Cu merindele în mână, am fost invitați în dubă, unde încăpeau 18-20 personae. Dubele erau fără ferești, lumina intra print-o ventilație de sus. (…) O găleată cu apă se găsea la ușa de intrare, bine păzită de 2 gardieni zdraveni și foarte scumpi la vorbă.
În sfârşit, duba noastră fu pusă în mişcare, dar fără ca noi să putem şti în care direcţie. Din merindele cu care fuseserăm aprovizionați, conchideam că drumul nostrum trebuie să fie mai lung. Unii credeau că ne duce la Văcăreşti sau la Jilava. Dar, printr-o crăpătură la uşa de la intrare, am putut vedea teii de la şosea. Eram deci în drum spre Câmpina şi Doftana. Ceas nu avea nimeni asupra sa, dar totuşi văzând că timpul înaintează şi duba urcă greu la deal, ne-am convins că am trecut de Doftana şi că înaintam spre penitenciarele din Transilvania. Am trecut Braşovul, am ajuns la Sibiu şi de acolo după ce dubele se aprovizionaseră cu benzină, am pornit spre Aiud, credeau cu toţii că vom fi reţinuţi acolo.
Ne-am înşelat însă în presupunerile noastre. După un ceas şi mai bine, dubele au pornit înainte spre Cluj, unde au oprit din nou mai bine de două ore. Aşteptam să fim încarceraţi în penitenciarul de acolo. Dar am pornit înainte, noaptea târziu, neştiind încotro mergeam. Unii credeau că suntem în drum spre Gherla, cu faimoasa închisoare. Alţii susţineau că am luat drumul spre Huedin şi Ciucea. La revărsarea zorilor s-a dovedit că aceştia aveau dreptate. Undeva între Ciucea şi Huedin, convoiul dubelor s-a oprit pe loc la marginea unei păduri, unde ni se încuviinţase să ieşim din dube pentru nevoile noastre. Oprirea aceasta ni se păru foarte suspectă! Se făureau planuri de rezistenţă şi apărare. Cei mai mulţi dintre noi ne păstram cumpătul, fiindcă ne dădeam seama că nu putea fi vorba de o execuţie în masă, fără nici o sentinţă judecătorească. Iar când ni s-a ordonat să reintrăm în dubă, s-au convins cu toţii că avurăm dreptate. În zori am plecat mai departe şi pe la prânz am ajuns la Oradea unde am făcut iarăşi un popas mai lung, în aşteptarea de a fi vărsaţi în penitenciarul de acolo. În drum dr. Ciugureanu a suferit un atac de cord, a fost chemat medical ce înoțea convoiul într-un automobil; i s-au făcut injecții; i s-au făcut injecții; cum însă starea bolnavului se agravase, sosi medical di nou, spre a-l muta în automobilul său; se pare că sucombase în drum, fiindcă din momentul acela Ciugureanu n-a mai fost văzut. (…)
De la Oradea, convoiul trecu prin Careii Mari, unde umplurăm găleata cu apă şi de acolo se îndreptă spre Sighet, parcurgând serpentinele Gutinului. Era în dubă o căldură insuportabilă când, duminică, 7 mai 1950, ajunserăm, pe la orele 4 după amiaza, la penitenciarul din Sighet, o clădire mare, înconjurată de un zid de 6 metri înălțime, cu turnuri de veghe în cele patru colțuri.
Din Ion Nistor, Note autobiografice. Aminitiri din închisoare (transcriere după manuscrisul depus la Biblioteca Academiei Române, de către Oltea Apostolescu și Vlăstar Apostolescu, ianuarie 1999), Arhiva Memorialului Sighet, dosar nr. 1630
