Mi-l amintesc pe Mircea Carp vorbind și răspunzând întrebărilor elevilor diferitelor serii ale primului proiect al Școlii de Vară a Memorialului și, pe cât timpul trecea și elevii erau născuți după 1989 și nici Europa Liberă, nici Vocea Americii nu mai reprezentau episoade ale biografiei lor, Mircea Carp rămânea ultimul mohican al acelei magii care trebuia povestită de la început pentru a-și putea înțelege părinții și felul în care și-au dus viața.
Mi-l amintesc pe Mircea Carp în vizită la casa lui Ilie Lazăr de la Giulești, mi-l amintesc oprindu-se prin satele din jurul Sighetului și stând de vorbă cu bătrânii care îi recunoșteau vocea de la radio; mi-l amintesc vizitând sala din muzeu dedicată posturilor de radio și privindu-și cercetător și nostalgic propriile fotografii.
Dumnezeu să îl răsplătească și să îl odihnească în pace!
Ana Blandiana
