(16 august 1936-31 octombrie 2021)
electrician
A fost arestat în octombrie 1959, pe când era militar la o unitate militară din Brăila
Anchetat la Securitatea din Galați
Prin sentința nr. 663/1959 a Tribunalului Militar Constanța a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru ”uneltire contra ordinii sociale”
Încarcerat la Galați, Jilava, Giurgeni, Gherla
A fost eliberat în octombrie 1962, în baza decretului de grațiere nr. 772/1962
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
Valentin Gligor: Am fost arestat. Înainte de a mă lăsa la vatră, cu o jumătate de oră, Palade m-a chemat: „Gligore, din momentul de față, ai terminat armata, de acum încolo ești arestat!” „Ce am făcut?”, am întrebat eu. ”Ai să spui tu și laptele care l-ai supt de la țâța maică-tii!”. Acesta a fost răspunsul. Era o formulă dragă lor. Toți ofițerii de Securitate „O să spui, ai să vezi!”.
Într-adevăr am ajuns pe mâna Securității la Galați. Mi-au pus cătușe la mâini, au chemat o mașină de-a Securității. I-a spus lui Palade: „Aicea, două încărcătoare de cartușe, bagi cartuș pe țeavă. La cea mai mică mișcare pe care o face îl împuști.” Cred că era o formă de intimidare. M-au urcat în mașină și m-au dus la Securitatea Galați.
M-au depus într-o celulă… era, cum să spun eu, un fel de carceră, ca un dulap din ăsta. Atât cât aveai loc să stai în picioare, pe întuneric, închis într-un dulap, cu cătușe la mâini.
A întrebat sergentul care m-a preluat, îl întreba pe ăsta pe Palade: „Unde sunt mă cheile de la cătușe?” „Păi, nu mi le-a dat tovarășul căpitan.” Și am stat cu cătușele până a venit unul. Nu vă spun ce vocabular aveau: „Hai, băi!” Mi-a prins ăsta cătușele și le-a bătut cu ceva metalic până s-au deschis.
A urmat o percheziție, mi-au luat șireturile, cureaua de la pantaloni, tot și m-a băgat în Camera 13 la Galați. Am picat acolo în cameră, parcă am picat din lună.
… A început ancheta după vreo două zile. Două zile m-au lăsat liniștit. După două zile a început ancheta: cu ochelari negri, deschidea vizeta: „Cum te numești?” „Gligor Valentin.” „Tata, mama?” „Ioan, Rozalia.” Îți punea ochelarii negri pe ochi, nu vedeai nimic, te lua de mână și te trezeai într-un birou., și își mai și băteau joc de tine, că, de multe ori, mai vedeai pe sub ochelari, îți mai dădea câte una peste ceafă „Bă, nu te uita, băi!” Trosc! Te și plesnea. „Pune-ți, ochelari ca lumea!” Mai vedeai pe lângă ochi cam pe unde calci. „Vezi, că aicea trebuie să faci pasul mare că e o groapă.” Făceam pasul mare, dar eu vedeam că nu e nimica, dar făceam pasul mare că altfel mă plesnea de nu mă vedea., tocmai ca să simulez situația că nu văd nimic.
Și a început ancheta. Nu mai spun că mi-a pus în cârcă o sumedenie de chestii, și hai să le enumerăm: astea sunt toate scrise în dosarul penal, că unele adevărate sau parțial adevărate, altele neadevărate. Au vrut să-mi pună în cârcă o sută de mii de chestii. Nu mai spun că îmi luam și bătaie. La anchete mă plesnea ofițerul de Securitate de simțeam că îmi ies ochii din cap. „Ai făcut și ai dres, avem documente, ai vrut să fugi peste frontieră.” Aiurea, de unde? „Uite, aveam martori și chestii.” „Domn’e, n-am făcut, domn’e.” „Nu minții!” Trosc! Dă-i! „Fii atent, dacă nu vrei să recunoști nniște chestii o să intri în moară!” Moara, ce era? Ăștia care erau în organizații, care aveau situații foarte grele, pe ăștia îi lua ca să recunoască, să spună ceea ce voiau ei, îi luau și-i băteau. Era metoda de bătaie, nu știu dacă ați auzit vreodată , „pe rangă”…. Te lega la mâini, așa, te punea între genunchi aicea, și băga o rangă și te punea între două birouri, și automat fiind centrul de greutate spre cap, te dădeau cu tălpile așa, și te bătea peste pantof cu o rănguță metalică, și simeați lovituri, eu n-am luat bătaie cu ranga. Simțeai lovitura în cap, te bătea până leșinai. Te lua, te ducea în cameră și a doua zi: „Vrei să spui?” sau începea iar. Și-au scos, cum să spuneu? Ajungeai din cauza bătăii să spui exact ce voiau ei, numai ca să scap de ei. Știai că urmează ani grei de închisoare, dar trebuia să recunoști ca să scapi de bătaie. Era ceva infernal! Greu de imaginat!
Fragment din interviul cu Valentin Gligor, realizat de Cristina Păun la Sibiu în 2009, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 2872
