Rodica Palade: Cu ce sentimente priviţi Memorialul Sighet acum, când el a împlinit 18 ani?
Romulus Rusan: Cu sentimentul că, Ana Blandiana şi cu mine, am crescut un copil care nu ne mai aparţine. El stă acum pe propriile picioare, este vizitat de sute de mii de oameni, apreciat şi uneori criticat, dar pentru tot ce face el răspundem tot noi. Într-un fel, suntem legaţi, logodiţi, căsătoriţi pentru a doua oară prin acest adolescent ajuns la majorat, dacă vreţi, la care ne gândim zi de zi, uneori noapte de noapte, de la o distanţă (650 kilometri) care ne amplifică gândurile, îngrijorările şi planurile de viitor. Căci depărtarea fizică dilată atât exaltările, cât şi angoasele…
Rodica Palade: Sunteţi editorul tuturor cărţilor publicate de Academia Civică. Ce ne puteţi spune despre cărţile pe care le-aţi editat?
Romulus Rusan: Unele sunt transcrieri ale simpozioanelor de la Sighet (10 ediţii cu peste 600 de participanţi = 7.500 pagini) sau ale Şcolii de Vară (13 ediţii, cu peste 1.200 de participanţi şi 180 de lectori). Un fel de autoarhivă ştiinţifică, ale cărei pagini le-am completat cu alte câteva zeci de cărţi de documente, memorii, interviuri, studii, sinteze.
Deşi toate mi-au trecut prin mână, de la redactare şi până la ultima corectură, de câte ori le redeschid descopăr un alt relief al informaţiei şi mă speriu – cu o emoţie şi orgolioasă, şi îngrijorată, şi vinovată – de cei 18 ani pe care i-am dăruit muncii de editare şi cercetare.
Orgolioasă, pentru că ştiu că voi da de lucru (la propriu) celor ce în viitor vor avea răbdarea să le citească şi să le aprofundeze ca materie primă, descifrându-le detaliile şi sensurile ştiinţifice.
Îngrijorată, pentru că în jungla Internetului şi copy-paste-ului pot să fie înghiţite de orice autor, fără să se mai menţioneze măcar sursa lor.
Vinovată, pentru că – dacă aceste mii de pagini le-am semnat doar ca editor – mi-am scăzut, în schimb, toţi aceşti ani din cariera literară.
Îmi rămâne doar viitorul – cât va fi el – pentru ca să completez Memorialul nostru cu memorialul meu, altfel spus, cu amintirile trecute pe hârtie, pagini la care – sunt convins – nu râvneşte nimeni şi nu pot fi înstrăinate.
Romulus Rusan, „MEMORIA CA FORMĂ DE JUSTIŢIE“, Un interviu de Rodica PALADE, în 22 Plus, nr. 314: Memorialul Sighet la majorat,
supliment al Revistei 22, nr. 1092, 8-14 februarie 2011, publicat și în Romulus Rusan, Istorie, memorie, memorial. Cum se construiește un miracol, Fundația Academia Civică, 2017
