născută în iulie 1909
soră romano-catolică
Arestată la 23 aprilie 1951 şi condamnată într-unul din așa numitele ”procese ale Vaticanului” la 18 ani muncă silnică pentru ”crimă de înaltă trădare”.
Încarcerată la Jilava, Mislea, Oradea, Miercurea Ciuc, Văcărești.
Eliberată prin graţiere în aprilie 1964.
Am avut și o Biblie pe care o ascundeam într-o saltea, dar au găsit-o și au luat-o. Nu știu cum au aflat de ea… Probabil că și printre noi era una care ajunsese să toarne, pentru cine știe ce reală sau iluzorie recompensă, sau poate să fi fost o persoană introdusă chiar de ei. Ne-a părut foarte rău când ne-au luat Biblia. Cu noi era și sora Hildegard, o maică socială care se ocupa foarte mult de viața noastră spirituală. Cu dânsa am stat cinci ani. Suferea de TBC pulmonar. Tot cinci ani am stat și cu sora Judith, care era în același lot cu sora Hildegard. Aceasta din urmă ne făcea catehizare și ne preda germana. Făceam zilnic rugăciuni, liturghie, rozariul, Paraclisul Maicii Domnului… Eu știam pe de rost toate rugăciunile. Luam lecturile din Sfânta Scriptură și sora Hildegard ne spunea: „Tu înveți Capitolul cutare din Evanghelia aceasta, tu înveți Epistola aceasta, tu înveți cutare”, și așa spuneam, pe rând, lecturile la Sfânta Liturghie. Am învățat texte întregi din Sfânta Scriptură, ca până la urmă să se afle, să ne facă percheziție și să ne confiște Biblia. Vă dați seama ce a urmat: pentru că nu avea cum să ne ducă pe toate, dintr-o dată, la izolator, ne-au scos paturile. Nu vă mai spun ce teroare a fost! (…)
Eu am ieșit cu sora Hildegard, care pleca la Cluj. Dar când am ajuns la gară (a venit un milițian cu noi de ne-a urcat în tren) și când ne-am văzut în vagon aproape nu neam recunoscut. Oamenii se uitau la noi curioși… sora era în straiele ei de călugăriță, iar eu – 45 kg dacă aveam – târam lucrurile acelea după mine. Am urcat, ne-am așezat pe bancă, ne uitam una la alta și nu ne venea să credem că suntem libere. Când am ajuns la Dej, sora Hildegard mi-a zis: „Aristinchen, acum e Dejul? Ne despărțim.”
Cinci ani am stat cu dânsa în celulă, o maică de o frumusețe rară, era o sfântă. Eram mereu împreună, făceam rugăciunile împreună. Când m-am dat jos la Dej, mi-a făcut semnul crucii pe frunte, mi-a dat binecuvântarea și mi-a zis „Să-ți mai las niște bani! Cu ce ajungi tu de la Dej la Baia Mare?” (nouă ne-au dat bilete doar până în Dej, iar de la Dej la Lăpuș trebuia să merg cu autobuzul și n-aveam nici bilet și nici bani pentru bilet). „Ei, nu, lasă!” și n-am vrut să-i iau. „Lăsați acolo banii, o să mă descurc, văd eu!”
Din Aristina Pop Săileanu, Să trăiască partizanii până vin americanii. Povestiri din munţi, din închisoare şi din libertate, Interviu de Liana Petrescu, cu o prefață de Romulus Rusan, editor; aparat critic și postdocumentare Virginia Ion, Fundația Academia Civică, 2008
