Greu de suportat la moartea unei ființe ca Doamna Flavia Bălescu Coposu nu este acceptarea dispariției, la adânci bătrâneți și după o viață împlinită, ci faptul că, în mod evident, locul ei în lumea pe care o părăsește nu va putea fi ocupat de o ființă asemănătoare. Și asta nu numai pentru că sora lui Corneliu Coposu era o ființă ale cărei calități morale și intelectuale erau deosebite, ci pentru că, pur și simplu, azi nu se mai nasc și nu mai sunt plămădite prin educație, suflete cu atâta dragoste de oameni și dragoste de țară, cu atâta bunătate și devotament, cu atâta gingășie și înțelepciune.
Dumnezeu să îi răsplătească toate dragostea și toată înțelegerea pe care le-a dăruit celorlalți, toată credința pe care n-a obosit să o mărturisească.
Ana Blandiana
și colegii de la Fundația Academia Civică și Memorialul Sighet
