(1875-1951)
economist, rector al Academiei Comerciale, membru corespondent al Academiei Române, fruntaş P.N.Ţ., ministru al Industriei şi Comerţului
Arestat la 75 ani (5/6 mai 1950), a murit în penitenciarul Sighet, la 12 martie 1951.
Tatăl meu, Gheorghe Taşcă, s-a născut la 30 ianuarie 1875 în satul Bălăbăneşti, pe atunci în Jud. Tutova. În actul lui de naştere e trecut născut în comuna Lungeşti, pentru că în momentul acela primăria funcţiona în comuna Lungeşti. Bunicul meu, Gheorghe Taşcă, era un răzeş înstărit, adică avea ceva pămînt şi două bucăţele de vie. Presupun că totuşi creştea cu oarecare greutate pe cei 12 copii ai lui, dintre care tatăl meu era al 5-lea şi primul băiat după patru fete. (…) Tatăl meu, căruia acasă i se spunea Iorgu, după cele patru clase primare făcute la Bălăbăneşti, a fost trimis la Bîrlad la liceu. (…) Tata a trecut bacalaureatul la Iaşi cu nota 6,70, iar actul de bacalaureat poartă data de 20 februarie 1896. După ce şi-a trecut bacalaureatul, s-a înscris la Facultatea de drept din Bucureşti. După ce şi-a luat licenţa, s-a înscris ca avocat în baroul de Ilfov. Actul de înscriere poartă data de 10 decembrie 1898 şi e semnat de decanul baroului Gh.Danielopol.
(…) În 1905 tata s-a însurat cu Dra Cordelia Demetriescu, fiica profesorului şi Directorului de la Liceul Sf.Gheorghe, Anghel Demetriescu. Bunicul meu din partea mamei murise în 1903. Mama avea multe cunoştinţe şi regina Elisabeta o aprecia foarte mult. Ea a trimis-o în Germania şi în Anglia să urmeze cursurile surorilor de caritate, pentru a organiza după acele modele Institutul surorilor de caritate “Regina Elisabeta”. Cînd s-a logodit cu tata, mama era directoarea acestui institut. Ea a demisionat din funcţia ei şi la 4 decembrie 1905 a avut loc nunta părinţilor mei. Dna Const.Arion, soţia Ministrului Cultelor şi prietenă a mamei, a dat o recepţie în onoarea tinerilor miri care, în aceeaşi seară, au plecat la Paris unde tata urma să-şi pregătească doctoratul în Economie Politică. Era o disciplină destul de nouă pe vremea aceea. Printre hîrtiile tatii am găsit certificatul de la Paris în Stiinţele juridice trecut cu elogii la 30.V.1906, diploma de doctor în drept datată la 29 VI 1907 şi echivalenţa românească din 29.XII.1908. Subiectul tezei de doctorat a fost: “Considérations sur les lois relatives à la propriété rurale en Roumanie, Angleterre et Irlande (Étude de droit comparé)”.
Întors în Bucureşti, tata s-a prezentat la un concurs pentru catedra de Economie politică la Universitate. Concursul la care reuşise a fost casat de Spiru Haret, care avea alt candidat liberal. Tatăl meu s-a prezentat a doua oară şi de data aceasta reuşita nu i-a mai fost contestată. Într-o notiţă a tatii am găsit că a fost numit conferenţiar în 1911-1920.
Profesor la Facultatea de drept 1920-1940
Profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale 1913-1935
Tata făcea politică cu Take Ionescu şi se alesese deputat conservator-democrat (gruparea Takistă) la Colegiul III înainte de a pleca la Paris, căci în audienţa pe care
a avut-o la Regele Carol I cînd s-a logodit, regele l-a întrebat despre circumscripţia sa electorală.
