Veşnic tânărul inginer TEODOR STANCA schimbă astăzi prefixul îndreptându-se spre vârsta patriarhilor, fără ca o fibră măcar din fiinţa lui să îndreptăţească impresia că ne aflăm în faţa unui veteran.
A condus în 1956 mişcarea studenţească de la Facultatea de Mecanică din Timişoara, a trecut prin exmatriculări, anchete, procese şi ani de închisoare fără să se lase intimidat de terorismul prin care comunismul încerca să ingenuncheze societatea.
A făcut inginerie cu profesionalism, iar când a sosit vremea, în 1989, a fost printre organizatorii AFDPR.
A făcut cercetare de arhivă nu numai asupra propriei experienţe, ci şi asupra răscoalelor ţărăneşti din 1949 (v. Analele Sighet VII) şi asupra inumanelor deportări ale bănăţenilor în Bărăgan.
Pregăteşte acum o nouă înfăţişare muzeistică la Pădurea Verde.
A fost deputat PNŢCD şi este unul din proeminenţii fruntaşi ai Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici.
Ce poţi să ceri mai mult cuiva care, paradoxal, este în acelaşi timp un om înţelept şi un om de acţiune, un veteran şi un om cu alură de adolescent?
Şi câţi n-ar trebui să-l imite?
România are nevoie de cât mai mulţi Teodor Stanca.
Romulus Rusan şi toţi colegii de la Fundaţia Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Citeşte şi
