(1903-1960)
ţăran din Suceviţa, jud. Suceava,
susţinător al grupului de rezistenţă Motrescu-Vatamaniuc
a fost arestat la 24 mai 1958 sub acuzaţia de „favorizare de crimă de acte de teroare”, fiind condamnat la 10 ani muncă silnică pentru „favorizarea infracţiunii”
a trecut prin închisorile Suceava, Botoşani, Gherla, Jilava
a murit la 9 aprilie 1960 în închisoarea Galaţi
***
Grupul Gavrilă Vatamaniuc-fraţii Chiraş-Vasile Motrescu (1949-1955)
În mai 1950, Gavrilă Vatamaniuc a constituit un grup împreună cu fraţii Ion şi Gheorghe Chiraş, din comuna Suceviţa, grup care avea să reziste mai mulţi ani, printre altele şi datorită relaţiei speciale existente între membri. În 1952 lor li s-a alăturat Vasile Motrescu, care a avut un statut special în grup, el alegând să se izoleze uneori de ceilalţi partizani. Grupul activat în zona montană a comunelor Suceviţa, Voitinel şi Vicovu de Jos.
Prin sentinţa nr. 968/19 iulie 1956 a Tribunalului Militar al Regiunii a 2-a Bucureşti, aflat în deplasare la Suceava, Gavrilă Vatamaniuc a fost condamnat la la muncă silnică pe viaţă, iar Vasile Motrescu la moarte, în contumacie. Vasile Motrescu avea să fie prins în noaptea de 13/14 ianuarie 1958, în casa lui Gavril şi Valeria Sfichi gazdele sale, ţărani penticostali din comuna Gălăneşti. În acel moment renunţase la acţiunile violente, fiind preocupat mai ales de aspectele spirituale ale vieţii. Avea să fie executat la Botoşani, la 29 iulie 1958.
Susţinătorii partizanilor s-au ales şi ei cu pedepse grele.
(fragmente din prezentarea grupului realizată de istoricul Dorin Dobrincu – material documentar pentru Memorialul Sighet. Sala 48 – Rezistenţa anticomunistă din munţi
citeşte şi