(n. 1 aprilie 1876, Răzeni, judeţul Lăpuşna, actualmente raionul Ialoveni din Republica Moldova – d. 25 ianuarie 1954, Sighet)
Fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, jurist, deputat în Sfatul Ţării (noiembrie 1917), director general (ministru) la Externe şi Lucrări Publice în guvernul Republicii Moldoveneşti (iunie 1918), ministru al Justiţiei (1919), ministru plenipotenţiar în Letonia (aprilie 1930)
A fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950.
Fiica sa adoptivă, Nadia Perju-Mardale a asistat la reţinerea fruntaşului basarabean: „La ora 3.00 au venit de la Securitate să-l caute pe Ioan Pelivan. Casa în care locuiau era veche, avea uşa de sticlă şi cu gratii. Băteau în geam aşa de tare că uşa bubuia de lovituri. Ne-am uitat prin geamul uşii şi am văzut trei civili cu pistoale. Tăticul era treaz. Mi-a dat două dosare să le ascund. Le-am ticsit după caloriferul de lângă geam. După aceea m-am dus să deschid uşa. Vizitatorii nocturni au intrat. Au spus că au ordin de percheziţionare. Când securiştii se aflau încă în casă, lui Ioan Pelivan i s-a făcut rău, fiind nevoit să se aşeze într-un fotoliu. Împlinise deja vârsta de 74 de ani. Eu m-am apropiat de el. A cerut un ceai. M-am dus să fac ceai. Un securist a urmat după mine ca să vadă ce pun în cană. I-am dat ceaiul. Părea foarte tulburat. Era deja în etate, avea vârsta de 74 de ani şi era cam bolnav. Securiştii au spus familiei că trebuie să meargă să dea o declaraţie, după care acţiune va reveni”.
Din arestul M.A.I. din Bucureşti a fost dus la Sighet în 7 mai, pentru a-și ispăși pedeapsa de 24 luni primită prin Decizia M.A.I. nr. 334 din 1 august 1951, pedeapsa fiindu-i majorată cu 60 luni, conform Deciziei M.S.S. nr. 559 din 6 august 19531.
După reţinere, familia nu a ştiut nimic despre soarta fruntaşului basarabean.
În rândul unor prieteni din Iaşi circula informaţia că acesta ar fi „fost internat în ruinele fostei fabrici de zahăr din Ripiceni, complet distrusă de sovietici, care ridicaseră de acolo toate instalaţiile. Pe urmă nu se mai ştia unde a fost dus. Se bănuia că i s-a aplicat aceeaşi măsură ca şi lui Pan Halippa – deportarea ori în Siberia, ori în nordul Rusiei”.
A decedat la 25 ianuarie 1954, la vârsta de 78 de ani. Istoricul Constantin C. Giurescu notează ca dată a morţii 24 decembrie 1953, menţionând: „A fost bolnav mai mult timp şi, deşi medicul cel tânăr [probabil este vorba de doctorul Alexandru Şuteu, care a activat ca medic consultant al penitenciarului în intervalul noiembrie 1953 – februarie 1954 – n.n.], care îl înlocuia pe broscoi a recomandat să i se facă injecţii cu penicilină, nu i s-a dat decât o aspirină! N-a vrut sanitarul care era responsabil!”.
Actul de deces a fost întocmit retroactiv, la 20 iulie 1957, iar la rubrica cauza morții se menţionează: „reumatism cronic anchilozat, insuficiență, miocardită acută”. Soția sa a aflat câteva detalii despre detenţia fostului ministru abia în cursul anului 1962 de la fostul său coleg de detenţie, profesorul Constantin Tomescu: „Din cauza frigului şi a umezelii din închisoare, Ioan Pelivan avea dureri reumatice feroce. Temnicerii – bestii îl jigneau, îl scuipau, îi trăgeau palme, ceea ce îi provoca o suferinţă morală mai mare decât cea fizică. Din cauza alimentaţiei proaste suferea de subnutriţie. S-a stins încetişor, la 25 ianuarie 1954. A fost scos noaptea şi înmormântat la cimitirul închisorii”.
În urma solicitărilor adresate autorităţilor de soţia sa, Maria Pelivan, prin mijlocirea unor prieteni de familie, printre care Elefterie Sinicliu, Pantelimon Halippa sau Constantin Tomescu, la 4 aprilie 1976 a avut loc ceremonia reînhumării osemintelor fruntaşului basarabean în cimitirul Mănăstirii Cernica.
Din Andrea Dobeș, Spații carcerale în România comunistă. Penitenciarul Sighet (1950-1955), editura Argonaut, 2021
