Există spirite care atunci când dispar lasă în urmă sentimentul că lumea se face mai mică. Trăim azi o asemenea clipă prin plecare dintre noi a Micaelei Ghițescu, fost deținut politic, scriitoare plină de sensibilitate și finețe, traducătoare în română a unor capodopere ale literaturii universale, dar, în ultimele decenii, mai ales, redactor-șef al revistei ”Memoria”, revistă care reprezintă o adevărată coloană de sprijin a reconstruirii memoriei noastre colective.
Memorialul Victimelor Comunismului și Fundația Academia Civică, două instituții cărora le-a fost fără încetare colaboratoare și reper, își exprimă în acest deprimant moment admirația pentru viața și opera sa și recunoștința pentru solidaritatea constantă care ne-a legat.
Dumnezeu să o odihnească și să o răsplătească!
Ana Blandiana