Ei, şi din clipa asta eu m-am luptat să plece Ruxandra acasă. În ziua plecării, a venit o miliţiancă care mi-a spus: „Hai, ambalează-o că pleacă.” Era 1 martie ’52. Scosesem de la o fustă de la fete (…) un fir alb şi un fir roşu şi l-am legat Ruxandrei la mână, mărţişor. Ei, şi pe la zece: „Ambaleaz-o!”. Şi nu-i spălasem Ruxandrei nicio jachetă, era cârpită cu toate culorile, dacă aţi şti ce zdrenţăroasă era săraca, şi cu toate i-am le-am pus… Am băgat tot ce am avut, am scăpat de tot bagajul. N-am plâns, dar eram îngrijorată: mi-o luau acasă sau o duceau în altă parte?
Fragment din interviul nr. 315 din AIOCISAC cu Ioana Hudiță Berindei, realizat de Ioana Boca la 4 iunie 1996
Ioana Hudiță Berindei (1922-2008)
Fiica istoricului și omului politic Ioan Hudiță
Licenta magna cum laude în istorie, in 1946, căsătorită cu istoricul Dan Berindei
A fost arestată în august 1950, împreuna cu mama sa, Emilia Hudita.
Închisă la Ministerul de Interne, Jilava, Văcărești și Mislea, Ioana Berindei avea acasa un fiu, Mihnea, de 2 ani, iar în inchisoarea Văcărești , la 12 aprilie 1951, a născut-o pe Ruxandra