( n. 22 martie 1944 Popeşti-Leordeni, judeţul Ilfov)
La terminarea şcolii primare, nereuşind să fie admis la o şcoală profesională, s-a angajat ca electrician necalificat pe un şantier. Din cauza muncii deosebit de grele la care era supus pe şantier şi nemulţumit de viaţa pe care o trăia în comunism, la numai 17 ani Ioan Marin a luat hotărârea să plece cu orice preţ din ţară, convingându-l şi pe prietenul său, Ion Iordan – elev la un liceu în Bucureşti – să-l urmeze. Au ales ca destinaţie Franţa şi au elaborat planuri pentru a trece în mod ilegal graniţa. Li s-a alăturat apoi şi Constantin Stanciu, un alt tânăr de 17 ani.
În iulie 1961 a încercat să treacă graniţa împreună cu cei doi prieteni ai săi pe la Ciuchici, un sat din apropiere de Oraviţa. Înainte de a trece frontiera s-au oprit să se aprovizioneze la o alimentară, fără să îşi dea seama ca erau mult prea aproape graniţă şi puteau trezi suspiciuni. Unul dintre oamenii aflaţi la alimentară a anunţat autorităţile, iar la 6 iulie 1961 cei trei tineri au fost înconjuraţi de miliţieni, arestaţi şi anchetaţi la Miliţia din localitate.
Au fost transportaţi, apoi, la Oraviţa, unde ancheta a continuat până când Constantin Stanciu a recunoscut că vroiau să treacă ilegal frontiera pentru a merge în Franţa. De la Oraviţa au fost trimişi la Timişoara, unde au fost ţinuţi în anchetă aproximativ 6 luni.
În urma procesului desfăşurat în decembrie 1961, Ioan Marin a fost condamnat la 2 ani închisoare corecţională pentru „tentativă de trecere frauduloasă a frontierei”. Prietenii săi au primit 3, respectiv 2 ani de închisoare.
Anii de detenţie i-a executat în penitenciarele Timişoara şi Jilava.
A fost eliberat la 17 ianuarie 1963, în urma unui decret de graţiere generală.
Toţi banii i-am dat pe mâncare pentru că mă gândeam că în Iugoslavia nu aveam de unde să cumpăr şi nu aveam bani ca să cumpăr aşa ceva. Să am rezerve până acolo pentru ăia 400 de kilometri pe care trebuia să-i traversez.
Acolo un cetăţean ne-a văzut. Era un turnător din ăsta care era în jurul graniţei. Ne-am apropiat, eram foarte aproape, ne uitam în Iugoslavia. Măsurasem greşit, ne apropiasem foarte mult. Zic: „Ne-am pregătit, hai că se întunecă.” Ne-am băgat într-o văgăună…. Unul dintre cetăţenii din alimentară s-a dus şi a anunţat miliţia şi grănicerii. S-au făcut potcoavă acolo în jurul nostru. Prima dată a apărut poliţia. Noi eram ascunşi acolo. Prima dată apare un iepure pe coastă. Mi-am dat seama că nu e în regulă. Zic: „Dacă iepurele ăsta a fugit, s-ar putea ăla să fi turnat şi să fim prinşi.” Din cauza îmbrăcăminţii. Noi aveam îmbrăcăminte de la şcoală de aici din oraş, pe câtă vreme ăia din sat din Ciuchici de acolo aveau alt port, alte haine. Era diferenţa şi cu mâncarea pe care am luat-o… Şi zic: „Împachetarea, să plecăm de-aici!” N-am apucat să împachetăm că a apărut poliţaiul.
A deschis încărcătorul, arma automată şi ne-a spus: „Hai! Sus!” Ne-a dezbrăcat în pielea goală şi ne-a scos de acolo din groapă. Şi în pielea goală ne-a dus până la postul de Poliţie din Ciuchici…
… Eu am rămas în Jilava, unde m-a ţinut 21 de zile, 3 săptămâni în carantină.
M-a băgat într-o celulă, eram cam 50 de inşi într-o celulă mică. Nu avea decât un ochi mic de geam atât, cât vă arăt eu aici, atât era. 30, 40, 50 de inşi în celula aia care avea, să zic aşa, 5 m lungime pe 2 m sau 2m şi jumătate lăţime. Şi ne-a închis acolo. A trecut o oră, două ore jumătate, să zic şi am rămas fără aer. Nu am mai avut aer. Cei bătrâni au căzut pe jos. Nu mai puteau sta în picioare, au început să se aşeze, nu mai aveau suflu.
interviu cu Ion Marin, AIOCIMS, interviul nr. 268, realizat de Mioara Anton (Popeşti Leordeni, 1996)
foto: celular, închisoarea Jilava (AFCIMS)
