Gavrilă Vatamaniuc

(1924-2012)

născut la 25 noiembrie 1924 la Suceviţa
absolvent al  Şcolii de subofiţeri de jandarmi

Între anii 1949-1950 este fugar izolat în munţi, iar din mai 1950 conduce unul dintre grupurile de rezistenţă din Bucovina, grup din care au mai făcut parte fraţii Ion şi Gheorghe Chiraş, Vasile Motrescu (cu intermitenţe) şi Vasile Marciuc.

Arestat în septembrie toamna 1955, a fost condamnat prin sentinţa nr. 968/19 iulie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată în 1963 la 25 ani muncă silnică.
A trecut prin închisorile Suceava, Jilava, Aiud Botoşani, Văcăreşti şi Gherla.

Eliberat la 3 august 1964, în urma unui decret de graţiere.

Cartea Muntele măturisitor, scrisă împreună cu preotul scriitor Constantin Hrehor, este o lungă şi impresionantă confesiune a anilor petrecuţi în rezistenţă şi în închisori.

 

Gavrilă Vatamaniuc s-a stins din viaţă la 1 martie. 2012. Dumnezeu să-l odihnească!

 

O să vă întrebaţi: „Cum, domnule, în munţi? Cum să trăieşti zi de zi”? Câte ploi, câtă rouă pe frunze, prin desişuri…. Nu ne descălţam câte 3-4 luni, decât când putrezeau opincile şi obielele. Că dacă ne surprindea potera, nu spuneam: „Stai, domnule, să mă încalţ…”. Nu vă puteţi închipui în ce condiţii am rezistat. Nu am reumatism! Nouă ani în celule, pe apă şi ciment….
Am ajuns în închisoare. Mi s-a comunicat de către comandantul închisorii, de un procuror şi de nişte civili că sunt condamnat la moarte. Am stat legat cu lanţuri la mâini şi la picioare. După care au spus că mi s-a comutat pedeapsa şi voi fi judecat. Am fost judecat de Tribunalul Militar al regiunii a 2-a din Bucureşti, în deplasare la Suceava, fiind condamnat la muncă silnică pe viaţă, plus 4 ani pentru cutare, plus alţi 4 ani pentru cutare, 3 pentru cutare – că am tăiat steagul roşu, că am spart bustul lui Lenin şi al lui Stalin, că am făcut manifeste şi multe altele. Pentru că eu am spus ce am făcut. Am fost să dorm în munţi? NU! Am activat.
De aceea, vă rog şi pe dumneavoastră şi v-am spus de la început: să activaţi, pentru salvarea neamului românesc. Istoria, dumneavoastră o faceţi! Noi ne ducem, cum s-au dus şi alte generaţii. Iată generaţia care ne ia locul. Oare nu veţi fi dumneavoastră mândri de trecutul înaintaşilor voştri? Oare veţi capitula şi veţi pleca capul în faţa duşmanului? Avem duşmani mulţi, şi în interior şi în exterior. Conştiinţa dumneavoastră de români să nu adoarmă nici o clipă. Noi am fost în munţi, am suferit, pe unde am fost am mâncat iarbă, măcriş, ciuperci şi fructe.
…Am fost dus în lanţuri în închisorile României: Jilava, Aiud, Botoşani, Gherla. Nouă ani de bătăi şi foame. Nu vă puteţi închipui.
Am făcut 9 ani de închisoare. Când am ajuns acolo m-am întâlnit cu generali, profesori universitari. Îmi trebuie 3 zile să vă spun sutele de nume ale celor pe care i-am întâlnit acolo. De la toţi am adunat date şi tare aş vrea să vi le dau. Aici e istoria României, mi-au spus aceşti oameni. Acolo mi-am făcut eu studiile. Dar am timp să vă spun câte am aflat în 9 ani? Nu! Vă spun doar atât: vă rog frumos citiţi! Citiţi, vă rog, documentaţi-vă, să aveţi în geanta dumneavoastră câte o diplomă, să fiţi folositori neamului românesc.
Eu, într-un fel cu strângere de inimă, trebuie să închei, deşi aş fi vrut să nu mă mai opresc, să spun tot.

Gavrilă Vatamaniuc, Destine în rezistenţă în Şcoala Memoriei 2003, conferinţe şi dezbateri de la Şcoala de Vară de la Sighet (iulie 2003), editor Armand Goşu, Fundaţia Academia Civică, 2003

 

În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.