În septembrie 1958, la 24 de ani am fost arestat, la terminarea facultății. Am fost condamnat, cu art. 209, care prevedea uneltire împotriva ordinii sociale, la 8 ani închisoare
Am fost condamnat după 6 luni de anchetă. În perioada anchetei am stat la Uranus, apoi la Malmaison. Regimul a fost atroce, foame, bătaie, deprivare de toate drepturile omenești, de somn.
Apoi am ajuns la Jilava în 13 aprilie 1959. Era o zi de 13, la ora 13, la Fortul 13 Jilava. Ne-au maltratat încă de la intrare. Era un tipic de a crea groază printre cei care intrau. Era un ritual. Ne țineau dezbrăcați, ne aducea pe rând la camera ofițerului de servici…
Am stat la Jilava până în august. …. În a doua parte a lunii august am fost încărcați în camioane, duși în Gara Triaj și urcați în vagoane, bou-vagoane. Și am peregrinat o săptămână prin gări până am ajuns la Piatra Frecăței unde ne-au debarcat. A fost un transport groaznic. Era în plină vară, căldură mare. Nu aveam apă. Ne-au dat doar când am urcat în vagoane. Vagoanele au fost sigilate și nu au fost desigilate decât când am ajuns la punctul de sosire. Ne-au spus că ce ne dau la plecare trebuie să ne ajungă tot drumul. Dacă moare cineva, ne-au spus, îl lăsați acolo până ajungem la destinație. Din fericire nu a murit nimeni. Stăteam cu gurile la deschizăturile vagonului ca să tragem aer. Eram înghesuiți, eram peste 50 în vagon. Tot acolo în vagon ne făceam necesitățile.
Am ajuns în Balta Brăilei. Și am fost duși în lagărul Salcia Stoenești. Era renumita colonie de muncă Salcia cu mai multe lagăre satelit. Am fost duși în așa-zisele barăci. Apoi am început munca. Munceam la dig. Era un dig înalt de 3,2 m. Săpam, încărcam roba și căram roaba cu pământ, trebuia să o urcăm până sus. Un coleg, doctorul Drăgoi, a scăpat roaba. Și l-au dezbrăcat, l-au legat de roabă și l-au lăsat acolo toată ziua, în ploaie și vânt.
…La un moment dat, pentru că eram bolnav și nu mai puteam munci m-au transferat la lagărul Saivane. Era un lagăr unde erau aduși ”inapții”, bătrânii, bolnavii. Comandantul de acolo când a văzut că sunt tânăr nu a ținut cont că sunt bolnav și m-a trimis la muncă. Eram în brigada de desecări. La săpatul pământului. …Îmi amintesc când am ajuns la Saivane. Era un aspect dezolant, numai oameni întinși pe jos, pe rogojini, unii în agonie. Numai cei care eram mai tineri am avut o șansă.
În decembrie ne-au transferat cu bacurile pe Dunăre, la Periprava. Eram înghesuiți pe bac cca 1000 de deținuți. Nu știam unde ne duc. Am crezut că ne trimit în Rusia. În 6 decembrie 1959 am debarcat la Periprava. Acolo era o comisie condusă de colonelul Condurache. El ne-a făcut trierea. Ne-au ținut o zi întreagă pe platoul din fața debarcaderului și ne-au triat. Cei mai tineri au fost dați într-o parte, iar cei bătrâni, cei bolnavi, au fost dați în altă parte.
Pe cei apți de muncă ne-au suit iar pe bac. Era o cală unde erau paturile de fier pe patru rânduri. Și cala se închidea cu un capac de fier. Salteaua de paie era umezită, udă. În cala aia eram vreo 500 de inși. Era un hârdău cu apă într-o parte și un hârdău pentru necesități în cealaltă parte. . Era o scară care cobora. Și un felinar la capătul scării. Un tablou dantesc. Să vezi capetele alea buimăcite la lumina felinarului.
Dimineața în zori de scotea, ”Repede, hai, ieși afară, banditule!” Și porneam la munca stufului. După mine a fost una din cele mai groaznice munci. Era iarnă. Trebuia să tăiem stuful înghețat. Nu eram îmbrăcați. Ulterior ne-au dat niște pufoaice de la armată. Nu aveam mănuși. În picioare aveam opinci. Niște ciorapi din pânză de cort. Intra apa. Ca să ne protejăm de frig, ne îmbrăcam picioarele cu pănuș de stuf. Era iarnă. Norma era de 15 snopi, adică tăiat, legat și cărat la mal. Eram la o distanță de mal. Tăiam stuful cu niște secere cu coadă. Îl făceai snopi. Îl legai apoi. Ceea ce eu nu am putut să fac niciodată, mă ajuta un coleg. Și după aceea trebuia să săltăm snopul care avea 1,2 metri circumferința și lung de 3 metri. Îl săltai pe umăr, apoi făceai o voltă, trebuia să te întorci cu el și să o iei pe cărare.
Fragment din interviul cu Ion Sarion, realizat de Maria Banu, în octombrie 2011, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 3152
