Home » Română » Memorial » Evenimente » Ion Mănucu: În iunie 1990 eram şeful secţiei de electrificare din Regionala C.F.R. Craiova, iar raza mea de activitate se întindea până la Petroşani, Piatra Olt, Orşova

Ion Mănucu: În iunie 1990 eram şeful secţiei de electrificare din Regionala C.F.R. Craiova, iar raza mea de activitate se întindea până la Petroşani, Piatra Olt, Orşova

posted in: 2022, Evenimente, O carte pe zi

Romulus Rusan: În iunie 1990 când a avut loc mineriada, domnul Mănucu era inginer la Regionala C.F.R. Craiova şi răspundea de mijloacele fixe ale Căilor Ferate. Aflând că trenurile cu mineri se îndreaptă spre Bucureşti, a scos de sub tensiune linia electrică şi a împiedicat pentru câteva ore invadarea Bucureştiului de către mineri.

 

Ion Mănucu, Romulus Rusan, Alexandru Zub, Școala de Vară de la Sighet, iulie 2010

Ion Mănucu: Mă bucur foarte mult că sunteţi aici, că aveţi avantajul să cunoaşteţi ceea ce 80% sau 90% dintre români nu cunosc. Când spun asta mă refer nu numai la cei de vârsta dumneavoastră ci şi la cei de vârsta mea. Faptul că dumneavoastră vă cunoaşteţi trecutul, vă va ajuta foarte mult la construirea propriului viitor. Un popor care nu-şi cunoaşte trecutul, nu participă la propria sa istorie. Trebuie să ştiţi că societatea comunistă este falimentară în totalitatea ei. La început a trăit prin crimele şi confiscările comuniste, până în anul 1964, iar după aceea a trăit numai din împrumuturi. Societatea comunistă n-a avut capacitate de regenerare. Ceea ce s-a construit în acea perioadă s-a făcut de către poporul român cu nişte eforturi formidabile, fiind împins cu biciul de la spate. Nimic din ceea ce s-a construit nu a fost făcut, ca să spun aşa, în deplină libertate. De aici şi racilele economiei socialiste. Pentru că economia socialistă nu poate fi comparată cu un pământ care rodeşte la timp în urma unei ploi binevenite, ci cu un pământ inundat. Regimul instalat după 1989 a înclinat însă tot către socialism. Gândiţi-vă că în primăvara anului 1991, Ion Iliescu a încheiat cu Gorbaciov un tratat mai al dracului decât vechiul tratat încheiat cu U.R.S.S. Practic, în politica externă România nu mai avea nici o libertate. Din fericire tratatul încheiat de Ion Iliescu nu a fost ratificat, dar toată lumea şi-a dat seama unde ne putea duce.

Acest lucru a fost văzut de partidele politice din opoziţie încă din ianuarie ’90, a fost văzut de societatea civilă care a creat fenomenul „Piaţa Universităţii” – acea incredibilă acumulare de oameni şi emoţii. A fost ceva extraordinar. Nu-ţi venea să crezi că în România se poate întâmpla aşa ceva, că se desfăşoară o astfel de manifestaţie sau mitingurile din noiembrie 1990, când s-a înfiinţat Alianţa Civică. Nu-ţi venea să crezi că în România se revarsă acel puhoi de oameni la venirea în ţară a regelui Mihai I, în 1993, sau la înmormântarea domnului Coposu, în 1995. Trebuie să înţelegeţi că toate aceste manifestări şi manifestaţii au scos în evidenţă exasperarea acestei populaţii.

În iunie 1990 eram şeful secţiei de electrificare din Regionala C.F.R. Craiova, iar raza mea de activitate se întindea până la Petroşani, Piatra Olt, Orşova. La 13 iunie, înaintea meciului România-Argentina din cadrul Campionatului Mondial de Fotbal, Televiziunea a transmis nişte intervenţii ale Poliţiei în Piaţa Universităţii, pe care eu unul le-am considerat nejustificate. În timpul meciului, interesându-mă telefonic la serviciu despre lucrările programate pentru a doua zi, am aflat că vor pleca iarăşi trenuri cu mineri spre Bucureşti. Astfel de trenuri mai plecaseră spre Bucureşti în zilele de 29 ianuarie şi 18 februarie – situaţii despre care se discutase cu conducerea Regionalei C.F.R. Craiova şi se stipulase că aceste trenuri nu circulaseră legal. În mintea mea am făcut legătura dintre faptul că urmau să plece noi trenuri cu mineri spre Bucureşti şi imaginile transmise la televizor din Piaţa Universităţii. M-am dus în grabă la serviciu şi am decuplat instalaţia electrică între punctele Lainici şi Valea Sadului.

