un articol de Dan C. Mihăilescu
De cativa ani, tot felul de nazuri m-au obligat sa nu dau curs onorantei invitatii de a participa la cursurile de vara organizate de Ana Blandiana si Romulus Rusan, cu sprijinul financiar al Fundatiei Konrad Adenauer, la Memorialul de la Sighet. Am spus-o la randu-mi inca demult si o repet: reusita lor – Memorialul, cu tot ce include acesta – este una extraordinara in contextul ne-trebniciei noastre institutionale, al sabotarii (fie deliberata, fie instinctiva) oficiale, al refuzului cvasigeneral, pe plan intern si international, de comparare, echivalare, ingemanare a ororilor comunismului cu cele fasciste si naziste s.a.m.d.
In ce ma priveste, inca de la infiintarea Memorialului l-am asezat pe acelasi plan cu ceea ce au insemnat la vremea lor Muzeul Taranului Roman, Humanitas, UNITER, NEC sau Catacomba si Anastasia, din unghiul initiativei personale in lupta cu fosilele si inertiile uriase ale Statului-Leviathan.
(…)
Destul e sa va spun ca m-am dus la Sighet cu o revolta si un orgoliu, ambele ingenunchiate in final.
Revolta: fata de sumedenia de interpelari carora lupt sa le fac fata de 16 ani incoace, venite din partea fesenismului, peremismului si peunerismului pe care fiecare dintre noi le intalneste mai rar ori mai des printre prieteni, rude, cunostinte intamplatoare. Cum ca “de ce o tot tineti voi cu anticomunismul asta” Ai facut inchisoare? Nu. Ai fost arestat, torturat, batut, santajat? Nu. Ai avut in familie vreun detinut politic? Nu. Pai, atunci de unde furia asta, neintelegerea circumstantelor, radicalismul si graba iacobina de a condamna?!?”
Ei bine, am incercat sa le arat pedagogilor de ocazie – tot mai agasanti, mai tenaci si persuasivi – ca nu doar dejismul, cu alaiul sau atotrepresiv si exterminator de elite – de la Academie, preotime si ofiterime pana la umilii meseriasi de la oras, invatatorul de tara si “chiaburii” care formau esenta temeliei Randuielii rurale -, dar si ceausismul – cu a sa presiune preventiva, cu perversiunea autocenzurii, instaurarea complicitatii generalizate intru descurajare, delatiune reciproca s.a.m.d. – constituie una din semisferele aceluiasi rotund macerant, esentialmente antinational.
Si orgoliu, spuneam: pentru ca, doar aparent paradoxal, exista o nefericita, dar perfect explicabila mandrie a suferintei la cei forjati in ceausism fata de supravietuitorii inchisorilor dejiste. Sigur, este urat, inutil de nu imposibil, sa compari celula puscariei cu libertatea de miscare dintr-o rezervatie “naturala” sau moartea prin tortura cu umilinta organizata, “rationalizarile” dezumanizante si pensionarea agonizanta in regim totalitar. Dar nu este mai putin adevarat ca, in ultima instanta, executia rapida e… de preferat ingineriilor sufletesti, malformarilor mentale, controlului demografic, mortii vii si lente, in descompunere morala, suspiciune coroziva, promiscuitate etc.
(…)
Numai ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Odata intrat in celulele Sighetului, orgoliul propriei suferinte, al ratarii lente, dar irepresibile la care ne-a supus comunismul in varianta ceausista a palit in fata destinelor sugrumate acolo. Pentru omul cu naturel simtitor a fost de ajuns istoria cu zgomotul pe care-l facea capul lui Iuliu Maniu pe scari, lovit treapta de treapta in coborarea de dupa moarte, sau vederea lanturilor de la Neagra, ca sa accepte ca – fie ea infinit mai perversa – viata in rezervatia supravegheata este de preferat extinctiei prin violenta.
Fie si simplul contact vizual cu fotografia sigheteana a lui Argetoianu este o revelatie devastatoare.
(…)
Aceasta lectie de buna umilinta, impreuna cu revelatia calitatii umane si intelectuale a tinerilor participanti mi-au daruit cea dintai odihnitoare satisfactie a verii. Intrebarile elevilor -despre natura exilului (este oare – si in ce masura? – condamnabila fuga din tara?), despre mania securistica a omnimacularii (utopia racolarii nationale, furia de a-l face pe fiecare sa-i toarne pe ceilalti), (in)capacitatea de a trece prin istorie cu fatul mort, neexpulzat, al colaborationismului, in pantece – mi-au aratat ca, cel putin secvential, tanara generatie este departe de a insemna exclusiv dezaxare isteroida, lehamite., mistocareala, mimetism mahalagesc s.a.m.d.
(…)
articol pblicat în revista Idei în dialog, nr. 8(23) august 2006
un articol preluat de pe site-ul www.dancmihailescu.ro
