„RECONSTITUIREA” lui Lucian Pintilie este considerat de mulţi comentatori cel mai bun film românesc din toate timpurile.
De o simplitate clasică, filmat exclusiv în aer liber, pe peliculă alb-negru, subiectul acestei capodopere constituia un reproş făţiş faţă de intruziunea autorităţilor în viaţa oamenilor simpli, culminând cu o crimă involuntară comisă de un tânăr asupra celui mai bun prieten al său, în cursul unei reconstituiri judiciare.
S-a filmat cu mare repeziciune, ca sub puterea unui presentiment, în numai şapte săptămâni (septembrie-octombrie 1968), în atmosfera de solidaritate pe care intelectualii români o respirau după invadarea Cehoslovaciei la care ţara lor nu luase parte.
Deşi a suferit numeroase modificări din partea cenzurii, filmul a putut rula doar patru săptămâni, la cinematograful „Luceafărul” din Bucureşti, începând cu 5 ianuarie 1970, fără publicitate şi fără premieră de gală. Cozile interminabile, ziua şi noaptea, la casa de bilete aveau un caracter ostentativ.
Interzicerea definitivă a „Reconstituirii”, dictată personal de Nicolae Ceauşescu, a fost urmată de numeroase proteste ale intelectualilor, mai ales în revista Uniunii Scriitorilor, „România Literară”, ceea ce a dus chiar la interzicerea citării titlului filmului, până în 1990.
