Exmatriculată de la Universitatea din Cluj în 1953, este arestată în 1955 şi condamnată în 28 iunie 1956 la 1 an şi jumătate închisoare pentru „delictul de instigare publică”. În fapt, Lia Lazăr era acuzată de a fi continuat să fie o credincioasă a Bisericii greoc-catolice şi după desfiinţarea ei de către statul comunist în 1948, mai mult ţinând lecţii de religie unor tineri.
M-am născut la Copalnic Mănăştur, acum Maramureş, atunci judeţul Satu Mare, în anul 1929, la 22 iunie. Sunt româncă. Am trăit până la vârsta de 11 ani la bunici mei în Copalnic Mănăştur, iar după 1940 cu părinţii mei care locuiau în Bucureşti din 1923.. Am urmat Liceul la Bucureşti, la Şcoala Centrală de Fete, unde mi-am datIlie Lazar cu sotia, Mara si fiica, Lia
Bacalaureatul în 1947. An în care tatăl meu, Ilie Lazăr, a fost arestat la Tămădău.
Am dat examen de Admitere la Facultatea de Litere din Cluj, unde am fost admisă până în ianuarie 1950. Eram în anul trei. Atunci mi-au adus la cunoştinţă că fiind fiică de deţinut politic nu mai am dreptul să frecventez cursurile.
După întoarcerea tatălui meu din închisoare am fost reprimită la Facultate, în urma câtorva examene de diferenţă. Şi am absolvit Facultatea de Filologie Babeş Boyai din Cluj, secţia Franceză cu nota 10, la examenul de diplomă. Am fost profesor de franceză la Turda şi Cluj. Acum sunt pensionară. Tata a fost jurist, mama casnică.
Sunt căsătorită şi am un fiu născut în 1970.
(…) Tatăl meu a fost arestat în perioada preelectorală 1946 şi condamnat pentru ”nedenunţare” în procesul Sumanelor negre, care fusese, de fap,t o primă cursă întinsă de Securitate, apoi arestat la Tămădău în a doua capcană întinsă fruntaşilor Partidului Naţional Ţărănesc pe care Iuliu Maniu intenţiona să-i trimită în străinătate spre a organiza acolo rezistenţa românească. A fost condamnat în procesul Iuliu Maniu la 12 ani temniţă grea, pierderea tuturor drepturilor cetăţeneşti, confiscarea averii, cu prelungirea condamnării petrecută în cele mai grele condiţii, a trăit în izolare, a suferit bătăi, închis în lanţuri la Galaţi, Sighet, Râmnicu-Sărat şi s-a prelungit cu încă 5 ani condamnarea de 12 ani, pedeapsa administrativă la colonia de muncă. În total a făcut 17 ani de detenţie. A fost eliberat în 1964.
Cluj, anii 70 – Ilie Lazăr alături de familie: Lia, fiică, Ion Andrei, nepot, Ion Gherasim, ginere
(…) Am fost arestată în noaptea de cinci spre şase ianuarie 1956 în Cluj. Condamnată la un an şi jumătate puşcărie. Am fost ţinută peste termenul de detenţie fiind ”nereeducabilă”. Mi s-au recunoscut doi ani de detenţie. Am fost dusă la securitatea Cluj, la Malamaison Bucureşti, la penitenciarul Cluj. Familiei, care a cerut să afle unde mă aflu, i s-a comunicat că sunt la Gherla sau la Mizil. Ceea ce nu era adevărat. Aveam atuncea 26 de ani, eram necăsătorită. Am fost arestată de mai mulţi securişti, dintre care reţin nume ca: Barani, Gruia. Am fost condamnată pentru delict de instigare publică prevăzut şi penalizat de articolul 337, aliniatul 3 în Codul Penal.
Avocatul meu a fost avocatul Traian Sturdza, care, prin procesul verbal numărul 953 din 1956, este trecut ca avocat ales, dar care, în realitate, a fost avocat din oficiu. Mamei mele nu i s-a permis să angajeze un alt avocat. Condamnarea mea a fost individuală. Şi adevăratul pretext a fost activitatea pe teren religios, frecventarea liturghiilor clandestine, originea socială nesănătoasă, prietenia cu membrii din partidul Naţional Ţărănesc şi legătura permanentă cu aceştia, discuţii şi expuneri făcute în faţa unor persoane duplicitare sau a unor agenţi provocatori. Toate consemnate în dosarul de anchetă. Criticarea neîncetată a abuzurilor regimului comunist.
Fragment dintr-un interviu cu Lia Lazăr Gherasim, AIOCIMS, interviul nr. 3, Cluj, 1994