În martie 1913 s-au pus bazele Academiei de Comerţ. Ea a început activitatea întîi modest în cîteva încăperi deasupra Teatrului Mic, în stînga Fundaţiei Carol. Profesorii de care îmi aduc aminte au fost Stoicovici, Bungeţeanu, Brancovici. După terminarea războiului Academia a funcţionat tot acolo, pînă la clădirea noului local din Piaţa Romană în toamna anului 1929, însă tatăl meu şi Prof. Iorga (care preda Istoria Comerţului) îşi ţineau cursurile în Aula Fundaţiei pentru că numărul studenţilor ce audiau era prea mare pentru a încape în camerele vechii Academii. (…)
Marea preocupare a tatălui meu era localul Academiei de comerţ. În 1924 a fost început localul din Piaţa Romană şi inaugurat în toamna anului 1929 sub rectoratul lui I.N.Angelescu. Puţin după aceea a murit I.N.Angelescu şi tata a fost ales rector din 1929 pînă în 1931. Cred că era al treilea rector, după Stanislas Cihoski şi I.N.Angelescu. S-a ocupat mult de Academie ca rector. Inspecta cantina, se ocupa de programul conferinţelor şi al cursurilor, era mai mult la academie decît acasă.
În 1926 a fost numit membru corespondent al Academiei Române. Se ducea cu sfinţenie la comunicări şi la recepţiile academicienilor; dar modest se aşeza pe un loc lateral, nefiind membru plin.
După moartea lui Take Ionescu în 1922, se înscrisese în partidul lui Iorga, poate în 1922, poate mai tîrziu. Personalitatea puternică a lui Iorga, măiestria lui, intelectualitatea pe care o reprezenta, îl atrăseseră mult pe tata. Se ducea în fiecare vară şi ţinea o serie de conferinţe la Vălenii-de-Munte, la ceea ce chema Iorga “Universitatea de la Văleni” şi la “Scoala de Misionare”. După cîţiva ani însă, nu s-au mai înţeles. Tata reproşa profesorului lipsa lui de simţ politic, nestatornicia lui. Deseori cînd discutau. Iorga spunea: “Eu nu mă schimb, oamenii se schimbă”. Nu ştiu exact cînd s-a înscris tata în partidul ţărănist, dar în 1929 era deja înscris, căci venind Maniu la putere l-a numit ministru la Berlin, avînd ca misiune specială îmbunătăţirea relaţiilor noastre economice cu Germania.
(…) Pe urmă s-a ocupat de Academie, de conferinţe, de profesorat. A fost prelungit în funcţia sa de profesor la Facultatea de drept peste anii de pensie; totuşi în 1940, la 65 de ani, a ieşit la pensie.
Încetul cu încetul a pierdut tot ce adunase cu atîta trudă şi muncă o viaţă întreagă. La 1947 i s-a luat pămîntul; în 1948 i s-a naţionalizat casa; pe urmă i s-a luat şi pensia şi în consecinţă nici nu avea cartelă. După o viaţă de muncă în care nu a băut, nu a jucat cărţi, nu a cheltuit nesocotit, nu mai avea nici o bucată de pîine şi începuse să vîndă lucrurile din casă pentru a putea trăi. Noroc că n-a mai apucat să vadă cum i-a fost ridicată biblioteca, care acoperea patru pereţi plini pînă în tavan, şi care a fost aruncată cu lopata într-un camion tras pe trotuar la geamul biroului.
La 6 mai 1950 la 5 dimineaţa, nişte agenţi ai securităţii au sărit pe geamul deschis spre bulevard în casa din Bdul.Carol 55 unde locuia; s-a trezit cu ei în odaia de culcare, spunîndu-i formula uzuală: că este chemat să dea nişte declaraţii. În cîteva minute a fost îmbrăcat. În zăpăceală nu-şi găsea ochelarii. Mama i-a dat pe ai ei, căci aveau aceeasi dioptrie. De atunci nu am mai auzit nimic de el, nici nu l-am mai văzut. După multe demersuri la toate penitenciarele şi la Direcţia penitenciarelor, am primit prin 1956 actul de “moarte” de la Primăria din Sighet, în care se spunea că murise de o insuficienţă circulatorie la 12 III 1951. Nu rezistase regimului la care fusese supus decît 10 luni.”
Probabil că într-un anumit scop se ceruse tatii o declaraţie despre casă. Tata scrisese: locuiesc în casa din Bdul.Carol 55 din 1915, şi sper să-mi termin zilele tot acolo. Nu i-a fost dat.
Cordelia Benedicta Taşcă (din Arhiva CIMS, dosar nr. 31)
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
