La 13 februarie 1970, după aproape două decenii de la decesul lui Iuliu Maniu, profitând de atmosfera de relativă destindere, Clara Boilă, nepoata după soră a lui Maniu a adresat un memoriu preşedintelui Nicolae Ceauşescu prin care solicita indicarea locului în care a fost îngropat unchiul ei pentru a putea îngriji mormântul. În urma acestui memoriu, Clara Boilă a fost vizitată de doi membri ai Comitetului Judeţean de Partid Cluj care au sfătuit-o să trimită preşedintelui o nouă adresă în care să solicite permisiunea exhumării osemintelor şi reînhumarea acestora într-un loc mai accesibil familiei (vezi Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 123).
La 30 noiembrie 1970, Clara Boilă trimitea şefului statului o nouă solicitare privind „eliberarea autorizaţiei de exhumare şi reînhumarea a osemintelor lui Iuliu Maniu, fie în Cimitirul Central din Cluj, fie în comuna Bădăcin, alături de osemintele părinţilor săi” (Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 123-124).
În martie 1971, nepoata fruntașului țărănist a fost înştiinţată că cererea de reînhumare a fost aprobată, însă membrii familiei nu puteau participa la exhumare (vezi Cristian Borz, Monografia satului Bădăcin și a familiei Maniu, Zalău, Editura Caiete Silvane, 2012, p. 124). Solicitarea de reînhumare a fost aprobată în şedinţa Secretariatului C.C. al P.C.R. din 29 decembrie 1970 (vezi Nicoleta Ionescu-Gură, „Iuliu Maniu Să mă ducă de la casă până la mormânt patru flăcăi din sat, în: „Magazin Istoric”, nr. 2013 (553), p. 28),
Din documentele accesibile până în acest moment se pare că acţiunea propriu-zisă de exhumare de la Sighet a avut loc în 27 aprilie 1971. Data este menţionată într-un raport al colonelului Nicolae Hrițan, şeful Inspectoratului de Securitate Maramureş din 30 aprilie 1971, adresat generalului Dumitru Borşan, şeful Direcţiei I (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 17, f. 241).
Întrucât familia nu era de acord ca ceremonialul religios să fie îndeplinit de un preot ortodox, a fost solicitat părintele Simion Man, nepotul lui Iuliu Maniu, fără a se stabili exact ziua în care urma să aibă loc reînhumarea.
La 9 iunie 1971, colonelul Zbârcea din Direcţia I îşi informa colegii de la Baia Mare că ,,ceremonia de la Bădăcin va avea loc săptămâna viitoare” solicitând ,,cunoaşterea intenţiilor” părintelui Simion Man în vederea prevenirii unor situaţii neplăcute (Nicoleta Ionescu-Gură, „Iuliu Maniu Să mă ducă de la casă până la mormânt patru flăcăi din sat, în: „Magazin Istoric”, nr. 2013 (553), p. 29).
Într-o notă informativă din 15 iunie 1971, agentul „Mare Mihai” a reprodus afirmaţiile părintelui Simion Man: „Este vorba ca Maniu să fie reabilitat şi după aceea se va face înhumarea cu ceremonia cuvenită. Eu am fost şi pe la Bădăcin unde am reamenajat mormintele părinţilor lui Maniu şi a familiei sale, îngropaţi pe Dealul ţarinii în fosta lor proprietate. Osemintele lui sunt puse într-o ladă în beciurile închisori din Sighet, unde Maniu a murit” (ACNSAS, fond Documentar, dosar nr. 17, f. 247).
La 29 iunie 1971, un delegat din partea Ministerului de Interne a venit la Cluj, comunicând Clarei Boilă că exhumarea a avut loc, iar familia va putea verifica osemintele, acestea fiind însoţite de un certificat medico-legal pentru a le confirma autenticitatea.
A doua zi, la citirea certificatului medico-legal, membrii familiei Boilă au realizat că osemintele nu aparţineau lui Iuliu Maniu din cel puţin două motive: în document se aminteşte de dentiţie, fruntaşul ţărănist neavând dinţi în momentul morţii, respectiv urmele de fractură la nivelul cubitusului, în timp ce Maniu a suferit o fractură la tibie. În faţa acestor neconcordanţe evidente, reprezentantul Ministerului de Interne a admis că ar putea fi vorba de o greşeală, precizând că va discuta problema cu superiorii săi de la Bucureşti. În scurt timp a revenit cu un telefon în care, după ce şi-a cerut scuze pentru confuzie, a promis că se va întoarce peste câteva zile cu osemintele fruntaşului ţărănist. În timpul discuţiei telefonice din 30 iunie 1971, convorbire interceptată și transcrisă de ofițerii Securității, reprezentantul Ministerului de Interne a precizat: „Trebuie să mă duc la Bucureşti, unde am toate ambalajele trimise pentru că părerea mea personală este că aici e vorba de o confuzie crasă. Trebuie să mă duc unde am toate ambalajele, că noi am scos tot ce a fost acolo. Înseamnă că ăştia au făcut confuzie acolo, că astfel nu se poate. Aşa că eu o să vă sun după ce am identificat totul, dumneavoastră vă pregătiţi aici, adică vă aduc aici, să vedeţi despre ce este vorba. E vorba de o chestiune ştiinţifică, în urma unor chestiuni de confuzii. Vă rog să mă iertaţi că s-a făcut o asemenea confuzie”. La finalul discuţiei, Elena Boilă a menţionat dorinţa familiei „de a fi acolo, de faţă”, însă colonelul a replicat că îi pare rău, dar nu mai e nimic de făcut deoarece „s-a scos totul de acolo” (ACNSAS, fond Reţea, dosar nr. 70243, vol. 1, f. 348).
În aceeaşi zi, după consultarea familiei, pentru a se evita o nouă situaţie neplăcută, Clara Boilă a trimis o adresă lui Nicolae Ceauşescu prin care comunica că renunţă la demersul de a identifica rămăşiţele pământeşti ale unchiului ei. În cursul zilei, Elena Boilă i-a explicat unchiului ei, Ionel Pop motivele care au determinat familia să renunţe la reînhumarea osemintelor: „Nu am plecat la Bădăcin pentru că s-a întâmplat ceva foarte neplăcut. Înainte de a pleca am avut totul gata şi colonelul ne-a citit actul antropologic întocmit de medicii din Bucureşti pentru osemintele unchiuţului şi din actul acesta rezultă că ar avea dinţi în faţă şi că are fractură la mână. Nu este el, atunci am refuzat şi Matei [Boilă] le-a spus că în faţa acestei situaţii, noi vrem să fim de faţă la exhumare, altfel ne retragem cererea. La aceasta colonelul a spus că va lua legătura cu Bucureştiul şi ne va telefona. Ne-a telefonat acum un sfert de oră şi ne-a spus că nu mai putem să mergem la exhumare pentru că toate osemintele au fost scoase din cimitir, că trebuie să fie o confuzie la mijloc, că el se va duce la Bucureşti şi caută să găsească adevăratul schelet şi vine înapoi cu el şi ne dă voie să facem expertiza cu un medic legist şi cu Nelu [Ioan Boilă] aici la Cluj, înainte de a pleca. Suntem foarte necăjiţi că a fost totul pregătit şi nu e el” (ACNSAS, fond Reţea, dosar nr. 70243, vol. 1,, f. 350v-351v).
Din Andrea Dobeș, Spațiul concentraționar românesc. Penitenciarul Sighet 1950-1955 (lucrare în curs de publicare)
