Într-o bună zi prin iunie 1951 am fost anunțat de gardian să-mi fac bagajul și să aștept. Mai fuseseră anunțați și alții, încât mi-am dat seama că voi fi transferat. Eram bucuros pe de o parte să scap de fiorosul Goiciu. Dar pe de altă parte îngrijorat de noi surprize în necunoscutul hău al închisorilor din România. Așa că m-am trezit într-o dubă CF blagoslovită de înjurăturile proliferate de gardieni Transferul se făcea în lanțuri și cătușe. Mie mi s-au confiscat cârjele, socotite obiecte contondente și am rămas pe dușumeaua dubei stând în fund. Menționez că eram infirm, lipsindu-mi piciorul stâng de sus de genunchi. Așa fusesem arestat și condamnat pentru crimă de uneltire.
…De la Galați primisem ca hrană rece un chirpic de mămăligă rece din care curgea apă și o bucată de slănină de porc cam cât o cutie de chibrituri, dar mai înaltă, și sărată de parcă în sare stătuse o veșnicie. În duba mașină către Jilava atât eu, cât și alți înfometați am mâncat bucățica de slănină știind că la percheziție ar fi fost confiscată.
Chinuiți de sete, am ajuns într-un târziu în temnița fortului 13 Jilava. Am fost băgați într-o încăpere care avea în ea niște uluci din beton și instalație de robinete deasupra lor, probabil unde se spăla cazarmamentul ori altceva. Acolo am băut apă pe săturate dar nu a durat mult și ne-a prins o diaree de nedescris. Bineînțeles că am intrat în conflict cu gardienii pentru că ceream ieșire la WC. Am fost bătuți până am căzut pe jos. Printre noi era un preot de la Timișoara pe nume Iana Petru care ne încuraja cu blândețea-i caracteristică de om cu blândețea într-un Cristos. Noi toți plângeam și ne văitam de durerile pricinuite de ciomegele și cizmele gardienilor.
După o percheziție la pielea goală am fost mai mult târâți decât a merge liber într-o cameră de trei pe cinci metri cu o prispă de beton într-o parte, iar în mijloc cu o gură de canalizare, dar fără ferestre, fără lumină și bine închisă cu o ușă de lemn prin care pătrundea printr-un orificiu lăsat de urma unui cui o rază bolnavă de lumină și ceva aer. Aici ni s-au mai atenuat durerile și seara am fost duși la reduit, o închisoare în închisoare și distribuiți fără noimă în camerele 9 și 12, care erau deja pline de deținuți mai vechi. Ne-am făcut loc printre ceilalți, majoritatea dintre noii veniți luând loc la șerpărie după obiceiul locului. Erau camere lungi cu priciuri din lemn cu un etaj. Mi se dăduseră cârjele înapoi. Iar proteza rămăsese undeva în camera cu uluci de beton și abia a doua zi mi-a fost adusă. Rămânând în cârje în mijlocul camerei, nu cunoșteam pe nimeni, dar am fost chemat de un deținut să iau loc pe prici lângă el…
Mâncarea ca și tratamentul în general erau parcă mai proaste decât la Galați, ori poate era numai o impresie de-a mea. Cred că într-o lună și jumătate cât am stat la Jilava am fost de scoși de două, trei ori la aer. Ieșirea în curtea reduitului se făcea peste un pod de lemn ce se întindea peste un canal specific forturilor de apărare de pe vremuri. Acolo se trecea printre gardienii înarmați cu ciomege, se mergea în pas alergător, iar gardienii loveau fără milă și înjurau mai rău ca birjarii…
Fragment dintr-un interviu cu Ion Ghionea realizat de Flavius Brezeanu la Brăila, martie 1994 (Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 21)
Ion Ghionea (n. 15 mai 1925, Lisoteanca, Brăila)
Arestat la 14 iulie 1948 fiind acuzat că face parte dintr-o ”organizație subversivă”
Tribunalul Militar Galați l-a condamnat prin sentința nr. 70/1949 – la 10 ani temniță grea pentru ”uneltire contra ordinii sociale”.
Închis la Galați (iulie 1949-iunie 1951), Jilava (iunie 1951), Aiud (iulie 1951-decembrie 1954), Lugoj (decembrie 1954-februarie 1956), Aiud (februarie-august 1956), Gherla (septembrie 1956-august 1957). A fost eliberat la 3 septembrie 1957, fiind însă trimis cu domiciliu obligatoriu la Lătești, în Bărăgan.
(informații obținute din proiectul de cercetare Recensământul populației concentraționare din România 1945-1989 – detenție politică, derulat de Centrul de Studii asupra Comunismului din cadrul Memorialului Sighet și din interviul nr. 21 din Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet)
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
© Memorialul Sighet
