Ileana Lupu Sârbu, n. 2 august 1921, în Vorniceni (judeţul Botoşani), fără studii, ţărancă, văduvă, cinci copii
A fost arestată în urma revoltei din Vorniceni şi condamnată la 8 luni închisoare corecţională pentru „instigare publică”.
A fost închisă la Securitatea din Botoşani şi în penitenciarul Galata din Iaşi. Eliberată la 11 aprilie 1950.
Ileana Lupu: Eu eram văduvă atunci şî aveam oile la stână cu un vecin. Şî ploua, era vreme închisă așa. Era pi după Paște. Șî m-am dus la stână șî am vinit cu brânza acasă șî, cum am vinit acasă, am făcut mâncare, m-am culcat, da’ era rece, mai rece ca amu. Șî m-am suit pi sobă șî m-am culcat. După ce m-am culcat, vine un frate al meu: „Ce faci? Dormi?” „Măi, m-am culcat, că așa m-a prins di frig! Di la stână, am vinit pi jos șî am vinit tare greu.” „Da’ tu nu știi ce-i la primărie?” „Nu știu. Aud gălăgie, da’ ce e, nu știu!” „Du-te șî tu șî vezi ce e!” „Nu mă duc nicăierea”. Mă învălesc pi cap, pi sobă, șî stau acolo. Fratili meu să mai duce pi-afară, că eu eram tot singură șî cu doi copii. Vine în casă. „Ce e la primărie, e nenorocire! Strigă lumea…!” „Nu mă duc nicăierea!” „Du-te, fa, șî tu!” Îmi mai zâce o dată: „Du-te șî tu!” „Ia, să mă duc șî eu să văd!” Șî mă duc șî eu pi la primărie, să aud ce-i.
D.P.: Știți ce zi era?
I.L.: Duminica.
D.P.: Dar data?
I.L.: Nu pot să vă spun.
D.P.: Prin ce lună era?
I.L.: Pi vremea seceratului, în iulie.
D.P.: Ce an?
I.L.: Când o fost rebeliunea ceea, în ’49.
D.P.: Cam ce moment al zilei era când ați mers acolo? Era prânz? Amiază?
I.L.: Era după-amiază. Pi la trei-patru, așa era. Șî lumea, când m-am dus: „Ăhăhăhă…”, nu să mai înțelegea.
D.P.: Lumea unde era? Înăuntru? Afară?
I.L.: Pi dinafară stătea lumea.
D.P.: Era înconjurată primăria?
I.L.: Da. Era încercuită di lume. Femei multe șî oameni mulți.
D.P.: Și ce făceau acolo?
I.L.: Ce făceau? Toți strigau că lor nu le trebuie adeziune, că ei nu să trec la colectiv. Șî deodată am auzit focuri di arme.
D.P.: De unde se auzeau?
I.L.: Din spatele primăriei.
D.P.: Ştiţi cine trăgea?
I.L.: Am auzit că ar fi tras un milițian.
D.P.: A tras în oameni sau pe deasupra?
I.L.: Deasupra. (…)
După ce am vinit acasă, într-o noapte, cam pi la miezu’ nopţii, o vinit poliția șî m-o luat. Era după Sfântă Mărie. Ne-o suit în mașină şî nouă luni di zile m-o ținut…
D.P.: Cine v-a arestat?
I.L.: Miliția cu civili. Unu’ mi-o zâs: „Nu ți-o fost bini să stai acasă, să-ţi cauți di copii? Îi mai bun amu?”
D.P.: Cum au procedat când v-au arestat?
I.L.: Stăteau v’o trei afară șî unu’ o intrat în casă. Şî ne-o arestat șî ne-o suit în mașână.
D.P.: Au intrat cu forța în casă sau le-ați deschis dumneavoastră?
I.L.: I-am deschis ușa.
D.P.: V-au spus de ce vă arestează?
I.L.: Nu. O zâs că să mergem până la marginea satului șî să dăm o iscălitură, să spunem ce am făcut şî ne dă drumu’. Şî ne-o dus la Botoşani.
D.P.: Acolo v-au anchetat?
I.L.: M-o luat douăsprezece seri. În fiecare seară m-aducea…
D.P.: Mai știți cum se numeau anchetatorii?
I.L.: Nu mai știu.
D.P.: Ce vă întrebau la anchete?
I.L.: Ce am făcut șî ce s-o întâmplat. V’o două-trei vorbe șî gata, că le era șî lor lehamite.
D.P.: V-au bătut cât aţi fost anchetată?
I.L.: Nu, nu, nu. Nimic. Decât o palmă, când m-o suit în mașină, mi-o făcut așa cu palma ș-o zâs: „Nu ți-o fost bini să cați di copii? Nu ești destul di necăjită sângură?” Şî am zâs: „Asta e greșeala mea!”
fragment din interviul realizat de Daniel Popa în octombrie 2001, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviu nr. 1442A2 și publicat în ”Să ne răsculăm că pământu’ ne ține pi toți”. Revolte împotriva colectivizării din Nordul Moldovei. Mărturii culese de Daniel Popa și Zenova Pavlică, editor, studiu itnroductiv și aparat critic Virginia Ion, seria Recviem pentru țăranul român nr. 7 (serie inițiată de Romulus Rusan), Fundația Academia Civică, 2019
