Am aflat cu tristețe de plecarea dintre noi a matematicianului Petru Caraman.
Dumnezeu să îl odihnească și să îl răsplătească!
Prezentăm un fragment dintr-una din intervențiile sale de la simpozionul de la Sighet.
Petru Caraman, FII DE „DUŞMANI AI POPORULUI”
…După examenul de admitere (la Medicină, în 1949, n.ed.) am plecat la ţară, în comuna Vârlezi din fostul judeţ Covurlui, la o soră a tatălui meu pentru a o ajuta la strânsul recoltei, cât şi pentru a mă reface după efortul intelectual depus. Când m-am întors la Iaşi două luni mai târziu, rezultatul la admitere încă nu se afişase, aşa că am trecut zilnic până la afişarea lui, când, însă, în zadar am parcurs lista de sus în jos (cum mi se părea natural) şi de jos în sus, nici urmă de numele meu. Aflând de acest lucru, tata (prof. Petru Caraman, folclorist și filolog, n. ed.) i-a cerut explicaţii doctorului Zaharia, preşedintele comisiei. Acesta i-a răspuns că şi-a făcut datoria în calitatea sa de preşedinte şi că eu fusesem clasificat primul pe listă cu media 9,65, dar că, o dată ce lista a părăsit Iaşul în drumul ei către Bucureşti, atribuţiile şi obligaţiile sale de preşedinte încetează, cu atât mai mult cu cât numele meu fusese tăiat de însuşi Ministrul Sănătăţii, academicianul Vasile Mârza. Tata l-a întrebat pe doctorul Zaharia dacă, în cazul când dânsul ar dispărea (adică s-ar sinucide), îi poate garanta că voi fi primit la medicină. Bineînţeles că preşedintele Zaharia i-a răspuns că nu-i poate garanta nimic.
Aflând de lovitura pe care o primisem, academicianul Octav Mayer ne-a informat că se mai dă un al doilea examen de admitere la facultatea de Fizico-Matematică. De unde la admiterea de la Medicină fusesem 10 pe un loc, la Fizico-Matematică se înscriseseră doar patru pe 200 de locuri. Dintre cei patru care s-au prezentat la teză (dintre care unul a dat-o albă), au fost admişi la oral patrusprezece. Explicaţia acestui miracol e că cei căzuţi la teză la diferitele facultăţi ale Politehnicii s-au putut prezenta la oral la Fizico-Matematică, dar numai 10 au acceptat acest compromis. Anunţându-se un al doilea examen la această facultate, doar câţiva s-au înscris, aşa că s-a recurs la următoarea stratagemă: au anunţat un al doilea examen la toate facultăţile politehnicii, comisia fiind comună cu cea de la Fizico-Matematică, iar seriile de candidaţi amestecate. La vreo câteva săptămâni după terminarea concursului s-au afişat rezultatele şi anume, ceva în genul: un candidat reuşit la Construcţie, vreo trei la Electrotehnică, alţi patru la mecanică, iar restul apăreau ca reuşiţi la Fizico-Matematică.
(…) Soţia mea, pe atunci Fraga Ciocârdia, dăduse admiterea mai întâi la Construcţi la Bucureşti, unde căzuse din cauza hectarelor pe care le posedase familia. La Iaşi s-a înscris tot la Construcţii, dar, până la urmă, a ajuns la Fizico-Matematică, în urma stratagemei de care pomeneam mai înainte. …Nici Fraga, nici eu nu aveam nimic de pierdut dacă eram văzuţi împreună, aşa că, până la urmă ne-am îndrăgostit, iar la un an de la terminarea facultăţii, ne-am şi căsătorit. Când am ajuns în anul III, în anul de graţie 1952, când mai aveam doar un examen de dat, decanul Ion Creangă (de care securistul universităţii cică spunea că-i un mare noroc s-avem în fruntea facultăţii un mare scriitor şi un mare comunist) a chemat-o pe Fraga şi i-a spus că nu mai poate s-o ţină în facultate, că a riscat destul ţinând-o şi până atunci, aşa că să plece acasă, dar să nu devină un element ostil. După masă, Fraga s-a dus la o meditaţie. Era vorba de fiica profesorului Tudoran de la Medicină. Era nevoită să dea aceste meditaţii ca să se întreţină şi să-şi plătească taxa de studentă (amintesc că amândoi aveam taxele cele mai mari, ea ca şi cum ar fi posedat încă moşiile, iar eu ca şi cum tata ar fi fost încă profesor universitar). Profesorul Tudoran, văzând-o plânsă şi aflând motivul, a mers a doua zi la rectorul Livescu, reuşind să-l convingă să i se permită să dea şi ultimul examen.
…Toţi colegii noştri au fost reţinuţi în învăţământul superior, numai noi doi am fost repartizaţi la liceu (iniţial, nici măcar la Iaşi, unde am ajuns cu mare greutate). Prin noiembrie, după ce m-am întors de la servicul militar, deşi fusesem numit la Liceul Naţional, mi-am găsit locul ocupat de un învăţător, prieten de-al şefului Secţiei de Învăţământ, de asemenea învăţător şi ilegalist. Când am vrut să ne înscriem la aspirantură, am fost amândoi „respinşi la acte”.
Din Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 7: Anii 1949-1953. Mecanismele terorii, Fundația Academia Civică, 1999
