Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » Ioana Hudiță Berindei

Ioana Hudiță Berindei

posted in: Din "marea de amar"
Ioana Hudiță Berindei alături de cei doi copii, Ruxandra și Mihnea (fotografie din Lavinia Betea, Am făcut Jilava în pantofi de vară. Convorbiri cu Ioana Berindei)

Ioana Hudiță Berindei (1922-2008)

Fiica istoricului si omului politic Ioan Hu­dita

Licenta magna cum laude in istorie, in 1946, căsătorită cu istoricul Dan Berindei

A fost arestata in august 1950, impreuna cu Coslovschi, un fost coleg din PNT al ta­talui sau, Ioan Hudita, care se afla in in­­ch­i­­­soare din 1947, dupa ce fusese dat afara de la Universitate, cu prietena sa Gili Po­pes­cu, fiica profesorului Stefan Berechet, cu mama, Emilia Hudita, cu fratele mamei sale, Costache, casatorit cu Profira, fiica lui Mihail Sadoveanu. Intemnitata la Mi­nis­te­rul de Interne, Jilava, Vacaresti si Mis­lea, Ioana Berindei avea acasa un fiu, Mih­­nea, de 2 ani, iar in inchisoarea Vacaresti a nascut-o pe Ruxandra

Vacaresti. Nasterea Ruxandrei

In ajun a venit un militian care se che­ma Glont si zice: „Daca iti vine sa nasti eu sunt de garda si sa strigi: «Domnu’ mi­li­tian!» si ti-aduc un -doctor repede”. Cul­mea, asta se petrecea in 12 aprilie seara. Si intr-adevar pe la doua noaptea am sarit din pat pentru ca am simtit ca s-a rupt apa si am spus: „Fetelor, nasc!” si atunci Iuliska, unguroaica, a sarit si a in­­ce­put: „Domnu’ militian, naste gravida!”. Tre­buie sa va spun ca ne separau de bar­bati o usa de fier cu zavoare, bine inchi­­sa, dar când se facea liniste, noi cioca­neam. Si barbatii ciocaneau la noi si eu tot intrebam când vedeam ca vine un ca­mion cu detinuti, vroiam sa stiu daca nu-i tata printre ei. (…)

Am nascut, si spun cu glas tare, ca o re­gina, cu suita in jur. Ofiterul politic sta­tea pe marginea patului si, la un moment dat, cum eu aveam patul cum ar fi aici, la zid, militianul a intins mâna asa ca eu sa pun piciorul pe mâna lui. Deci el vedea exact ce fac eu acolo, nasterea. Iar cela­lalt, mai ingrozit saracul, mai rusinos, care o pazea pe moasa, sa nu vorbesc eu cu ea, sa ii transmit scrisori in timpul ala, sa… Ea saraca tot in inchisoare era, dar era la drept comun. Mie nu-mi ardea sa transmit nimic pentru ca eu nasteam. (…) Deci am nascut, in ziua aia. Eu n-am vrut sa tip si n-am tipat deloc pentru ca mi-era rusine de barbatii pe care ii cunosteam si gâfâiam ingrozitor si, vazând ei ca s-a anuntat la doua noaptea, trei cât o fi fost, ca naste gravida si la douasprezece era liniste pe culoarul femeilor, nici o miscare, au crezut ca am murit. Si au inceput sa cânte „Trista duminica” in surdina, se au­zea prin geam asa, un mârâit. (…) Eu pe Mihnea l-am nascut cu forta, greu, vai de lume, cu doctorul Sârbu, si mi-era frica. Ei, bine, pe fetita am nascut-o usor. Pe Mih­nea, mâncând mere, ciocolata, fripturi l-am nascut de doua kilograme opt sute, pe Ruxandra am facut-o de trei doua sute cincizeci, asa, in nenorocire. (…)

Am stat la Vacaresti pâna a facut Ru­xandra sapte luni. Si când Ruxandra avea sapte luni m-au dus la Mislea.

(…)  Pe 18 februarie, in ’53, când se im­­pli­neau opt ani de casnicie, am fost elibe­ra­ta de la Mislea. Am sosit acasa noap­tea. Stiu ca am sunat si Dan a iesit si zice: „Cine-i?”, zic: „Eu sunt, Dane”. Ei, ma rog, va dati seama…

Nu imi recunosteam copiii. M-am dus sa ma uit la ei. Mihnea dimineata, auzind vorbind, a venit si m-a pupat, a sarit in pat… Ei, pe Ruxandra nu o mai recu­nos­team, se schimbase… Ma lua de mâna si ma plimba prin casa si spunea: „Doamna, doamna, doamna, ata-i mama” si ma ara­ta pe mine in poza. Si a durat cât a durat pana când eu ii spun: „Ruxandra, asta e mama si eu sunt mama. Uite, nu sea­ma­na asta cu mine?” si ea facea: „Da, ma­ma, mama”. Asa a fost intâlnirea cu fa­mi­lia mea mica. (…)

Fragmente din in­ter­viul acordat, in vara anului 1996, pentru Arhiva de Istorie Ora­la de la Memorialul Sighet și publicate în 2008 în revista 22

Revista 22: In Memoriam Ioana Berindei (1922-2008)