…La nașterea mea a asistat numai tata. Ceilalți doi (Petre Arnăuțoiu și Constantin Jubleanu, n.ed.) au plecat din ascunzătoarea de la Râpele cu brazi, când și-au data seama că mama va naște și au revenit după 2 zile. Tata ar fi vrut ca la naștere mama să fie asistată de Marina Chirca; de altfel spune într-o declarație din anchetă că „a luat informații de la Chirca Marina” referitoare la ce trebuie să facă în momentul când se va naște copilul. Dar au considerat că este prea periculos ca Marina să vină la Râpele cu brazi – dacă ar fi fost urmărită, puteau să fie toți arestați. Așa că el a asistat la nașterea mea și, mai mult, a declarat cu precizie nu doar data, dar și ora nașterii mele, și numele pe care mi l-a dat. Este unul din lucrurile care m-au impresionat foarte mult. M-am tot gândit la tot ce-au îndurat în toți anii aceia cumpliți, în care trebuia să aibă grijă și de ceilalți și să scape din hărțuirea permanentă în care trăiau…
…Într-una din anchete am găsit cum tata povestește că „la 15 iulie 1957, când am trecut și m-am întâlnit cu Marina Chirca și Ana Simion, acestea au văzut copilul nostru”. Cu ce precizie consemna el aceste informații legate de existența mea.
…Și Elisabeta Rizea și fiica preotului Constantinescu, Iuliana Preduț, spuneau că mama era fericită că are un copil. Mie mi se pare greu de crezut, când mă gândesc cum se putea crește un copil acolo, în munți, în grota de la Râpele cu brazi.
… Elisabeta Rizea mi-a spus că mama i-a povestit, când au stat câteva zile în aceeași celulă, că, în cele câteva luni cât am stat eu cu ea în închisoare la Pitești, tata a cerut să mă vadă și i-a fost îngăduit lucrul acesta. Atunci când m-au readus la mama în celulă, eu i-am spus că tata era lovit la cap. Mie mi s-a părut așa, puțin incredibil, când mi-a povestit Elisabeta Rizea. Dar când am obținut fotografiile lor din arest, am văzut că, într-adevăr, într-una dintre ele, tata are un pansament pe frunte (se vede când este privită cu atenție fotografia) și am găsit și în certificatul medical emis la arestare și semnat de medicul închisorii, mențiunea că avea o plagă deschisă în zona frontală, cu un diametru de un centimetru. Probabil în momentul arestării a suferit o lovitură puternică, ca să poată fi imobilizat și capturat. Cred că despre această rană de la cap i-am spus eu mamei…
G.P. : Avea un jurnal?
I.A. : A existat o legendă că ar fi avut un jurnal în care făcea însemnări. Eu nu cred că a avut așa ceva și, în orice caz, nu l-am găsit printre documentele. Am cerut acces la acest dosar, și, după mari insistențe, am reușit să ajung la unul care conține diferite scrieri, unele cu titluri interesante. Cele mai multe erau poezii scrise, după toate aparențele, de tata. De ce a ales el această modalitate de a se exprima, n-aș putea să vă spun.
Ce mi se pare și acum remarcabil este că, nici după ani de zile, la mijlocul anilor ’50, tata nu pare să fi fost deznădăjduit, nu a avut intenția să se predea și nici să se sinucidă, deși era din ce în ce mai evident că nu aveau scăpare.
…Am să vă citesc un fragment dintr-o poezie care mie mi s-a părut foarte frumoasă, care se cheamă „Spovedanie” și care începe așa:
„Eu sunt metal rămas din lumi,
ce crima le-a făcut cenușă.
Eu sunt ecoul veșnic sunător,
din lumi apuse”.
Fragmente dintr-un interviu cu Ioana Raluca Voicu Arnăuțoiu, realizat de Georgeta Pop în 1995, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 33
citește și
mai multe documente și fotografii despre Toma Arnăuțoiu și grupul său de rezistență anticomunistă
https://www.tomaarnautoiu.ro/
