Ion Sarion

născut în 1934 la Buzău
 
medic
Arestat la 25 septembrie 1958, fiind acuzat că a fost membru al unei organizaţii subversive din cadrul Facultăţii de Medicină. Era, de fapt, vorba de un grup de colegi care purtau discuţii politice. 
Condamnat la 8 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”, a fost închis la Gherla şi în coloniile de muncă Periprava şi Salcia.
A fost eliberat în 1964.
 
Profesează ca medic la Buzău
 
 
 
 
 
 
 
Lotul Victor Gordan
La 29 ianuarie 1959 au fost formulate concluziile de învinuire în cazul studenţilor de la Facultatea de Medicină în frunte cu Victor Gordan şi Ion Sarion, dosar instrumentat de anchetatorul penal de Securitate lt. maj. Marian Boaca. Victor Gordan, Ion Sarion, Eusebiu Munteanu, Dorin Palade, Emanoil Pleşa, Valerian Drăgoi şi Octavian Stoican erau acuzaţi de crimă de uneltire contra ordinii sociale, Doru Dobrescu de difuzare de publicaţii interzise, iar Ecaterina Petricu (soacra lui Emanoil Pleşa, cu care locuia în acelaşi apartament) de „favorizare de infractor”. 
Prin sentinţa 1363/1959 a Tribunalului Miltiar Bucureşti fiind date următoarele pedepse: Victor Gordan, 10 ani, Ion Sarion, 8 ani, Eusebiu Munteanu, 8 ani, Dorin Palade, 7 ani, Emanuel Pleşa, Octavian Stoican, Valerian Drăgoi, câte 6 ani, Doru Dobrescu şi Ecaterina Petricu câte 3 ani.
 
 
citeşte şi