Home » Français » Mémorial » Évenements » Istoria orală – componentă a Memorialului Sighet

Istoria orală – componentă a Memorialului Sighet

posted in: Évenements

În 29 august, Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet a fost vizitat de un modul de 60 profesori de istorie din mediul preuniversitar, coordonaţi de prof. Doru Radosav din partea Institutului de Istorie Orală Cluj.

După vizitarea ghidată a muzeului, a fost prezentată comunicarea “Istoria Orală – o  componentă a Memorialului Sighet”

(http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1206%3Aistoria-oral-component-a-memorialului-sighet&catid=47%3Abreviar-pentru-procesul-comunismului&Itemid=154&lang=ro)

 trimisă cursanţilor de dl Romulus Rusan, directorul Centrului de Studii asupra Comunismului din cadrul Fundaţiei Academia Civică, urmată de un dialog cu doi dintre foştii deţinuţi politici din Maramureş (Vasile Tivadar şi Nistor Man).
Vizita s-a încheiat prin deplasarea la Cimitirul Săracilor de la Cearda.

O parte din profesorii interesaţi au revenit vineri (2 septembrie) pentru o vizită mai amănunţită a Memorialului. La invitaţia organizatorilor, miercuri, 31 august, muzeografii Andrea şi Robert Furtos au susţinut cursanţilor o prezentare (Colectivizarea în memoria ţăranilor maramureşeni), urmată de discuţii pe această temă.

Dintre numeroasele cărţi de istorie orală editate de Centrul de Studii asupra Comunismului între anii 1996 şi 2011, Fundaţia Academia Civică din Bucureşti a oferit cursanţilor toate volumele neepuizate încă, în valoare totală de peste 3200 de lei.

 

 

 

Romulus Rusan, Istoria Orală – o  componentă a Memorialului Sighet