Ioana Hudiță Berindei (1922-2008)
Fiica istoricului si omului politic Ioan Hudita
Licenta magna cum laude in istorie, in 1946, căsătorită cu istoricul Dan Berindei
A fost arestata in august 1950, impreuna cu Coslovschi, un fost coleg din PNT al tatalui sau, Ioan Hudita, care se afla in inchisoare din 1947, dupa ce fusese dat afara de la Universitate, cu prietena sa Gili Popescu, fiica profesorului Stefan Berechet, cu mama, Emilia Hudita, cu fratele mamei sale, Costache, casatorit cu Profira, fiica lui Mihail Sadoveanu. Intemnitata la Ministerul de Interne, Jilava, Vacaresti si Mislea, Ioana Berindei avea acasa un fiu, Mihnea, de 2 ani, iar in inchisoarea Vacaresti a nascut-o pe Ruxandra
Vacaresti. Nasterea Ruxandrei
In ajun a venit un militian care se chema Glont si zice: „Daca iti vine sa nasti eu sunt de garda si sa strigi: «Domnu’ militian!» si ti-aduc un -doctor repede”. Culmea, asta se petrecea in 12 aprilie seara. Si intr-adevar pe la doua noaptea am sarit din pat pentru ca am simtit ca s-a rupt apa si am spus: „Fetelor, nasc!” si atunci Iuliska, unguroaica, a sarit si a inceput: „Domnu’ militian, naste gravida!”. Trebuie sa va spun ca ne separau de barbati o usa de fier cu zavoare, bine inchisa, dar când se facea liniste, noi ciocaneam. Si barbatii ciocaneau la noi si eu tot intrebam când vedeam ca vine un camion cu detinuti, vroiam sa stiu daca nu-i tata printre ei. (…)
Am nascut, si spun cu glas tare, ca o regina, cu suita in jur. Ofiterul politic statea pe marginea patului si, la un moment dat, cum eu aveam patul cum ar fi aici, la zid, militianul a intins mâna asa ca eu sa pun piciorul pe mâna lui. Deci el vedea exact ce fac eu acolo, nasterea. Iar celalalt, mai ingrozit saracul, mai rusinos, care o pazea pe moasa, sa nu vorbesc eu cu ea, sa ii transmit scrisori in timpul ala, sa… Ea saraca tot in inchisoare era, dar era la drept comun. Mie nu-mi ardea sa transmit nimic pentru ca eu nasteam. (…) Deci am nascut, in ziua aia. Eu n-am vrut sa tip si n-am tipat deloc pentru ca mi-era rusine de barbatii pe care ii cunosteam si gâfâiam ingrozitor si, vazând ei ca s-a anuntat la doua noaptea, trei cât o fi fost, ca naste gravida si la douasprezece era liniste pe culoarul femeilor, nici o miscare, au crezut ca am murit. Si au inceput sa cânte „Trista duminica” in surdina, se auzea prin geam asa, un mârâit. (…) Eu pe Mihnea l-am nascut cu forta, greu, vai de lume, cu doctorul Sârbu, si mi-era frica. Ei, bine, pe fetita am nascut-o usor. Pe Mihnea, mâncând mere, ciocolata, fripturi l-am nascut de doua kilograme opt sute, pe Ruxandra am facut-o de trei doua sute cincizeci, asa, in nenorocire. (…)
Am stat la Vacaresti pâna a facut Ruxandra sapte luni. Si când Ruxandra avea sapte luni m-au dus la Mislea.
(…) Pe 18 februarie, in ’53, când se implineau opt ani de casnicie, am fost eliberata de la Mislea. Am sosit acasa noaptea. Stiu ca am sunat si Dan a iesit si zice: „Cine-i?”, zic: „Eu sunt, Dane”. Ei, ma rog, va dati seama…
Nu imi recunosteam copiii. M-am dus sa ma uit la ei. Mihnea dimineata, auzind vorbind, a venit si m-a pupat, a sarit in pat… Ei, pe Ruxandra nu o mai recunosteam, se schimbase… Ma lua de mâna si ma plimba prin casa si spunea: „Doamna, doamna, doamna, ata-i mama” si ma arata pe mine in poza. Si a durat cât a durat pana când eu ii spun: „Ruxandra, asta e mama si eu sunt mama. Uite, nu seamana asta cu mine?” si ea facea: „Da, mama, mama”. Asa a fost intâlnirea cu familia mea mica. (…)
Fragmente din interviul acordat, in vara anului 1996, pentru Arhiva de Istorie Orala de la Memorialul Sighet și publicate în 2008 în revista 22
