Născut la 14 martie 1936 la Conceşti, Botoşani
Fiul învăţătorilor Hareta şi Dionisie Pavlovici
Student la Facultatea de Filozofie – secţia Ziaristică (absolvită în 1958), a fost arestat la 2 februarie 1959, alături de alţi colegi de facultate, fiind acuzaţi de „complot contrarevoluţionar”.
A fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 5 ani închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A trecut prin închisorile Jilava şi Gherla şi lagărele de muncă Salcia, Giurgeni, Peripava
După eliberare (31 ianuarie 1964), s-a înscris la Facultatea de Limbi Germanice din cadrul Universităţii Bucureşti.
Este autorul uneia din cele mai interesante cărţi despre gulagul românesc post-1958, Tortura, pe înţelesul tuturor (Cartier 2001, Fundaţia Academia Civică 2011). Romulus Rusan, în prefața ediției din 2011, scria că Florin Constantin Pavlovici descrie, cu o demnitate stilsitică făcută parcă să-i umilească pe torţionari, calvarul prin care a trecut în detenţia politică de la jumătatea anilor 50. Ironia şi detaşarea cu care îşi relatează biografia concentraţionară sunt strivitoare, ţintuindu-i în ridicol pe ticăloşi.
„Am ieşit pe poartă, urmându-l îndeaproape pe sergentul-major care trebuia să mă conducă la gară. Am întors capul, ca să văd cum arată puşcăria din perspectiva omului liber, şi am privit-o cu silă şi mirare. Construită pe vremea Mariei Tereza, chiar semăna cu împărăteasa aceea, aşa cum o ştiam de pe monezile bătute în cinstea ei: urâtă, lăbărţată, impunătoare (închisoarea din Gherla, n.n.). Am coborât pe strada principală şi ne-am oprit la sediul miliţiei. În timp ce majurul a intrat într-un birou, pentru ultimele formalităţi, probabil, am reuşit să mă încălzesc puţin în sala de aşteptare; salopeta mea era prea subţire pentru acel miez de iarnă. Restul drumului l-am făcut tot în formaţie. Sergentul-major mergea înainte, eu mergeam la un pas în spatele lui, fără ca vreunul din noi să scoată un cuvânt. Nici nu se putea o relaţie mai armonioasă: el nu vorbea cu bandiţii, eu nu vorbeam cu securiştii. Abia când am ajuns pe peronul gării şi mi-a înmânat adeverinţa de eliberare şi foaia de călătorie, a catadixit să deschidă gura:
– Eşti liber, a zis.
Nu i-am răspuns, dar nici nu a aşteptat să i se răspundă. Mi-a întors spatele şi a dispărut după colţul clădirii. Am rămas pe loc, încremenit, parcă, multă vreme. Într-un târziu, am făcut câţiva paşi înainte, câţiva paşi înapoi, iar înainte, iar înapoi, fără să mă abat de la linia dreaptă nici într-o parte, nici într-alta, revenind mereu în punctul din care plecasem. Repetam, de data aceasta în absenţa zidurilor, mişcările vechi din celulă. Ningea cu fulgi mari, gara era aproape pustie, pietrele din pavajul peronului se acoperiseră cu zăpadă. Doar locul bătătorit de mine rămânea o pată murdară, din care nu mă puteam smulge. Nu-mi venea să cred că îmi era atâta frică de libertate.”, Florin Constantin Pavlovici, Tortura pe înţelesul tuturor, Fundaţia Academia Civică, 2011
În fiecare atom al acestui univers de suferinţă se ascunde un om, o biografie care trece prin cercurile infernului, dar îşi păstrează gândurile, sentimentele şi memoria proprie.
