie. Celula societatii este tot mai des in metastaza. Copiii sunt considerati niste sclavi naturali pe care-i domesticesti rupand din rai cu palma sau cu catarama curelei cate-o frantura de educatie. Fundatia Academia Civica a strans intr-o carte gandurile tinerilor despre familia lor, sub titlul “Cum as vrea sa fie familia mea”. Sunt lucrari ale copiilor p opositi intr-o tabara organizata la Sighetul Marmatiei, in colaborare cu Fundatia Konrad Adenauer. Cartea porneste de la sentimentul ca, sub patronajul unor parinti cu sentimente desfigurate de saracie si de frica, universul copilariei e in pericolul de a se transforma in desert. Aceasta stingere treptata a formelor de relief din paradisul copilariei pare normala intr-o societate in care masculinitatea este dominanta, iar media de varsta a celor care iau decizii este de peste 50 de ani. Nu se mai scriu carti pentru copii, nu se fac filme, copiii sunt doar pretexte sociale si nicidecum motivatii sentimentale. Chiar daca nu sunt alungati, copiii sunt prinsi in capcana unor familii care, de multe ori, par sa fie un rod al hazardului. Si totusi, tinerii vad uneori mai clar si mai bine motivele pentru care, in Romania, familia incepe sa fie un tot mai prafuit bibelou de portelan, uitat pe aceeasi etajera a autoritarismului si a nepasarii. “Am prieteni care au plecat de-acasa, colege care sunt permanent supravegheate din cauza familiei si exista parinti care-si bat copiii pana la inconstienta, tati care-si molesteaza fiicele, parinti alcoolici care distrug vietile copiilor, ramanand nepedepsiti”, scrie o barladeanca de 16 ani. Cei mai multi dintre copii sunt de acord, familia perfecta nu exista. “Daca as fi avut sansa de a-mi alege familia”, spune un copil din Ploiesti, “familia ideala ar fi cu certitudine o familie diferita de tipicul familiei romanesti, care dupa cum stim are 3,9 membri si consuma saptamanal 8,6 oua. Si asta nu pentru ca sunt snob si-mi doresc cu orice pret sa fiu diferit, ci pentru ca m-ar deranja sa am 0,9 frati si surori.”
Putini sunt cei multumiti cu viata lor de familie asa cum e ea. Poate ca tatal ar trebui sa fie mai putin autoritar si mai prezent langa copiii lui, mama ar trebui sa mai lase telenovelele si sa se apropie de viata reala. Intr-o tara in care discursurile si declaratiile demagogice sunt in continuare la mare pret, copiii spun ca ar trebui cu totii sa reinvete sa vorbeasca, sa comunice, ba chiar sa zambeasca mai mult. “Ce este oare vital pentru membrii unei familii, cum aerul este vital pentru viata? Comunicarea, mai intai intre parinti si apoi intre parinti si copii”, scrie o fata din Piatra Neamt. “E complicat sa fii responsabil”, adauga o eleva din Bucuresti. “E complicat sa constientizezi cauza nemultumirii si sa vrei sa faci ceva pentru a fi mai bine.” Iar o fetita din Ploiesti scrie ca pana sa ne gandim la o familie ideala, ar trebui sa ne punem mintea la contributie sa salvam familia reala. Multe familii se degradeaza macinate de lipsa de educatie a parintilor si de moara saraciei. Capul familiei devine tot mai obsedat sa puna propriile-i esecuri in sarcina familiei. Nu e de mirare ca pentru acestia, copiii nu mai exista. Ei sunt doar alte probleme care, alaturi de intretinere, mancare si serviciu, trebuie rezolvate zi de zi.
Desi scrisa de adolescenti, cartea ar trebui administrata ca medicatie, in primul rand, celor maturi. Acestia, uitati de viitor si de trecut, dormiteaza, surzi-muti, sub vremi, captivi ai unui prezent continuu. Pentru capii de familie, cartea ar trebui sa fie un manual de intrebuintare a familiei, pentru guvernanti un hap impotriva demagogiei si un bisturiu pentru triumfalismul cu care se vorbeste uneori despre familie.
N.C. Munteanu
aparut in “Formula As”, nr. 531, 2002, www.formula-as.ro
