Detenție totală este numele unui – cu adevărat – cutremurător document de istorie recentă.
Mai precis, ea este o carte-confesiune a unui om ales care a avut enorm de suferit, în mod totalmente nedrept, de pe urma terorii comuniste.
În datele tehnice minimale: volumul a apărut în Colecția de Istorie Orală (statistic, e volumul cu numărul 27) la Centrul Internațional de Studii asupra Comunismului / Fundația Academia Civică. Coordonarea volumului și prefața au fost asigurate de Romulus Rusan. Selecția textelor a fost făcută de Traian Călin Uba. Interviurile audio sunt datorate Mihaelei Udrescu și Silicăi Tănase. Există, de asemenea, și un interviu video (carte e însoțită de un CD) – acesta este filmat, în 2001, de cunoscutul regizor Cristi Puiu.
ZOON: IONESCU, Miltiade. Născut la 24 noiembrie 1924, În orașul Galați. A urmat Facultatea de Medicină din București și Institutul Medico-Legal. În anul șase a fost eliminat din facultate, dar a reușit să fie considerat ca absolvent. Angajat ca medic la Institutul de Igienă și Sănătate Publică – secția alimentară. Arestat la 17 noiembrie 1951. Torturat În timpul anchetei la M.A.I. Judecat cu un lot de 10 persoane, din care 4 medici. Condamnat la 15 de ani muncă silnică, de Tribunalul Militar București, pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale. Detenția la penitenciarul Jilava, minele de plumb Baia Sprie și Cavnic, de unde a evadat, la 5 iunie 1953, cu grupul organizat de Ion Pantazi și Ion Ioanid. Prins după 3 zile, Împreună cu doctorul Paul Iovănescu, și dus la Securitatea Baia Mare. Judecat la Oradea. Condamnat la 11 ani Închisoare. În primăvara anului 1954 a fost dus la penitenciarul Aiud, unde s-a opus abuzurilor comandantului Coller. Mutat la penitenciarul Gherla, unde călăul Petrache Goiciu i-a comunicat că i s-a suplimentat pedeapsa cu Încă 3 ani, pentru atitudinea sfidătoare pe care o avusese față de administrația penitenciarelor. În 1961 a fost trimis la muncă silnică În lagărele din bălțile Dunării (Balta Brăilei, Giurgeni, Strâmba). Prin devotament și pricepere a reușit să salveze de la moarte mulți deținuți grav bolnavi de tuberculoză. Grațiat În 1964 cu Decretul 411.(La eliberare a refuzat să semneze declarația prin care trebuia ”să se angajeze că nu va povesti nimic din cele trăite” în închisorile prin care trecuse.)
Profilul de mai sus este reproducerea unei jumătăți de pagini dintr-o lucrare care face, fie și parțial, dreptate celor care au suferit de pe urma comunismului – Dicționarul victimelor comunismului de Cicerone Ionițoiu. Referința publica se poate consulta și pe internet la această adresă: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/dictionar_hijkl/i/dictionari_15.pdf
Din fericire, Miltiade Ionescu a încălcat ceea ce se angajase în declarație la care face trimitere profilul din marele document coordonat și realizat de Cicerone Ionițoiu. A povestit ceva foarte prețios: pentru sine, dar și pentru noi, cei tineri sau mai tineri decît dumnealui, precum și pentru cei care ne vor urma. Și-a povestit, dînd detalii tulburătoare, perioada în care a stat în arest, în cîteva dintre cele mai teribile închisori ale comunismului românesc. Și și-a numit arestul politic pe care a fost nevoit să îl facă ”detenție totală”.
De ce ”detenție totală”? Pentru că:
…”detenția de tip comunist a îmbrăcat un aspect pe care mulți nu l-au sesizat: a fost o detenție totală; nu se rezuma numai la cel condamnat, aflat în centrul fenomenului concentraționar, ci recurgea la o serie de presiuni formidabile, care nu țineau numaidecît de condiția aceasta de privare de libertate. Adică tot ce exista , familie, prieteni, cunoscuți ai deținutului politic, toți trebuiau să fie supuși acestei presiuni, să participe la detenție. Și prin asta ei căutau să-ți demonstreze că nu ai pe nimeni, că toți te abandonează, toți te-au părăsit și că în momentul respectiv ești singur, izolat, fără nici un fel de speranță. Această dinamitare a speranței a fost una dintre marile lor preocupări. Și la asta contribuia acea îngrozitoare izolare, lipsa totală de comunicare. Ei știau efectul devastator pe care îl are izolarea.” (pag. 123)
Încă o mică notă (care nu e direct despre această carte, dar care face trimitere la ea): am auzit, în lumea academică, mulți oameni – care părea decenți și de bun-simț pînă cînd nu au apucat să deschidă gura despre acest subiect – spunînd despre comunism și despre diversele formule sociale care derivă din Marx că nu au fost chiar așa de sumbre precum s-a spus și încă se mai spune. În medie, ideea generală era aceasta: marxismul, dar și copilul său, comunismul au fost idei foarte bune, doar că uneori defectuos aplicate. Pasul următor – am auzit și asta – ar fi acesta: să mai dăm o șansă lui Marx, să mai dăm o șansă comunismului. În unele cazuri am putut face asta, am replicat: dar comunismul a omorît, la propriu, mai mult decît orice altceva în istorie. Cel puțin 80 de milioane de morți, ca la abator adesea! Mi s-a replicat, cu nesimțire, că exagerez. Ei bine, eu cred că fie și numai această carte – Detenție totală – poate face un om cu bună-credință, cu o minte cît de cît normală și cu o inimă de om (nu de cîine) să înțeleagă ce diavolească monstruozitate a fost acest sistem politic. Un sistem politic care a stat pe umerii oamenilor și în care aceștia au jucat un rol fundamental – oameni care au ucis, mutilat, torturat așa cum numai niște bestii o pot face…
