Gheorghe Ursu

GHEORGHE URSU
(1 iulie 1926-17 noiembrie 1985)

Inginer la Institutul de Cercetare şi Proiectare pentru Sistematizare, Locuinţe şi Gospodărie Comunală din Bucureşti

 

 

 

 

 

Decembrie 1984 – în urma unei sesizări din partea colegilor de serviciu, care găsiseră în biroul inginerului Gheorghe Ursu mai multe caiete cu însemnări, directorul institutului informează conducerea Ministerului de interne de găsirea respectivelor materiale. În ianuarie 1985 au loc percheziţii la domiciliul inginerului URsu, când i se ridică jurnalul, câteva reviste şi însemnări.
31 ianuarie 1985 – Securitatea elaborează un „Raport privind pe Ursu Gheorghe-Emil”, în care se arăta că acesta ţine un jurnal în care apar „grave manifestări de calomniere şi defăimare a conducerii de partid şi de stat”, că are legături cu „emigraţia reacţionară” şi cu „Europa Liberă”, precum şi că a transmis postului de radio „Europa Liberă” două materiale cu comentarii duşmănoase la adresa măsurilor luate de partid în domeniul construcţiilor civile. Era de asemenea acuzat de deţinere ilegală de valută. Raportul recomanda trimiterea în judecată pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste
februarie – aprilie 1985 – anchetarea lui Gheorghe Ursu în stare de libertate
3 mai 1985 – un nou raport cu aceleaşi acuzaţii , însă principala vină pare a fi acum deţinerea ilegală de valută. Era primul pas pentru încadrarea la o infracţiune de drept comun, practică folosită în timpul regimului Ceauşescu, pentru a nu exista deţinuţi cu condamnări politice
21 septembrie 1985 – arestarea şi anchetarea lui Gheorghe Ursu, fiind ţinut în arestul Inspectoratului General al Miliţiei din Bucureşti. Ancheta a fost structurată tot pe acuzaţiile politice anterioare, fiind deseori bătut pe parcursul anchetelor
17 noiembrie 1985 – Gheorghe Ursu este adus la spitalul penitenciar Jilava, în urma consultaţiei de specialitate diagnosticul fiind peritonită generalizată. Este operat şi transportat la reanimare, unde moare în scurt timp

După 1989, ancheta procuraturii militare, condusă de lt. col. Dan Voinea, ajunge la concluzia că inginerul Gheorghe Ursu a fost bătut cu bestialitate de anchetatori, loviturile cu şpiţul pantofului în abdomen provocând fisurarea intestinului subţire, iar intervenţia chirurgicală târzie nemai permiţând salvarea. Ancheta ia însă un curs ciudat şi extrem de lent, într-un moment când se părea că vinovaţii de moartea inginerului Ursu sunt pe cale de a fi găsiţi şi inculpaţi. Dan Voinea este înlocuit cu generalul magistrat Samoilă Joarză, concluziile acestuia fiind că vinovat de moartea lui Gheorghe Ursu este deţinutul de drept comun Marian Clită. Procesul criminalilor lui Gheorghe Ursu a continuat datorită exemplarei tenacităţi a fiului acestuia, Andrei Ursu. La 14 iulie 2003, asasinii lui Gheorghe Ursu, coloneii de miliţie Tudor Stănică şi Creangă Mihail au fost condamnaţi la câte 11 ani închisoare, pedeapsă care le-a fost redusă în octombrie 2003 la 10 ani închisoare.

„…În ’95, generalul Soare, acel mare maestru al muşamalizărilor, încerca chiar să întoarcă verdictul medical asupra cazului şi să vadă dacă nu cumva a fost moarte naturală, deşi existau, încă din ’90, zeci de mărturii ale doctorilor, că fusese lovit cu sălbăticie. Şi din coroborarea leziunilor pe care le văzusem şi eu, cu spargerea  intestinului, că aşa s-a produs moartea… prin loviturile acestea violente, repetate, au dus la spargerea intestinului subţire, care a fost prins între corpul dur şi şira spinării. Şi a fost lăsat acolo în închisoare, după tortură, timp de 3 zile, aşa cum mi s-a spus, ca să nu se mai poate face nimic. A fost dus la spital de formă, fiindcă securiştii nu vroiau să moară în arestul lor. Însă, nu mai era nicio şansă când a ajuns la spital, era mai mult mort decât viu.  Domnul Dan Voinea a găsit chiar şi foaia clinică în care scriau toate aceste evenimente, protocolul operator în care iarăşi se scria. (…)
…Avem mai multe lucruri de rezolvat şi anume, să trimitem în instanţă pe asasini. Dosarul a fost preluat de Dan Voinea în 1997. În acea perioadă s-a înscenat un proces, mai mult de formă. Era vorba să scoată un ţap ispăşitor, pe care securiştii l-au fabricat, un anume Marian Clită, care şi-a luat asupra lui toată vina, când el nu fusese decât un bătăuş de-al lor, un bătăuş de celulă. Cum spuneam, mai mult ca sigur bătăile fatale s-au administrat în anchetă, pentru că aşa lucrau. În acele momente de durere maximă, atunci vroiau să afle adevărul, vroiau să afle ce urmăreau. Şi din toate mărturiile colegilor de celulă ştim că îl băteau la anchetă şi îl aduceau cu pătura în celulă, din cauză că nu vroia să spună ce-i interesa pe anchetatori. Un lait motiv, zeci de mărturii care spun acelaşi lucru şi anume informaţii despre prieteni şi modul cum a trimis la „Europa liberă” scrisorile.
…Procesul asupra lui Clită s-a derulat, dar era nesemnificativ. Toată ideea era că, Clită, recidivist, avea deja ani grei de puşcărie, care, în sistemul justiţiei române, se comasau, se contopeau. Deci, nu mai avea de făcut nimic, nici măcar un an de puşcărie pentru omor. Din cauza asta i-a convenit să şi spună, să-şi ia asupra lui fapta. Însă, s-a întâmplat că în acelaşi timp când se derula acel proces ridicol, Dan Voinea a acumulat noi mărturii despre faptul că Clită a fost de fapt instigat să-l tortureze şi anume de ofiţerii de Miliţie şi Securitate.  Şi totuşi, deşi a adunat un dosar foarte gros, nu a fost lăsat să trimită să-l trimită în instanţă. Acesta a fost lucrul cel mai dureros
.” Andrei URSU, fiul lui Gheorghe Ursu, într-o conferinţă susţinută Şcoala de Vară de la Sighet în iulie 2001 (AIOCIMS, caseta nr. 1380)