Constantin Ticu Dumitrescu
(28 mai 1928-5 decembrie 2008)
A fost arestat ca elev pentru activitate naţional-ţărănistă şi condamnat apoi succesiv la un total de 27 de ani închisoare, din care a executat 11. Prima condamnare a fost de doi ani şi şase luni pentru activitate subversivă PNŢ şi pentru „deţinere de armament”. Deţinut pe baza acestei condamnări până la 4 iunie 1952 este apoi internat administrativ pentru 24 de luni. În 1958 este rearestat şi anchetat. Refuzând orice colaborare cu anchetatorii, Constantin Ticu Dumitrescu este condamnat la 23 de ani muncă silnică. După 1989 a activat în conducerea PNŢCD, fiind unul din apropiaţii lui Corneliu Coposu. A trecut prin multe spaţii de recluziune: Ploieşti, Târgşor, Braşov, Jilava, lagărul de la Poarta Albă, Mărgineni, Galaţi, Botoşani, Văcăreşti. Devenit de la înfiinţare preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, a fost iniţiator al legii pentru accesul la propriul dosar şi pentru deconspirarea fostei securităţi. Amplă activitate memorialistică („Mărturie şi document”).
Ana Blandiana:
Ceea ce mă electrizează întotdeauna în fața biografiilor celor mai mulți dintre foștii deținuți politici (în orice caz, în fața biografiilor – asemănătoare cu a sa – selectate de Constantin Ticu Dumitrescu în această carte a afinităților elective și a înfrățirii în suferință) este incredibilă, aproape nefireasca lor capacitate de a-și determina destinul. Oricât ar părea de paradoxal, acești oameni care și-au pierdut tinerețea, sănătatea și uneori viața în închisori, care au fost bătuți, torturați, umiliți, care au fost victime ale tuturor samavolniciilor și ale tuturor monstruozităților represiunii au fost, în același timp, autorii liberi ai destinelor lor într-o măsură mult mai mare decât oamenii obișnuiți, cei aflați în libertatea condiționată de nesfârșitul șir al oportunismelor necesare supraviețuirii. Și asta nu numai pentru că au avut curajul și puterea de a se împotrivi răului, într-un mod voluntar și aproape sfidător, ci și pentru că, de-a lungul unor ani de inimaginabile presiuni, privațiuni și schingiuri, au rămas neclintiți în încăpățânarea de a nu-și abjura ideile, de a nu ceda, de a nu încerca să se salveze prin renunțarea la ei înșiși, de a nu trăda, și, mai ales, de a nu se trăda.
„Eroi și sfinți ai epocii noastre”, după expresia lui Eugen Ionescu referitoare la Remus Radina, aceste excepțional de puternice exemplare umane au reușit să fie învingătoare, deși erau victime, pentru că forța lor de a se dedica ideilor și de a-și pune viața miză pe credințe și abstracțiuni depășea capacitatea de înțelegere și de reacție a călăilor, care puteau cel mult să-i ucidă, nu și să-i convingă. Proiectați pe fundalul întunecatelor decenii pe care le-au străbătut, autorul acestei cărți și personajele sale capătă dimensiuni romantice de cavaleri fără teamă și fără prihană în stare să-și arunce cu superbie viața în talgerul istoriei, pentru patrie, adevăr, dreptate, onoare.
Iată o înșiruire de noțiuni pentru care tinerii de acum o jumătate de veac nu ezitau să-și riște viața și care spun din ce în ce mai puțin tinerilor de azi. Dar nu cumva aceste cândva sacre concepte nu mai sunt înțelese pentru că nu sunt cunoscute destinele care le-au dat în istorie conținut și înțeles? Nu cumva, descoperind istoria pe urmele căreia vin, generațiile tinere au șansa de a-și descoperi și modelele de care au atâta nevoie?
Așa gândind, această carte este o carte de învățătură, un dar oferit de președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici celor ce vin și care au nevoie de astfel de puncte de sprijin pentru a putea merge mai departe. În măsura în care aceste dramatice și extraordinare destine vor putea străbate platoșa de indiferență a libertății de consum și vor reuși să pătrundă și să impresioneze mintea și inima tinerilor, cartea va deveni una nu numai pentru trecut, ci și pentru viitor.
Ana Blandiana, Prefață la volumul Constantin Ticu Dumitrescu, Mărturie și Document, Vol. II, Partea I, Martiri și Eroi, Polirom, 2008
citește și
