În 1983, frații János și Fráncisc Barabas, împreună cu Piroska (Paraschiva) Márton, au realizat și au răspândit manifeste cu mesajul „Jos cu Ceaușescu, cu tâmplarul și cizmarul”. Turnați la Securitate, au fost arestați toți trei în iulie 1983 (primul, Francisc; al doilea, Janos; Piroska, după două săptămâni).
Frații Barabas au fost condamnați inițial de Tribunalul Orășenesc Miercurea Ciuc pentru deținere de valută (János la 1 an, Fráncisc la 8 luni) în august 1983. În decembrie 1983 au fost rejudecați, de data aceasta de Tribunalul Militar Cluj aflat în deplasare la București, și au fost condamnați pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste” (166 CP): Fráncisc Barabas la 7 ani, iar János Barabas și Piroska Márton la câte 5 ani de închisoare.
Piroska Márton a fost eliberată la 23 august 1984, János Barabas la 28 august 1984, iar Fráncisc Barabas în 1987, după patru ani de detenție.
Fráncisc Barabas și Piroska Márton s-au căsătorit înainte de eliberarea lui Fráncisc, la Aiud.
Despre realizarea și răspândirea manifestelor, János Barabas povestește:
Și atunci i-o venit ideea lui ca să facem ceva. Și ce să facem? Ce să facem? Ce putem să facem? Să răspândim manifeste. Să facem manifeste contra lui Ceaușescu.
Cum le-ați făcut?
Am făcut o ștampilă. Eu așa în timp liber am tentația să sculptez și am sculptat o ștampilă, pe care scria „Jos cu Ceaușescu, cu tâlharul și cizmarul!” și puneam ștampila… pe hârtie și am tăiat în bucățele și după aia le-am răspândit.
Cam câte manifeste făceați? Sute? Mii?
Mai degrabă mii. Că aveam, la fiecare, brâu sub cămașă plin. Că nu am aruncat așa câte unul sau ceva… Ai băgat mâna și…
Ați scos grămadă?
Da. Și am început de pe… nu se vede de aici… muntele Șumuleu, unde se face în fiecare an hramul catolicilor. Acum este destul de cunoscut în toată țara. Și am început de acolo, în pădure, că știam că lumea se duce sus acolo pe munte. (…)
Când ați început să împărțiți manifestele? Să le împrăștiați?
În ’83, când e hramul catolicilor din Șumuleu, de sâmbătă spre duminică noaptea… Și am răspândit acolo pe munte. Am început de pe munte și în oraș, până la ieșirea din oraș către Brașov. Tot orașul (…) Miercurea Ciuc. Și o mers totul foarte bine. Nu o observat nimic. Sigur, noi ca… am ascultat și eram atenți ce zice lumea, nu știu ce. Numai că era din județul Bistrița prietena lui fratele și s-o dus acasă și s-o întâlnit cu niște prieteni de-ai lui care erau la facultate în Cluj și o mai făcut și ei politică, o început să vorbească. (…) și o spus că uite ce am făcut noi. Și acolo s-o înțeles cu prietenii că fac ei manifestele. Și când e gata, atunci ei vin în Miercurea Ciuc și, când se duc înapoi, când se întorc înapoi la Cluj, mai răspândesc și ei pe aici, pe acolo, unde pot și ei.
(…) Ea a stat într-o garsonieră. Acolo o făcut ștampila, adică manifestele. Când erau gata, atunci o scris o scrisoare către prieteni și prietenii în loc să vină încoace să răspândească sau cel puțin să lase baltă dacă n-au avut curajul să facă, să nu spună la nimeni. Dar o spus acolo la Cluj, la Securitate la cineva. Și de acolo… Aici eram căutați, adică cine o răspândit era căutat. Și cum era vorba de manifeste și la Miercurea Ciuc, imediat au venit și ne-au ridicat.
Fragment din interviul nr. 2653 din AIOCIMS, realizat de Andreea Cârstea la 1 noiembrie 2008, în Miercurea Ciuc.