Ca să înţelegeţi cât mai bine ce se întâmpla, o să vă descriu puţin activitatea Căilor Ferate. Această activitate este strict reglementată, sau cel puţin aşa era acum 20 de ani. Totul se desfăşoară conform regulamentului: instrucţie, dispoziţii de organizare şi funcţionare, ordine de execuţie directe. Ordin de execuţie înseamnă un ordin scris, cu număr, semnătură, oră de predare, oră de primire, semnătură de predare, semnătură de primire. Deci, activitatea tuturor lucrătorilor de la Căile Ferate este foarte strict reglementată. În situaţia în care, conform lui legilor lui Murphy, se întâmplă totuşi ceva neprevăzut, şeful locului de muncă este obligat să reglementeze chiar şi aceea situaţie. Deci nu se poate desfăşura nimic în afara reglementărilor. O altă caracteristică a activităţii personalului Căii Ferate este faptul că aceasta se desfăşura – şi mi-ar place să cred că se desfăşoară la fel şi acum – numai de către oameni special pregătiţi, instruiţi, verificaţi şi autorizaţi în vederea exercitării funcţiei pe care o deţin. Fiecare angajat  răspunde personal pentru ceea ce face. Nu răspunde altcineva în locul lui, iar cel care a dat ordinul răspunde personal pentru dispoziţia respectivă. În situaţia în care ai constatat că un ordin este nelegal, ai dreptul de a refuza să-l execuţi şi de a raporta situaţia organului ierarhic superior. Încă o precizare: trenurile circulă sau se scot din circulaţie numai la ordin. Deci nu există o circulaţie spontană a trenurilor. Trenurile nu pleacă la plimbare, de capul lor! Orice persoană particulară sau orice instituţie poate închiria un tren. Dar trebuie să-şi anunţe intenţia cu 14 zile înainte şi să plătească cu trei zile înainte de a folosi acel tren, pentru ca în acest timp să se poată aduna numărul de vagoane solicitat şi personalul necesar. Întrebarea mea pentru cei care mai au încă nelămuriri în această privinţă – în speţă Parchetul şi fosta şi actuala administraţie a Căii Ferate – este următoarea: circulaţia trenurilor cu mineri a respectat aceste prevederi ale regulamentului Căii Ferate? Nu! Deci, este ilegală. Deci cel care a deţinut funcţia de director al Regionalei C.F.R. Craiova în timpul mineriadei din iunie 1990, are şi el partea lui de răspundere pentru uciderea a cel puţin 6 oameni ca urmare a venirii minerilor cu trenul la Bucureşti. Oficial se vorbeşte doar de 6 morţi, deşi la cimitirul Străuleşti au fost înmormântaţi circa 150 de oameni decedaţi in timpul mineriadei. Cei care ar trebui să răspundă în faţa legii pentru venirea minerilor la Bucureşti sunt asimilaţi însă de partide şi, cu timpul, sunt promovaţi. De exemplu, domnul Gheorghe Dobre, director al Regionalei C.F.R. Craiova în timpul mineriadei, numit apoi prefect al judeţului Dolj din partea P.S.D., apoi Ministru al Transporturilor din partea P.D.L. în guvernul Tăriceanu, este în prezent* secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi al Turismului, condus de doamna Elena Udrea. Asta – în timp ce actuala Putere are tupeul să-şi revendice apartenenţa la spiritul „Pieţei Universităţii” şi să-şi însuşească binecunoscuta lozincă a Alianţei Civice: „Nu putem reuşi decât împreună!” Ăştia sunt! De aceea, dumneavoastră trebuie să observaţi cu atenţie ce se întâmplă în societate şi pe scena politică, pentru că manipularea la care a recurs sistemul comunist continuă şi astăzi. Societatea civilă are nevoie de oameni responsabili. Am avut o dispută administrativă cu acest director al Regionalei C.F.R. Craiova, în care eu aveam dreptate. Intervenţia mea a fost legală, pentru că i-am cerut în mod direct: „Notează ordinul în registrul de dispoziţii, unde eu am notat.” Dar el a refuzat să noteze ordinul. Deci s-a comportat într-un mod iresponsabil. După cum v-au învăţat profesorii la şcoală, atributele conducerii sunt: organizarea activităţii, coordonarea şi controlul acesteia, şi responsabilitatea deciziilor. Dar, vedeţi dumneavoastră, la noi se uită ultimul cuvânt: responsabilitate. Cereţi celor din jurul dumneavoastră să dea dovadă de responsabilitate. După cum vedeţi, toţi se înghesuie la conducere, dar corect ar fi să-şi asume şi responsabilitatea conducerii. Singurul meu merit este că prin decuplarea instalaţiei electrice, am provocat întârzierea cu două ore a sosirii la Bucureşti a trenurilor cu mineri, făcând astfel vizibilă acţiunea de „curăţire” a Pieţei Universităţii. Plecarea din Petroşani a trenurilor cu mineri fusese planificată pentru ora 8 seara, urmând ca aceştia să ajungă la Bucureşti la orele 1-2 dimineaţa şi, când se va fi luminat de ziuă, totul să fi fost deja „curăţat”. Această „curăţenie” s-a făcut, dar de la ora 8 dimineaţa încolo, la lumina zilei, când totul a putut fi văzut. În consecinţă, directorul Regionalei C.F.R. Craiova a hotărât desfacerea contractului meu pentru periclitarea siguranţei transporturilor feroviare. Am contestat această decizie la Consiliul de Disciplină al Căilor Ferate care, după şase luni, mi-a dat dreptate şi m-a repus în funcţie dându-mi banii din urmă. Am cerut în justiţie ca aceşti bani să nu-mi fie daţi de statul român, ci de persoana vinovată de acest abuz. Instanţa a respins însă acţiunea ca nefiind de competenţa ei, ci de a organului ierarhic superior, care nu se pronunţase în această chestiune. Şi a rămas tot aşa. Asta a fost. Dumneavoastră trageţi concluziile.

 

Fragment din masa rotundă După 20 de ani: de la Piața Universității la Alianța Civică, moderator Romulus Rusan, masă rotundă organizată în cadrul Școlii de Vară de la Sighet din iulie 2010 și publicată în Școala Memoriei 2010, Fundația Academia Civică, 2011