Născut la 26 februarie 1915, în satul Tudor Vladimirescu (județul Galați), ţăran, În 1949-1950, a îndemnat în mai multe rânduri populaţia din Tudor Vladimirescu să nu se înscrie în GAC, intrând astfel în conflict cu autorităţile locale conduse de rudele liderului comunist Gheorghe Apostol. În 1950, pentru a nu fi prins, s-a ascuns. În 1951 a fost condamnat, în contumacie, la 3 ani. În perioada în care a stat ascuns, el a continuat să creeze probleme, scriind lozinci pe garduri sau împrăştiind manifeste anticomuniste. A fost arestat abia la 7 mai 1955. Prin sentinţa 1655/1955 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, a fost condamnat la 22 ani muncă silnică pentru „acte de teroare”. Închis la Galaţi, Jilava, Aiud şi Salcia, a fost eliberat la 1 august 1964, prin graţiere.
Ghiță Păiș: Șî în primăvara lu’ ’50, a vinit că să facă strânsură că ne facem cooperativă. Am zâs că n-avem încotro, hai să ne trecem șî noi acolea. Spunea ei că dă la fiecare atâtea kilograme di cereale. Di unde, că a-nceput din zî în zî, că nu mai poate să mai dea atât, să mai stea… A vinit 1 mai, s-a dus șî a făcut o petrecere-n pădure.
Daniel Popa.: 1 mai, în ce an?
G.P.: În ’50.
D.P.: În ’50, în comuna dumneavoastră era întovărăşire sau colectiv?
G.P.: Întovărășâre. Şî, la un moment dat, cum spui, la petrecerea lor s-au îmbătat toţi, c-aveau toate la dispoziţie, ș-au început să-mbulgărească şî cu brânză. În fine, lumea nu mâncase nimic, nici o bucăţâcă di brânză, da’ ei să lăfăia cu tot felu’ di prostii d-a lor, şî noi nu. Șî începe să vie cu discursu’, să spuie: „Oameni buni, nu mai putem să dăm atâta, dăm doar atâta… nu mai putem să mai dăm ce-am spus, dăm numa’ şase kile”. Mai stă ce mai stă, iar piste v’o câteva zile spune că dă patru kile. Io m-am apucat șî i-am spus lui tac-su’ lu’ Gheorghe Apostol: „Moș Manolache, nu care cumva di la îmbulgăreala aceia cu brânză care aţi avut-o, nu mai aveţi di un’ să daţi?” El a-nceput cu: „Las’ ca te aranjăz io, te ieu io! Poți să pleci şî la Nămoloasa, șî te găsesc!” Io când am văzut, am luat-o din loc. (…)
Șî am devenit, cum v-am spus, fugar. Am fost pi la unu’, pi la altu’, pi colo, pi colo. Da’ îmi chinuia mereu nevasta, pi mama… Banditu’ vinea pi la miezu’ nopţii… copiii cu pistoalele p’in gură! Am apucat ş-am scris o scrisoare di ameninţare: „Dacă vă mai agăţaţi o dată di familia mea, șî io m-apuc di voi!” S-au oprit. Acuma ce-am făcut, în anii ăştia? Ei maltrata p-aici, vinea, fura din pământ, şî io intram peste ei şî p’in casă şî… bate-ţi joc di ei, bate-i colo, bate-i colo, în fine, scriam pi garduri „Trăiască Regele!”…
D.P.: Asta în ce perioadă se întâmpla?
G.P.: Din ’51 până-n ’55, când m-a prins.
D.P.: Patru ani a durat ceea ce-mi povestiţi?
G.P.: Patru ani şî zeşe luni.
D.P.: Aşa. Deci, ce mai făceaţi? Scriaţi pe garduri…
G.P.: Scriam: „Trăiască Regele Mihai Întâi, să ne scape di mişăi!”
D.P.: Altceva?
G.P.: „Eisenhower, geme lumea,/ Tu, nădejdea lumii-ntregi,/ Vin di-nfrânge pi balaur,/ Ca un făt frumos din cărţi”.
Pi urmă: „Jos cu curvile şî hoţii/ Care ne conduc prin hoţii”. Am scris: „Ăsta-i Tito’ cel frumos/ Ce-a-ntors cărţâle pi dos,/ băgând spaima-n comuniști/ Șî-n Stalin cel păcătos”. Tito era-n conflict cu ăia.
Pi urmă, am mai făcut nişte poezii acolo: „Toţi mişeii-n cârma ţării/ Cocoţaţi toţi prin tablouri,/ Numa’ iconiţa sfântă/ N-are loc şî ea-ntr-o ţântă”.
Apoi: „Toţi se face patrioţi/ Inventatori şî deştepţi,/ Pi când nouă ne dă ghies/ Comunistu’ păcătos/ Să ne trecem la colhoz./ Ne dă zor cu arătura,/ Ne dă zor cu colectarea,/ Mânca-i-ar inima fiara,/ Da’ nu-ntreabă dacă ai/ Cu ce ca să dai./ Brânză, carne n-am avut,/ N-am mâncat nici la Crăciun,/ Vacă n-ai, lapte să dai,/ Că p-acasă nu mai stai./ Ş-apoi, hop șî perceptoru’:/ Îți ia vaca, sau purcelu’/ Lăsând copilaşii tăi/ Să mănânce usturoi/ Sau ciuperca di gunoi/ Dacă-i mai gasî-o, măi./ Măi ţărane, măi ţărane,/ Chinu’ ne-a cuprins șî jale,/ Da’ să ştiţi, vă spun cinstit:/ Comunismu’ în curând va fi stârpit,/ În mormânt di s-or afla,/ Din nou îi vom dezgropa/ Șî ne-om răzbuna pi ei,/ Pân’ la cei mai mici mişei”.
Am mai spus: „Comunişti smintiţi, spurcaţi/ Pregătiţi-vă, nu staţi,/ Di laţ, pentru spânzurare/ Că poporu’ e-nsetat di răzbunare”. Şî pi urmă: „Jos cu porcu’ di Groza”, „Jos cu Stalin, duşmanu’ omenirii!” Tot felu’ di… manevre d-estea.”
fragmente din interviul nr. 761 IIB-III din Arhiva de Istorie Orală a Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet, realizat la 8 septembrie 1997, publicat în Daniel Popa, „Am ţinut de brazda noastră” Împotrivirea la colectivizare în judeţul Galaţi, editori Virginia Ion și Traian Călin Uba, Fundaţia Academia Civică, 2017, pp. 58-84
