Home » Română » Memorial » Din "marea de amar" » La moartea unui dictator, 5 martie 1953

La moartea unui dictator, 5 martie 1953

Statuia lui Stalin din București, fotografie din 9 martie 1953 (Arhiva foto a Memorialului Sighet, fond Fototeca ziarului România Liberă)

5 martie 1953 – moare I. V. Stalin

 

N. Carandino: O lună după moartea lui Maniu (5 februarie 1953, n.ed) a murit şi Stalin şi toate, în pofida materialismului istoric, s-au modificat. Eram departe de a bănui motivele imediate; poate că, în fond, nu ele au fost decisive. Am beneficiat de un „respiro“ – aceasta era esenţialul, un „respiro“ în cadrul şi la nivelul regimului la care eram supus.

Din N. Carandino, Nopți albe și zile negre, Fundația Academia Civică, 2017

 

Zaharia Urdea: La un moment dat lucram la o fabrică de spart piatra și am aflat… inginerul civil a venit noaptea și ne-a spus: A murit Stalin! (…) Noi, când am ajuns noaptea în colonie, am și spus. Dimineața știa toată colonia. Nu știau gardienii, nu știau ofițerii, dar noi știam…. Am primit vestea nu cu plânsete, jale ș.a.m.d. (râde), toți sperând că se va îmbunătăți situația.

Fragmente din interviul 2876 din AIOCIMS, realizat de Andreea Cârstea cu Zaharia Urdea în 11 decembrie 2009, la Sibiu

 

Micaela Ghițescu: Într-o dimineață din martie 1953 se simte o agitație printre paznici, se aud dangăte de clopot de afară. Brusc, ne sunt închise toate oberlichturile. Ce să fie? Alfabetul Morse – tip pușcărie – începe să funcționeze febril (cu riscuri crescute, vigilența paznicilor fiind și ea crescută). Și deodată vestea se răspândește ca fulgerul: a murit Stalin! Dintr-o celulă țâșnește un fluierat: Oda Bucuriei!

Din Micaela Ghițescu, Inculcarea cultului personalității lui Stalin printre tineri în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 7: Anii 1949-1953, mecanismele terorii, Fundația Academia Civică, 1999

 

Elena Spijavca5 martie 1953, Liusic e tot la cărămizi și azi, azi cu mult vânt. Multă mizerie mai e pe aici pe la noi! Trebuie să te zbați mult pentru un polonic de fasole! A venit târziu, luptându-se cu un vânt turbat. Am terminat ultimul strop de ulei. O jumătate kg ulei ne-a ajuns două săptămâni și acela împrumutat de la Rusică. A adus vestea morții lui papașa! (Stalin, n.ed.)… Avem vise destul de frumoase, dar realitatea e foarte crudă, căci atunci când n-ai ce mânca e aproape cu boala.

Din jurnalul din deportare al Elenei Spijavca, Munci și zile în Bărăgan, Fundația Academia Civică, 2004

 

Ioan Dulce a fost arestat la 21 martie 1953 și condamnat administrativ – prin decizia 528/1953 – la 24 de luni de detenție. Motivul arestării: ”Manifestări duşmănoase la decesul Marelui Stalin”.

 

Conform unei sinteze prezentate de Direcția de Contrainformații Militare lui Emil Bodnăraș, ministrul Forțelor armate ”un număr de elemente dușmănoase, cu prilejul tristului eveniment, s-au manifestat  în aceste zile dușmănos, împotriva regimului de democrație populară, împotriva partidului și guvernului,împotriva Uniunii Sovietice”. …În urma verificărilor au fost trecuți în rezervă (iar alții arestați și deferiți justiției militare) un general maior și zeci de ofițeri superiori și inferiori ”pentru manifestări dușmănoase în legătură cu boala și încetarea din viață a lui I. V. Stalin”… Locotenent colonel (Av) Mihai Popescu a fost cercetat pentru că, la moartea lui I.V. Stalin, a spus printre altele ”Am ascultat aseară la radio unde s-a comunicat că a pierit un dictator, un asupritor al omenirii, de sub Cortina de Fier”. …Maiorul (A) Teodor Velsa a fost trecut în rezervă și arestat pentru că, discutând cu un alt ofițer, a spus: ”Acum precis o să li se dărâme firma”. Apoi arătând spre tabloul lui Gh. Gheorghiu Dej, a spus: ”dacă aș vedea punându-se doliu și la tabloul acela, ce fericit aș fi.”

Din Mircea Chirițoiu, Reacții în armata română la moartea lui I. V. Stalin în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 7: Anii 1949-1953, mecanismele terorii, Fundația Academia Civică, 1999

 

 

În timp ce o delegație condusă de Gheorghe Gheorghiu Dej era la Moscova pentru a participa la funeraliile lui Stalin, autoritățile comuniste au organizat la București și în țară mitinguri de doliu la care au fost obligați să participe zeci de mii de oameni.